Horoscop
Înapoi la

Ce semnificaţie are ziua de 9 august

Ce semnificaţie are ziua de 9 august

Redactor Andreea Baluteanu

De cele mai multe ori, în afara cazului în care nu reprezintă o sărbătoare majoră pentru noi, trăim fiecare zi de parcă ar fi perfect normală! Însă adevărul e că orice filă a calendarului ascunde înţelesuri profunde: în fiecare zi s-a întâmplat ceva măreţ, ceva special, ceva ce merită onorat.

calendar pentru 9 august

Află care sunt semnificaţiile ascunse din spatele zilei de 9 august! Vezi ce evenimente istorice s-au petrecut azi, care este semnificaţia zilei din punct de vedere religios şi află tot ce trebuie să ştii despre ziua de 9 august!

Semnificaţii istorice ale zilei de 9 august

Aflată în toiul verii, 9 august este a 221-a zi a calendarului (a 222-a în anii bisecţi). Mai e puţin până ce va veni toamna, dar ne bucurăm în continuare de vreme frumoasă. Aruncând o privire în istorie, 9 august a avut partea sa de victorii răsunătoare pentru umanitate, dar şi de momente mai dificile, de care nu ne e drag să ne amintim.

Iată care sunt cele mai importante dintre ele!

  • 9 august 48 î.Hr – are loc una dintre victoriile decisive ale lui Cezar în războiul civil dintre el şi Pompei. Acesta din urmă e învins la Pharsalus, retrăgându-se în Egipt.
  • 9 august 1173 – începe construcţia a ceea ce va deveni Turnul din Pisa, monument ce va fi definitivat două secole mai târziu.
  • 9 august 1601 – moare Mihai Viteazul, primul domnitor al celor trei provincii româneşti unite, ucis pe Câmpia Turzii.
  • 9 august 1810 – Napoleon anexează Westfalia, ce devine parte integrantă a Primului Imperiu Francez.
  • 9 august 1854 – transcendentalistul Henry David Thoreau publică Walden, manifestul său pentru o viaţă simplă.
  • 9 august 1862 – în bătălia de la Cedar Mountain, în timpul Războiului Civil American, generalul Jackson învinge forţele unioniste conduse de John Pope.
  • 9 august 1914 – începe prima ofensivă franceză din Primul Război Mondial.
  • 9 august 1930 – Betty Boop îşi face debutul în lumea desenelor animate.
  • 9 august 1936 – legendarul Jesse Owens câştigă a patra medalie de aur la Jocurile Olimpice de Vară.
  • 9 august 1945 – are loc una dintre cele mai mari catastrofe din istoria modernă, americanii lansând bomba atomică asupra oraşului japonez Nagasaki.
  • 9 august 1974 – Richard Nixon demisionează din funcţia de Preşedinte al Americii în urma scandalului Watergate.
  • 9 august 1991 – a murit Celia Delavrancea, pianistă, critic muzical şi profesor, fiică a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea şi una dintre cele mai bune prietene ale Reginei Maria.

Sărbători religioase celebrate pe 9 august

A noua zi din august prilejuieşte pomenirea Sfântului Apostol Matia, cel care a fost ales drept al doisprezecelea Apostol, în locul lui Iuda Iscarioteanul. Acesta a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Etiopia şi a fost ucis pentru crezul său cu pietre.

De asemenea, conform calendar-ortodox.ro, azi îi cinstim şi pe cei 10 Sfinţi Mucenici: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie şi Maria Patrichia, cei ce s-au opus sălbaticului Leon, ce nu suferea icoanele şi le ardea.

Tot azi este pomenit şi Sfântul Mucenic Antonin din Alexandria, ce a fost spânzurat, sfâşiat şi ars într-un cuptor cu foc pentru credinţa sa.

În calendarul ortodox este pomenit şi Cuviosul Părinte Psoe, precum şi Cuviosul Gherman din Alaska, ce a transmis mesajul Evangheliei indigenilor eschimoşi alături de 8 alţi călugări, fiind primul sfânt canonizat de către biserica ortodoxă din America.

În calendarul ortodox, ziua de 9 august  nu este marcată nici cu cruce roşie, nici cu cruce neagră. Prin urmare, eşti liberă să speli şi să faci curat. Dacă ţii însă posturile bisericeşti, îţi amintim că mai e puţin şi se aproprie sărbătoarea Maicii Domnului, pe 15 august, deci nu ai voie să consumi produse de origine animală. 

Eşti născută pe 9 august? Uite ce spune această dată despre tine!

Eşti o Leoaică veritabilă! Puternică, dotată cu multă creativitate, îi inspiri pe cei din jur să dea totul în viaţă şi să îşi atingă potenţialul. Eşti charismatică şi irezistibilă, aşa că nu e de mirare că bărbaţii roiesc în jurul tău.

femeie cu pusculita in mana

Dacă vrei să fii fericită în viaţă, fă tot posibilul pentru a avea o carieră strălucită! Cu cât te implici mai mult în viaţa profesională, cu atât vei fi mai împlinită! Eşti inteligentă şi ambiţioasă şi ai calităţi extraordinare de lider. Ai lipici la bani şi un noroc pur şi simplu uluitor atunci când vine vorba despre jobul tău.

În amor însă, lucrurile nu stau atât de bine. Cu toate că te numeri printre cele mai puternice fiinţe din zodiac, nu dai dovadă de aceeaşi determinare atunci când vine vorba despre dragoste. Te implici cu totul, trup şi suflet, ceea ce te poate face foarte vulnerabilă în faţa celui pe care îl iubeşti. Eşti adesea uşor de rănit şi nu îţi înveţi uşor lecţiile.

Cel mai mare defect al tău este încăpăţânarea. Nici nu vrei să iei în considerare faptul că lucrurile s-ar putea desfăşura altfel decât vrei tu şi nu ţii cont de sfaturile celor din jur. Acest lucru îţi va aduce nefericire în prima parte a vieţii, deşi în cele din urmă te vei maturiza.

Împarţi ziua cu Whitney Houston. Regretata cântăreaţă exprimă cel mai bine personalitatea ta: a fost un geniu muzical şi a alinat cu vocea ei de privighetoare vieţi nenumărate, dar a suferit intens în viaţa personală, fiind adesea implicată în scandaluri în timpul relaţiei cu controversatul rapper Bobby Brown.

Aşa cum am văzut, ziua de 9 august nu e deloc obişnuită: evenimente istorice şi religioase importante au marcat-o. Au fost luate decizii de multe ori impulsive, fără a se ţine cont de repercusiunile lor, aşa cum a fost lansarea bombei atomice. Însă creativitatea şi imaginaţia specifice Leilor s-au manifestat şi prin câteva dintre reuşitele umanităţii, cum este ridicarea Turnului din Pisa.

Tu te numeri printre cei născuţi azi? Dacă da, crezi că ţi se potriveşte profilul zilei de 9 august?

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Ce vei face de Ziua Îndrăgostiților?
Incepe quiz
Ce vei face de Ziua Îndrăgostiților?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.