Horoscop
Nu Skin

Cele 3 mari calități ale tale, în funcție de zodie

Miercuri, 30.08.2017
de Mihaela Onofrei

Suntem oameni, iar din acest motiv tindem să avem personalități foarte distincte. Unii dintre noi preferă să se afle mereu în compania oamenilor și să iasă în evidență, pe când alții sunt ceva mai retrași și nu le place să depindă de nimeni. Aceste diferențe sunt date de temperamentul fiecăruia, care poate fi coleric (puternic, agresiv, insensibil, energic), sangvin (sociabil și deschis, neatent, dezorganizat și vesel), melancolic (emotiv, anxios, creativ, perfecționist și gânditor) sau flegmatic (calm, nepăsător, diplomat, amabil și flexibil).

Deși modul nostru de a fi este influențat de aceste tipuri de temperament, și zodia în care ne-am născut poate avea un impact decisiv asupra modului în care ne percep cei din jur. Așadar, trăsăturile noastre sunt date de zodie, iar în cele ce urmează vei afla care sunt cele mai mari 3 calități ale tale, în funcție de semnul zodiacal.

femeie eleganta care bea vin

Iată care sunt cele 3 mari calități ale tale, în funcție de zodie!

Berbec: curajos, onest, determinat

Deoarece ești primul semn din zodiac, prezența ta marchează întotdeauna începutul unui eveniment energic și turbulent. Nu te dai în lături de la nimic și nu te lași intimidat de nimeni. Îți place să spui totul în față, fără să îți ascunzi adevăratele gânduri. În ceea ce privește cariera, ai toate șansele de a deveni o persoană importantă și de a obține tot ce îți dorești. Determinarea ta te va ajuta în acest sens, dar și spiritul de competiție.

Taur: răbdător, devotat, stabil

Practic și cu picioarele pe pământ – așa am putea să descriem acest semn din zodiac. Ești o persoană răbdătoare atât cu persoanele dragi, cât și cu colegii de muncă. Îți place să faci totul ca la carte, calculându-ți fiecare mișcare. În relația de cuplu ești devotată perechii tale și nu te atrag aventurile de o noapte. Preferi stabilitatea, iar din acest motiv ai mereu parte de relații serioase.

Gemeni: amabil, afectuos, adaptabil

Ești o persoană comunicativă și sociabilă, dar care are o tendință de a deveni brusc serioasă, gânditoare și neliniștită. Deoarece zodia ta reprezintă două personalități diferite, acest lucru poate să îi inducă pe cei din jur în eroare. Totuși, amabilitatea și afecțiunea pentru tot ce te înconjoară te vor face o prezență plăcută. Te adaptezi extrem de ușor într-un mediu nou, iar acest lucru te ajută să îți faci mulți prieteni.

Rac: tenace, loial, convingător

Profund intuitiv și sentimental, Racul poate fi unul dintre cele mai complicate semne din zodiac. Ești extrem de emotiv și sensibil și îți pasă mult de familie, chiar dacă uneori nu arăți acest lucru. Într-o relație ești loial și știi mereu cum să îți faci persoana dragă să se simtă în al nouălea cer. Totuși, acest lucru nu vine fără ceva la schimb. Ești destul de tenace și convingător, iar aceste două calități te ajută să obții ceea ce îți dorești de la persoana iubită.

femeie in natura

Leu: generos, vesel, amuzant

Persoanele din acest semn sunt lideri înnăscuți. Deși îți place să preiei inițiativa, acest lucru nu te face să fii evitat de cei din jur ci, din contră, să fii admirat. Ai mulți prieteni, cu care ești mereu generos și loial. Îți place să îi faci pe cei din jur să zâmbească, iar spiritul tău vesel te transformă într-o prezență adorată de toată lumea, foarte populară.

Fecioară: loial, amabil, muncitor

Fecioara este un semn de pământ, ceea ce o face să aibă un caracter puternic, dar să fie și conservatoare și bine organizată în toate aspectele practice ale vieții sale. Ești o persoană muncitoare, care știe cum să își canalizeze eforturile în obținerea rezultatelor dorite. Față de persoanele dragi ești o ființă loială, care mereu îi surprinde pe cei din jur cu amabilitatea sa, dar și cu dorința de a-i ajuta. Din acest motiv, ai parte de cei mai buni prieteni.

Balanță: diplomatic, deschis, sociabil

Nu vei vedea niciodată o Balanță implicată într-un conflict. Dacă și tu te-ai născut sub acest semn, atunci cu siguranță urăști certurile și încerci să rezolvi neînțelegerile pe cale diplomatică, cooperând cu cei din jur. Deoarece ești o persoană deschisă și sociabilă, vei reuși mereu să atragi simpatia celorlalți, dar și să te integrezi extrem de ușor în orice mediu te vei afla.

Scorpion: pasional, încăpățânat, prieten adevărat

Scorpionul este guvernat de Pluto, planeta transformării și a regenerării, și din acest motiv este extrem de calm, dar și misterios. Ai o cale unică prin care știi să îți exprimi sentimentele, iar acest lucru poate fi remarcat îndeosebi în modul tău pasional de a iubi oamenii. Deși încăpățânarea este o trăsătură negativă în cazul anumitor zodii, la tine această caracteristică îți aduce doar câștiguri și beneficii. Știi cum să obții ceea ce vrei și nu te lași până când scopul tău nu este atins. În relațiile cu prietenii, știi cum să păstrezi secretele, dar îți și ajuți amicii atunci când aceștia au nevoie de tine. Din acest motiv, te afli printre singurii prieteni adevărați din zodiac.

femeie fericita

Săgetător: generos, idealist, amuzant

Ești extrovertit, optimist și plin de entuziasm în tot ceea ce faci. Îți place să îți transformi toate ideile în acțiuni concrete și ești în stare de orice pentru a-ți atinge țelurile. Deoarece îți place să fii mereu în contact cu cei din jur, ai prietenii aproape atunci când ai nevoie de ei. Ești amuzant și generos, iar aceste două trăsături te fac să fii plăcut de toți din jurul tău.

Capricorn: responsabil, disciplinat, bun manager

Capricornul este o zodie care reprezintă timpul și responsabilitatea, iar nativii sunt tradiționaliști și foarte serioși. Ești o persoană care stăpânește autocontrolul la perfecție și care are abilitatea de a le arăta calea cea bună celor din jur, de a face planuri solide și realiste și de a-i organiza pe colegii tăi. De aceea, ai mari șanse de a ajunge în funcții superioare, dar și de a duce până la capăt proiecte de succes.

Vărsător: original, independent, umanitarist

Vărsătorii sunt persoane timide și tăcute, dar care pot fi și excentrice și energice. Îți place să te impui în orice situație, iar acest lucru îți și reușește. Ești o fire independentă, care preferă să își rezerve timpul pentru a se ocupa de propriile probleme, fără a depinde de ceilalți. Deși lumea te vede ca pe o persoană distantă, îți place să te implici în probleme umanitare și să îi ajuți pe cei din  jur.

Pești: compasional, înțelept, artistic

Ești o persoană prietenoasă și îți place să te afli în compania oamenilor. Nu ești deloc egoist, iar acest lucru te pune mereu în slujba celorlalți. Îți place să îi ajuți pe cei aflați în nevoie, indiferent că le oferi susținere materială sau spirituală. Înțelepciunea te face să fii o persoană de încredere, dar și cel mai bun sfătuitor din gașca ta. De asemenea, și calitățile artistice te transformă într-o ființă respectată, care îi va impresiona mereu pe cei din jur prin bun-gust și eleganță.

Acestea sunt cele 3 mari calități ale fiecare zodii. Dacă ești curios care sunt cele mai mari defecte ale tale în funcție de zodie, află de aici.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!