Horoscop
Înapoi la

Balanța, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știi despre această zodie, dar nu o să-ți spună

Ramona Jurubita

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de...

La fel ca semnul care le reprezintă, Balanțele sunt echilibrate și iau mereu deciziile corecte, dar doar după ce analizează bine situațiile. Gândirea lor logică le ajută să găsească rapid soluții pentru orice problemă și nu se lasă păcălite de aparențe pentru că au și o intuiție puternică. Persoanele din această zodie sunt renumite ca fiind calculate și cu mare deschidere spre nou, mai ales că nu le este frică de neprevăzut.

Să nu crezi că Balanțele nu au defecte pentru că sunt și destul de dificile în anumite împrejurări. Acestea se lasă greu impresionate de gesturile frumoase și așteaptă să fie convinse cu multe eforturi de o persoană care încearcă să le atragă atenția. Totuși, dacă sunt impresionate foarte tare de cineva, ele uită să mai spună și „nu”, chiar dacă uneori este absolut necesar.

Ilustratie acuarela cu simbolul zodiei Balanța

În dragoste, o Balanță se va feri întotdeauna de persoanele egoiste pentru că are nevoie de cineva care să îi ofere zi de zi dovezi de iubire și îi place să se simtă pusă pe primul loc. Preferă relațiile lungi pentru că nu vrea să își piardă timpul lângă parteneri trecători și este pusă pe fapte mari atunci când iubește din tot sufletul. Balanța se gândește la căsătorie din primele luni de cuplu și riscă să își sperie partenerul cu presiunea unui pas atât de mare.

Citește și: 14 lucruri pe care orice femeie ar trebui să le știe înainte de a se întâlni cu un bărbat Balanță

Energia ei atrage multe persoane în jur și chiar îi place să se simtă admirată și apreciată, de aceea profită de situație și socializează cu ei cât de mult poate ca să le arate că într-adevăr merită atenția lor. De multe ori este extrem de relaxată în compania oamenilor deschiși la discuții, dar poate simți o mică tensiune când se află lângă persoane sobre și inabordabile.

Această zodie este optimistă și vede mereu părțile bune din oameni, dar evită să interacționeze prea mult cu cei pe care îi simte egoiști sau capabili de fapte nedemne. Nu îi place să audă pe cineva care se plânge des și din orice motiv banal, dar este întotdeauna alături de prietenii care chiar au nevoie de ea. Balanța oferă cele mai bune sfaturi celor aflați în impas și are o minte deschisă, încât poate înțelege orice situație ieșită din comun.

Balanțele țin foarte mult la cei dragi și nu le place să intre în conflicte. Atunci când se ivește o ceartă, ele cedează primele ca să nu piardă o prietenie sau o relație de iubire. Vor să se bucure de viață și să îi aibă alături pe cei care contează cu adevărat. De multe ori, aceste persoane pun multă presiune pe ele ca să facă totul pe placul celor din jur și își neglijează propriile nevoi doar de dragul altor oameni.

De asemenea, ele se țin de cuvânt de fiecare dată și au pretenția să primească sinceritate și din partea celorlalți. Dacă cineva le supără, vor ierta rapid doar ca să nu aibă remușcări mai târziu, dar nu vor uita niciodată pentru că au nevoie să se asigure că nu vor fi rănite a doua oară. De aceea, nu oferă prea des a doua șansă și își pierd încrederea ușor în cei care nu dau dovadă de seriozitate.

În general, Balanța nu crede până nu vede atunci când este vorba de o situație complicată și care pentru ea pare de neconceput. Cercetează problemele și pătrunde în adâncimea lor până vede de unde a plecat totul și rezolvarea îi apare imediat în minte. Dacă ai în viața ta o Balanță, încearcă să nu o pierzi pentru că te va scoate din cele mai neașteptate situații cu inteligența sa. Nu există nimic ce nu poate reuși un nativ născut sub acest semn zodiacal.

Acum că știi secretele zodiei Balanță, rămâne doar să le folosești în favoarea ta ca să nu pierzi prietenia sau iubirea ei. Ai grijă să nu profiți de slăbiciunile sale pentru că nu te va ierta niciodată și vei regreta că ai pierdut o persoană care știa să fie un adevărat sprijin.

Citește și: Fecioara, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știi despre această zodie, dar nu o să-ți spună

Surse articol: ZodiacfireTimesofindiaAllure

Surse foto: Istockphoto

Articolul urmator Fecioara, dezbrăcată de secrete. Tot ce trebuie să știi despre această zodie, dar nu o să-ți spună

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (23)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.