Horoscop
Înapoi la

Cât de bine știe să își trateze iubita un bărbat, în funcție de zodie

Cât de bine știe să își trateze iubita un bărbat, în funcție de zodie

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Când te afli într-o relație cu cineva, ajungi să îl cunoști destul de bine. Totuși, chiar dacă știi că ești iubită, ai nevoie, din când în când, de confirmări. De aceea, este ideal să cunoști cât mai multe despre modul în care partenerul tău își manifestă iubirea. Bărbații nu sunt așa de buni la declarații ca femeile, dar pot să-ți arate că te iubesc în alte moduri, unele de-a dreptul surprinzătoare, cum ar fi, de exemplu, invitația de a-i însoți pe stadion, la un meci de fotbal.

Dacă nu știi de unde să începi să studiezi modalitățile prin care partenerul tău își arată iubirea, astrologia îți poate da câteva idei despre cum se poartă nativii din fiecare zodie atunci când sunt îndrăgostiți. 

indragostiti

Berbec

Berbecul este plin de energie și entuziasm, dornic mereu de acțiune și de aventură, iar dacă te iubește, te va lua cu el peste tot și-ți va propune cele mai originale escapade. Dar dovada maximă de iubire este să facă o activitate care necesită răbdare și meticulozitate doar de dragul tău, cum ar fi, de exemplu, o ședință de masaj ca la carte.

Taur

Bărbatul Taur este statornic în sentimente și sincer. De aceea, dacă îți declară că te iubește, sunt toate șansele să fie așa. Nu îi place, de regulă, să iasă din rutinele sale și să-și încalce tabieturile, așa că nu te aștepta la surprize care să-ți taie răsuflarea. În schimb, dacă îți va pregăti o cină cu mâinile sale, fără să apeleze la niciun ajutor, fii convinsă că te adoră.

Gemeni

Partenerul tău este din zodia Gemenilor? Înseamnă că este un bărbat foarte popular și sociabil, care iubește să-și împărtășească ideile și să fie în centrul atenției. Totuși, este gata să cedeze rugăminților persoanei iubite și să petreacă o vacanță întreagă într-un loc uitat de lume, dacă este cu adevărat îndrăgostit.

Rac

Nativii din Rac sunt foarte sensibili și adoră să creeze amintiri speciale, de aceea vor gândi tot felul de activități inedite de cuplu, precum o plimbare cu barca sub clar de lună sau o după-amiază palpitantă la un Escape Room. Dacă iubitul tău este din această zodie, îți va arăta sentimentele prin delicatețea sa și grija permanentă pe care o are față de tine.

Leu

Dornic să fie mereu în prim-plan, Leul este gata să cedeze privilegiile sale doar pentru persoana pe care o iubește cu adevărat. Așa că, atunci când ești cu el, te va scoate în evidență, te va arăta prietenilor și îți va demonstra că este mândru de tine. În plus, latura erotică este foarte importantă pentru el, iar dacă dorința lui față de tine este ca la începutul relației, poți fi sigură că este cât se poate de îndrăgostit.

Fecioară

Un bărbat din zodia Fecioarei este întotdeauna cu picioarele pe pământ și apreciază lucrurile simple și practice. Așa că nu te aștepta la cuvinte și gesturi prea romantice din partea lui. Dar dacă te invită să-l însoțești în natură, locul său favorit, îți împărtășește concepțiile sale și te lasă să-l ajuți din când în când, înseamnă că ești în inima lui. Poate că este un mod cam bizar de a-și arăta dragostea, dar fiecare zodie are metehnele sale, nu-i așa?

Balanță

Balanțele sunt persoane foarte rafinate, care se bucură de lucrurile fine, cum ar fi un vin bun, o carte interesantă, un spectacol select. Dar Balanțele nu fac prea multe compromisuri când vine vorba de iubire. Dacă nu este îndrăgostit de tine, un bărbat din această zodie nu te va invita niciodată să intri în lumea lui aristocrată. Însă, dacă te iubește, te va lua cu el peste tot, fie că este vorba de o degustare de vin sau de o expoziție sofisticată.

cuplu

Scorpion

Un bărbat Scorpion este un amant perfect și intimitatea este esențială pentru el. Chiar dacă are și partenere de ocazie, cel mai mult se bucură atunci când își arată pasiunea față de persoana iubită. Așa că dacă partenerul tău Scorpion nu se mai satură de tine, atunci probabil că ești numărul 1 în inima lui. În plus, bărbații din Scorpion sunt foarte ascunși și nu-și mărturisesc secretele decât față de persoana în care au încredere deplină și pe care o iubesc cu adevărat.

Săgetător

Toată lumea știe: bărbatul Săgetător (ca și femeia de altfel) este independent, aventuros și plin de inițiativă. Dacă te iubește cu adevărat, o vei simți din plin: te va lua cu el peste tot, în vârf de munte, la maraton sau la scufundări în mare. Când iubește, Săgetătorul nu acceptă să se despartă prea mult de persoana dragă și este gata să cedeze chiar și neprețuita sa libertate ca să stea cu tine.

Capricorn

Se spune adesea despre Capricorn că pune munca înaintea dragostei, dar nu este chiar așa. Un bărbat Capricorn este gata să sacrifice orice pentru persoana iubită și adoră să petreacă timp cu ea. Dacă se poate să adauge și puțină muncă, vreo urgență pe care trebuie s-o termine, cu atât mai bine. Cea mai bună dovadă că te iubește este să te roage să-l ajuți cu vreo problemă nerezolvată la serviciu. În plus, un bărbat Capricorn o să-ți spună în fiecare zi că te iubește. Și cum această zodie este vestită pentru sinceritatea sa, chiar o spune din inimă.

Vărsător

Bărbații din zodia Vărsătorului sunt mereu dornici să servească o cauză: fie că este o misiune caritabilă, o activitate de voluntariat, participarea la vreun miting sau inițierea unei petiții, ei sunt mereu în prima linie. Nu te mira dacă una dintre dovezile lor de dragoste și de încredere este să te aducă mereu cu ei la toate aceste activități. Consideri că nu este cine știe ce dovadă? Înseamnă că nu te-ai sărutat niciodată cu cineva plin de patos în mijlocul unei demonstrații sau în timpul unei alergări caritabile.

Pești

romantism

Nativii Pești fac numai gesturi tandre față de persoana iubită și au nevoie tot timpul de apropiere fizică, de mângâieri și de cuvinte de alint. Le place să primească gesturi drăgăstoase, dar le și returnează cu generozitate. Partenerul tău își va arăta dragostea prin tot felul de mici surprize, invitații romantice și declarații înflăcărate.

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Scorpion
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Scorpion
Ce fel de fostă iubită ești?
Incepe quiz
Ce fel de fostă iubită ești?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.9 (28)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.