Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Ce fel de energii atragi din partea Universului, în funcție de zodie

Joi, 05.03.2020

De secole, oamenii au fost fascinați de magie, de spiritualitate, de cunoașterea tainelor Universului. Energia este unul dintre conceptele care continuă să ne uimească, iar termeni precum „vibrații”, „aură”, „frecvențe”, „rezonanță” sunt numai câteva exemple ce caracterizează modul în care am încercat să definim această misterioasă prezență cosmică. 

Pe lângă energia noastră vitală, fiecare dintre noi posedă energii complexe, care contribuie la felul în care ne manifestăm în lume, la creșterea noastră spirituală, la modul în care ne conectăm cu ceilalți. Unele energii par că vin din străfundurile noastre, altele par trimise de Univers. Uneori întâlnim o persoană și știm, pur și simplu, că ne-a fost menită, pentru că este o energie karmică între noi. 

Intuiția noastră este o altă formă de energie, o sensibilitate mai crescută la lucrurile din jur, la gândurile, emoțiile și intențiile altor persoane. Putem simți cât de compatibile sunt câmpurile noastre energetice, cât de mult rezonăm cu cei de lângă noi. 

femeie energie

Un alt mod de a privi energiile este cel astrologic, referindu-ne la semnele zodiacale. Acestea sunt considerate masculine, active și asertive, precum zodiile de foc și de aer, sau feminine, mai introvertite, preferând să gândească înainte de a acționa, precum zodiile de apă și pământ. 

Pe lângă această dualitate, care ne face să ne simțim confortabil lângă persoanele cu același tip de semn ca și noi, există și trăsături energetice specifice fiecărei zodii. 

Energiile la care ai acces în funcție de zodie

Berbec

Energia Berbecului este agresivă, dominantă, dat fiind că această zodie este condusă de războinicul Marte. Acest semn radiază de entuziasm, optimism și dorință de acțiune. Pe de altă parte, este o energie nestăvilită și lipsită de odihnă, pentru că Berbecul vrea totul acum. Uneori, energia Berbecului îl transformă într-un lider, într-un luptător care nu se oprește până nu obține ceea ce dorește. Datorită acestui tip de energie, Berbecul are o putere magnetică și este o persoană de încredere, care se concentrează pe onestitate, integritate și speranță. Energia sa este plină de curaj, dar uneori este dominată de încăpățânare și egoism. 

Taur

Energia Taurului este senzuală, artistică, romantică și concentrată. Acestui semn îi place să muncească din greu, pentru rezultate pe termen lung. Perseverența răsună în interiorul său și nimic nu-l va opri să obțină ceea ce și-a propus. Energia Taurului poate fi lentă uneori, dar este foarte solidă și oamenii vor ști mereu că se pot baza pe el. Taurii sunt iubitori și se bucură să păstreze pacea în jurul lor. Natura lor calmă și atrăgătoare este datorată faptului că sunt conduși de planeta plăcerii și a iubirii, Venus. Energia Taurului este de încredere, de neoprit atunci când vrea să realizeze ceva, dar stabilă și neclintită atunci când vrea să protejeze lucrurile din jurul său. Uneori poate părea încăpățânat și rigid, dar are o natură bună și impresionabilă.

Gemeni

Energia Gemenilor este plină de viață, antrenantă,  socială și rapidă. Acestui semn îi place stimularea și nu poate suporta lucrurile prozaice și rutinele plictisitoare. Fiind un semn de aer, guvernat de Mercur, are o energie schimbătoare, cu idei, gânduri și acțiuni care se derulează foarte repede, adesea fără un scop precis. Gemenii sunt flexibili și talentați, astfel încât găsesc mereu soluții inovative la problemele din jurul lor și se pricep să aplaneze conflicte și să schimbe starea oamenilor. Energia Gemenilor este, de obicei, orientată către ceilalți, asociată cu tot ce este nou și incitant, dar și cu lucrurile distractive și senzaționale.

Rac

Energia Racului este, în general, dulce, blândă și sensibilă. Racul este unul dintre cele mai pasive și receptive semne, energia sa fiind însoțită mereu de amabilitate și atenție. Uneori, Racul nu lasă să se observe această energie delicată, punându-și o mască pentru a se proteja și a nu se arăta vulnerabil, dar în interior hrănește o sensibilitate profundă. Loialitatea și devotamentul sunt cele două manifestări emoționale centrale ale energiei Racului, de aceea dă întotdeauna o senzație de încredere celor din jur. Fiind unul dintre semnele ascunse ale zodiacului, guvernat de Lună, Racul nu lasă să strălucească toate calitățile sale, ci are, în general, un aer matern, dorindu-și să facă toți oamenii fericiți.

Leu

Pentru că este condus de Soare, energia Leului este mereu radiantă și puternică. Această impresie atrage oamenii către el, aducându-i numeroși admiratori, dar poate și să-i respingă, când Leul este excesiv de autocentrat și nu ține cont de nevoile celorlalți. Energia Leului este plină de viață, entuziastă, extravagantă și creativă. Această exuberanță fără sfârșit îi face pe oameni să aibă instant încredere în Leu și să-l recunoască drept lider, pentru că are o autoritate înnăscută. Cu o inimă iubitoare, Leul își împărtășește resursele, binecuvântările, ideile și întregul său „regat”, radiind energie la cel mai înalt nivel. Totuși, dacă devine obsedat de propria vanitate, Leul poate să provoace respingere din partea celor care simt că nu mai au loc de el. 

Fecioară

Energia Fecioarei pare, inițial, tăcută, ancorată în realitate și modestă. Afinitatea sa naturală de a analiza lucrurile și a le cântări cât mai corect poate atrage în mod natural oamenii, ca o forță puternică și constantă. Condusă de Mercur, Fecioara are, în general, un aer intelectual, convingător, mai ales că pare mereu logică și autentică. Fecioara încearcă să-i impresioneze pe cei din jur cu modul în care organizează lucrurile în jurul său, cu simțul fin de a aduce ordine în Univers. Acest fel de energie o ajută pe Fecioară să pară calmă, chiar și atunci când este foarte tulburată în interior. Este o energie care aduce relaxare celor din jur, pentru că ei simt că Fecioara poate rezolva orice problemă, oricât ar fi de dificilă. 

Balanță

Energia Balanței este cea a unei oglinzi. Abilitatea sa naturală de a-i fermeca pe ceilalți provine din dorința de a aplana orice conflict și de a aduce pace, armonie și fericire, tipică celor care sunt conduși de Venus. Ca negociator natural, Balanța este foarte convingătoare, atât pentru un spirit logic, cât și pentru unul sensibil. Înzestrată mereu cu vorbele potrivite, energia Balanței este plăcută și atractivă, deoarece în mintea sa nu există respingere. Cu o capacitate de a-i face pe ceilalți să se simtă apreciați și importanți, Balanțele sunt calde și aduc unitate într-un grup. Balanța știe mereu ce rol trebuie să joace pentru a aduce un zâmbet pe fața oricui îi traversează calea.

femeie dans

Scorpion

Energia Scorpionului este pasionată, misterioasă și hipnotică. Intensitatea acestei energii îi dă un aer de autoritate oriunde ar merge. Scorpionul este un stâpân al seducției și unul dintre cele mai subtile semne din zodiac. Acesta este un secret al magiei sale energetice, care îl face irezistibil și fascinant. Scorpionul este asemenea unui magnet, știind în mod instinctiv cum să-i atragă pe ceilalți spre el, apoi să-i farmece cu grația sa. Totuși, pentru că ține foarte multe lucruri pentru el și nu-și arată niciodată toate cărțile, energia Scorpionului poate respinge anumite persoane care îl consideră prea secretos, manipulator și dornic de putere.

Săgetător

Energia Săgetătorului este spontană, impulsivă, pasională și optimistă. Această energie este traversată de flăcări tinerești, ceea ce atrage atât de mulți oameni către această zodie. Lumina sa naturală îi încântă pe alții și aduce cu ușurință râsul și umorul în orice situație. Această energie are, de asemenea, o latură excentrică, deoarece Sagetatorului îi place atât de mult să se distreze. Săgetătorii sunt adesea talentați și înzestrați în mod natural cu o mulțime de abilități, încât par foarte norocoși și lipsiți de griji. Totuși, deoarece energia lor este atât de expansivă și neliniștită, poate respinge persoanele care sunt mai conservatoare. Săgetătorii au un milion de interese și idei diferite, dar pot să nu aibă abilitatea a planifica lucrurile, ceea ce poate face ca energia lor să pară asemenea unui foc de artificii, indecisă sau imprevizibilă.

Capricorn

Energia Capricornului este deseori rezervată, disciplinată și determinată. Capricornul poate părea retras inițial, pentru că nu se aruncă în acțiune înainte de a stabili pașii logici și practici pentru planurile sale. Acest lucru îi permite în mod natural să atragă către el oameni pragmatici și ancorați în realitate. Răbdarea face ca energia Capricornului să fie percepută ca fiind  solidă și puternică, neclintită și plină de încredere. Cei din jur simt că se pot baza pe această energie, atât de precaută și concentrată. Capricornul este și un bun ascultător și prieten fidel. Uneori, Capricornul pare desprins de propriile emoții, preferând să-și investească energia în atingerea scopurilor sale. Umorul său îi surprinde pe cei din jur și le creează o stare pozitivă.

Vărsător

Energia Vărsătorului este analitică,  însoțită de opinii clare, fermă și independentă. Ca un semn de aer, Vărsătorul  are tendințe intelectuale și preferă să-și stăpânească emoțiile, să le țină sub controlul minții și să acționeze cu calm și autoritate. Vărsătorul poate inspira oamenii și îi poate face să-l urmeze. Energia Vărsătorului este detașată emoțional, în ciuda capacității sale incredibile de a manipula persoanele și lucrurile pentru a ajunge la rezultatele dorite. Adesea, Vărsătorul are o latură excentrică și își dorește ca persoanele din jur să-l perceapă ca fiind diferit și original. Energia Vărsătorului poate deveni foarte pasională când este vorba de credințele și convingerile sale, ajungând până la o atitudine de tip „totul sau nimic” și tăind chiar legăturile cu persoanele care nu sunt de acord cu el.

Pești

energie

Energia Peștilor este emoțională, sensibilă, imaginativă și romantică. Conduși de Neptun, planeta imaginației, dar și a amăgirii, Peștii pot fermeca în mod natural oamenii prin fantezia lor. Intuitivi și înzestrați cu multe talente, Peștii sunt mereu în căutarea unui nou vis sau a unei noi dorințe. Se tem de conflict, de aceea energia lor se adaptează adesea și se schimbă în funcție de mediul înconjurător. Acest lucru le oferă o capacitate incredibilă de adaptare și de a găsi plăcere în slujirea obiectivelor și ambițiilor celorlalți. Energia Peștilor este oarecum eterică și mistică, unică și foarte atrăgătoare pentru cei din jur. Datorită acestei energii intuitive și empatice, Peștii pot face pe oricine să se simtă ca acasă în preajma lor.

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (21)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!