Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Care sunt cele mai cuminți femei în funcție de zodie

Vineri, 08.11.2019
de Otilia Geavlete

Vă întrebați dacă mai există astăzi femei cuminți? Dacă ne-am lua după standardele de acum 100 de ani, răspunsul ar fi, cu siguranță, nu. Dar ce înseamnă să fii cu adevărat cuminte? Criteriile sunt destul de subiective, mai ales când ești înconjurată de ispite la tot pasul.

Putem folosi câteva indicii de moralitate, precum sinceritatea și fidelitatea față de partener, grija față de ceilalți, altruismul, comportamentele sociale decente. Dar cumințenia rămâne, totuși, relativă. Se spune însă că unele zodii sunt predispuse la fapte mai puțin ortodoxe, astfel că putem face un clasament al celor mai cuminți femei în funcție de semnul zodiacal în care s-au născut, cu mențiunea că „fiecare pădure are uscăciunile ei”. 

inger si demon

Pe locul 1 -  cea mai cuminte zodie, Fecioara

Fecioarele au un simț moral deosebit, adesea împins până la rigiditate, sunt foarte principiale și respectă toate regulile sociale. Frecvent, ele îmbrățișează o cale spirituală ori se dedică unor activități menite să aducă binele în lume. 

Pe locul 2 - zodia Leului 

Femeile din zodia Leului sunt prietenoase, blânde și foarte atente cu cei din jur. Familiste convinse, își iubesc și își sprijină partenerii, se dedică copiilor lor și îi ajută pe cei care le cer sfatul. Uneori pot părea orgolioase sau arogante, dar, de obicei, este doar o impresie generată de faptul că pot fi foarte timide câteodată. 

Pe locul 3 - zodia Balanței

Într-adevăr, Balanțele sunt renumite pentru echilibrul și armonia lor. Majoritatea sunt calme, loiale partenerilor, nu beau, nu fumează și sunt foarte generoase. Cel puțin, așa se spune. Este adevărat că, atunci când se înclină prea mult talerele, Balanțele pot deveni excesiv de autoritate și ajung să-i jignească pe ceilalți. 

Pe locul 4 - zodia Berbecului

Deși sunt impulsivi, bătăioși și iau hotărâri pripite, Berbecii au, de obicei, o inimă foarte bună. Femeile Berbec sunt gata să se sacrifice pentru alții și sunt extrem de miloase. Totuși, reacționează violent în anumite situații. 

Pe locul 5 - zodia Racului

Atunci când iubește, Racul nu mai are ochi pentru altcineva în afară de persoana dragă. Deosebit de protector cu cei apropiați, Racul poate fi foarte dulce și blând, dar alta e situația când se simte amenințat. Atunci poate ajunge la acte extreme. 

Pe locul 6 - zodia Săgetătorului

Femeile Săgetător sunt foarte vesele și săritoare, cu un simț deosebit al ridicolului și cu o bună stăpânire de sine. Sunt printre cele mai independente semne din zodiac, așa că nu vor produce daune din cauza geloziei excesive sau a dependenței de partener. Dar, fiind destul de libere în gândire, pot considera că nu este nimic rău în flirtul sau aventurile de-o noapte, cu diferite persoane. 

Pe locul 7 - zodia Gemenilor

Gemenii sunt vestiți pentru că sunt  bonomi și foarte simpatici. Femeile din zodia Gemenilor sunt ferite de vicii și își respectă, de obicei, angajamentele. Dar nu se poate spune că sunt chiar inofensive. Caracterul ambiguu și dual al Gemenilor îi poate face să țeasă diverse intrigi, în vreme ce ambiția nemăsurată sau invidia îi poate împinge la fapte reprobabile. 

tatuaje

Pe locul 8 - zodia Capricornului 

Capricornul este vestit pentru autenticitatea sa, astfel că și atunci când face o greșeală, este gata să-și recunoască vina, iar acesta este marele lui merit. În general, femeile Capricorn sunt statornice și generoase, au aspirații înalte și sunt foarte perseverente. Dar sunt extrem de răzbunătoare, chiar nemiloase atunci când se simt îndreptățite să facă rău cuiva și foarte perfide și calculate când își pun în practică intențiile. 

Pe locul 9 - zodia Peștilor

Femeile din zodia Peștilor sunt fermecătoare, extrem de inteligente și cu o inimă mare, dar calcă adesea strâmb, pentru că adoră să fie în centrul atenției și își fac cu ușurință amanți. De asemenea, minciuna face casă bună cu Peștii, pentru că acest semn de apă este foarte alunecos și plin de intenții ascunse. 

Pe locul 10 - zodia Vărsătorului

Vărsătorul este una dintre cele mai manipulative și duplicitare zodii, astfel încât poate pune la cale planuri laborioase pentru a le face rău dușmanilor. Strălucitor de inteligente, talentate și foarte sigure pe ele, femeile Vărsător pot fi extrem de devotate atunci când iubesc pe cineva. Ele sunt obsedate de imagine și dornice să fie mereu în centrul atenției, așa că ajung repede să invidieze diverse persoane și să le pună bețe în roate. 

Pe locul 11 - zodia Scorpionului

Scorpionul poate schimba lumea atunci când își dorește, pentru că este una dintre cele mai puternice și mai ambițioase zodii. Muncește asiduu și face mult bine în jurul său, dar adesea are un interes sau o intenție ascunsă în spatele faptelor sale. La fel de răzbunător precum Capricornul, înclinat spre bârfă și intrigi asemenea Vărsătorului, duplicitar precum Gemenii, Scorpionul nu se dă în lături de la nimic atunci când vrea să-și atingă scopurile. 

Pe locul 12 - cel mai puțin cuminte zodie, Taurul

femeie in ploaie

Deși este întrecută de departe de Scorpion sau Vărsător în ceea ce privește răutatea sau intențiile ascunse, femeia Taur merită primul loc în topul „fetelor rele”, pentru că nu are nicio limită când vine vorba de plăcerile ei. Extrem de senzuală și materialistă, este gata să se dedea tuturor viciilor, ca să experimenteze orice deliciu. Indiferent că este vorba să-și înșele partenerul, să bea sau să consume droguri, Taurul nu se dă în lături de la nimic, de aceea ocupă  ultimul loc în clasamentul celor mai cuminți fete.

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.1 (41)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!