Horoscop
Înapoi la

Cât de intens iubești, în funcție de zodie

Cât de intens iubești, în funcție de zodie

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Zodia în care te-ai născut spune multe despre personalitatea ta, despre relațiile pe care le ai cu cei din jur, pasiunile tale, viziunea despre lume și, nu în ultimul rând, despre cât de intens iubești. 

Unele zodii par să fie făcute pentru dragoste, în vreme ce altele sunt mai reținute și mai pragmatice. Dar intensitatea iubirii nu se poate măsura numai după felul în care ne comportăm în relațiile noastre romantice. Multe persoane care par rezervate, nutresc adesea sentimente mai profunde decât altele, care sunt expansive și fac fel de fel de declarații înflcărate.

iubire intensa

Haideți să descoperim împreună care este modul în care iubește fiecare zodie. Cunoscând mai bine felul în care iubim, ne putem modela astfel încât relația noastră să devină armonioasă și împlinită. 

Berbecul

Dragostea ta este intensă și pasională, dar, adesea, nu este mai mult decât o aventură trecătoare. Fiind sub semnul lui Marte, te aprinzi repede și poți avea obsesii puternice, gelozii și o nevoie exagerată de posesiune, confundând aceste lucruri cu iubirea. În realitate, înveți să iubești cu adevărat doar odată cu trecerea timpului, când sentimentele tale devin mai profunde, iar tendințele egoiste se diminuează. 

Taurul

Fiind sub semnul lui Venus, pui iubirea pe primul plan, însă de multe ori te concentrezi doar pe latura ei fizică și senzuală. Îți plac legăturile statornice, vrei să fii adorată, însă iubirea are multiple fațete pe care le ignori, pentru că ești prea concentrată pe aspectele ei materiale. În momentul în care vei putea comunica de la suflet la suflet cu o persoană. capacitatea ta de a iubi va deveni mai subtilă și vei fi surprinsă de bogăția de nuanțe ale dragostei. 

Gemenii

Pentru tine, iubirea este o adevărată descoperire. Tendințele tale intelectualiste te fac să interpretezi tot timpul dragostea, să o analizezi, să filosofezi pe marginea ei, dar fără să o simți cu adevărat. Poate de aceea ai multe relații nestatornice și intri greu într-o legătură stabilă. În momentul în care simți dragostea reală, transformarea ta este atât de mare, încât nu te mai recunoști și ești în stare să mergi până la capătul lumii pentru persoana iubită.

Racul

Pui în iubire toate emoțiile și sensibilitatea ta, dar ceri la fel de multă dragoste și atenție pe cât dăruiești. Te străduiești foarte mult pentru persoana iubită și lupți din răsputeri când vine vorba de relația ta. Stilul tău de dragoste poate părea unora prea dependent sau exagerat de protectiv, dar, în realitate, ești unul dintre cele mai iubitoare și devotate semne din zodiac. Nu numai în dragostea romantică, ci în toate tipurile de afecțiune față de cei apropiați, dăruiești toată forța și căldura inimii tale. 

Leul

Iubești cu o mare intensitate, dar trebuie să depășești mai întâi orgoliul și egocentrismul ce te caracterizează. Nevoia de admirație din partea celorlalți te face să te îndrăgostești adesea de persoane nepotrivite, care nu îți răspund pe măsura iubirii tale. Dar inima ta generoasă nu se lasă dezamăgită, ci continui să dăruiești dragoste, până când găsești persoana care te prețuiește cu adevărat. Unii consideră dragostea ta copleșitoare sau sufocantă, dar, în realitate, ei sunt cei care nu se pot adapta unei iubiri cu adevărat mature și depline. 

Fecioara

Nu pui pe primul loc iubirea, dar nici nu poți trăi fără ea. Lucrezi din greu pentru cariera ta, pentru a-ți pune în practică pasiunile, dar oricât de mult succes ai avea, resimți mereu un gol până în momentul în care întâlnești o persoană care îți face sufletul să vibreze. Chiar dacă nu recunoști imediat, dragostea este cea care te împlinește și îți dă sens. Deși o lași greu să pătrundă în viața ta, la final ești gata să dai oricare dintre realizările tale, pentru a-ți păstra iubirea. 

iubire intensa 2

Balanța

Ca și Taurul, te afli sub semnul lui Venus, de aceea iubirea este foarte importantă pentru tine, dar adesea ia mai degrabă aspectul bunei înțelegeri și armoniei dintre oameni, decât al dragostei romatice. Ești capabilă să dai la fel de multă atenție prietenilor tăi ca și persoanei de care te îndrăgostești, punând de multe ori interesele celorlalți înaintea nevoilor tale personale. Chiar dacă iubirea ta nu este atât de pasională ca a altor semne, profunzimea și statornicia ei sunt calități la fel de prețioase. 

Scorpionul

În cazul tău există riscul ca iubirea să se confunde cu pasiunea, pentru că se știe că ești unul dintre semnele cu instinctele erotice cele mai pronunțate. Dar este la fel de adevărat că, atunci când iubești, o faci cu o intensitate inegalabilă, putând să sacrifici orice pentru dragostea ta. Îți ascunzi, însă, multă vreme sentimentele, până ce dobândești încredere deplină în persoana iubită. Atunci când intri într-o legătură, o faci cu tot sufletul și îi dăruiești partenerului o dragoste necondiționată. 

Săgetătorul

Ești una dintre cele mai romantice persoane din zodiac și crezi cu tărie în sufletul pereche, dar nu te lași ușor prinsă într-un angajament sentimental. Nevoia ta de libertate te face să amâni o relație serioasă, până când întâlnești pe cineva asemănător cu tine, alături de care poți trăi fără prea multe constrângeri. Deși iubești intens, ca toate semnele de foc, este posibil ca dragostea ta să nu dureze, dacă îți vezi amenințate alte privilegii. 

Capricornul

Nu pari să pui iubirea printre planurile tale principale de viață, pentru că ambițiile profesionale și dezvoltarea personală îți ocupă o mare parte din timp. Cu toate acestea, atunci când intri într-o relație, vrei să fie autentică și profundă, pentru că nu suporți sentimentele superficiale. Iată de ce dragostea ta este întotdeauna reală, serioasă și durabilă. 

Vărsătorul

Ești unul dintre cele mai complicate semne din zodiac, de aceea și modul tău de a iubi este cât se poate de neobișnuit. Dragostea ta nu se caracterizează atât prin intensitate, ci prin capacitatea ta de a te dezvălui, de a-ți arăta slăbiciunile în fața unei alte persoane. Pentru că intri destul de greu într-o relație, lumea te poate considera rece și independentă, dar realitatea este că tânjești după iubire. Atunci când întălnești persoana în fața căreia te poți deschide, o vei iubi cu o forță și o loialitate greu de egalat. 

Peștii

Romantismul și sensibilitatea ta te fac adesea să te îndrăgostești de persoane nepotrivite și să trăiești într-o fantezie mai degrabă decât într-o iubire reală. Îți poți dedica întreaga viață unei persoane, chiar dacă nu este cea mai potrivită pentru tine. Unii spun că iubirea ta merge până la dependență și nu te poți desprinde nici măcar din relațiile abuzive. Dar tu știi că dragostea este cel mai preț lucru din viața unei persoane, astfel încât îți asumi orice risc, chiar și de a fi rănită. 

Surse foto: Pexels

Articolul urmator
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
Ce iubesti la un barbat?
Incepe quiz
Ce iubesti la un barbat?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (16)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.