Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Cine îți va răni inima în 2020, în funcție de zodie

Marţi, 17.12.2019

Anul care vine va fi cu adevărat provocator din punctul de vedere al relațiilor romantice. Va aduce iubiri spectaculoase, dar și despărțiri pe măsură, armonie în unele cupluri, dar și conflicte insurmontabile în altele. Zodiile și-ar putea găsi sufletul pereche, dar ar putea și să piardă persoana alături de care sperau să-și petreacă toată viața.

Cu Venus în mișcare retrogradă mai mult de o lună din anul ce vine și Mercur care va avea trei astfel de cicluri retrograde în 2020, neînțelegerile și despărțirile sunt garantate în cazul anumitor zodii. Dar să nu uităm că 2020 va aduce și multă iubire în viața noastră. Important este să încercăm să ne regăsim balanța emoțională, chiar dacă nu ne este totdeauna ușor!

tristete

Cine te rănește în 2020

Berbec

Ai grijă la o persoană căreia îi dăruiești prea ușor încrederea ta și care te va face să suferi. Poate fi un nou iubit sau un prieten apropiat cu care te simți într-o perfectă rezonanță. De aceea, trădarea sa ți se va părea incredibilă și te va răni profund. Ține cont să nu încredințezi celor pe care nu-i cunoști foarte bine tainele care te-ar putea face vulnerabilă, pentru că le vor folosi împotriva ta.

Taur

Soțul sau iubitul tău ți-ar putea provoca o suferință peste care vei trece destul de greu. Nu este în intenția sa, dar te va răni din nebăgare de seamă și lipsă de grijă. Într-o perioadă în care vei avea mare nevoie de el, se va arăta îndepărtat și preocupat de alte lucruri. Poate că nu-ți înțelege prea bine nevoile, de aceea ar trebui să porți o discuție serioasă cu el, înainte să treci la gesturi ireparabile.

Gemeni

Dacă te vei îndrăgosti la prima vedere, trebuie să fii foarte atentă. Persoana respectivă ar putea să-ți aducă cea mai neagră suferință, când te aștepți mai puțin. Venus va avea o mișcare retrogradă chiar prin semnul tău în 2020, ceea ce este un avertisment că este posibil să ai parte de durere în dragoste. Nu-ți lăsa inima să cadă în capcana iluziilor și dăruiește-ți dragostea numai cuiva în care ai încredere deplină.

Rac

Anul ce vine va aduce sfârșitul unei relații pentru tine sau, cel puțin, o despărțire temporară, până când inima ta se va simți vindecată. Nu mai ești dispusă să accepți erorile partenerului tău, trădările, indiferența și lipsa de atenție față de tine. Înțelegi, în sfârșit, că meriți să ai parte de o iubire deplină și nu te mai mulțumești cu frânturi de tandrețe. Vei spune stop relației, chiar dacă te doare și vei da ultimatumuri, astfel încât să dobândești ceea ce ți se cuvine.

Leu

O persoană de care depinde cariera ta și în care ai investit toată încrederea te-ar putea lăsa baltă, ceea ce te va face să te simți profund rănită și să-ți pierzi respectul față de propria persoană. Mai mult chiar, s-ar putea să afli că a sprijinit un rival sau un competitor în detrimentul tău. Pentru a trece peste acest episod dureros, va trebui să-ți pui în mișcare toate resursele interioare, ca să-ți recapeți încrederea în forțele proprii și să cauți aliați mai onești.

Fecioară

suferinta

Vei fi rănită dacă te vei lăsa amăgită de promisiuni și demonstrații sentimentale exagerate. Pentru ți s-a spus că ești prea critică și perfecționistă, vei lăsa garda jos și te vei abandona într-o iubire ce pare cât se poate de reală. Dar nu uita că cine l-a jucat frecvent pe Don Juan poate să interpreteze ireproșabil o scenă de dragoste. Numai vigilența și judecata imparțială te vor ajuta să te ferești de capcanele unui astfel de cuceritor.

Balanță

O persoană care pretinde că ține foarte tare la tine te va răni, dacă îi încredințezi secretele tale. Le va folosi ca să câștige un ascendent asupra ta, fie într-o relație de dragoste, fie pe scara ierarhică. Nu trebuie să devii suspicioasă și să-i privești pe toți cu neîncredere. Dar poți să fii mai atentă la limbajul nonverbal al celor care se declară prietenii tăi pe viață.

Scorpion

Nu un iubit sau un prieten îți va răni inima, ci o persoană apropiată, din propria familie. Poate fi un părinte sau un frate care te dezamăgește și care se arată contra ta într-o situație când ai avea nevoie de sprijinul lui. Te vei simți cu adevărat trădată și vei suferi până în adâncul sufletului, dacă nu-ți iei din timp măsuri de precauție. Încearcă să înțelegi limitele celor din jurul tău și să le explici cu răbdare ce este cu adevărat important în viața ta și unde ai nevoie de ajutorul lor.

Săgetător

Anul 2020 îți va aduce iubire cât cuprinde și numeroși pretendenți, dar și dezamăgiri în dragoste și o trădare după care te vei reface destul de greu. Un bărbat în care ai investit toate sentimentele tale și pe care l-ai sprijinit în situații de criză îți va întoarce spatele și te va părăsi când îți este mai greu. Fii atentă cui dăruiești dragostea și încrederea ta și nu uita să-ți iei măsuri de siguranță atunci când intri într-o relație nouă.

Capricorn

Te vei simți abandonată de mai multe ori în decursul anului 2020, atunci când vei cere sprijinul partenerului tău și el se va dovedi prea puțin disponibil. Vei încerca să te vindeci arătându-te puternică și invulnerabilă, dar toate aceste suferințe îți vor eroda seninătatea și vei acumula din ce în ce mai multe frustrări. Este important să ai o discuție sinceră cu partenerul și să-i spui atunci când te rănește dacă vrei ca relația voastră să dureze.

Vărsător

Mai multe persoane te vor răni în anul ce vine, printre care și partenerul tău, precum și anumiți prieteni. Însă nu le vei arăta că te-au făcut să suferi, ci te vei retrage într-o carcasă de singurătate și lipsă de comunicare. Dar, astfel, o simplă insatisfacție s-ar putea transforma într-o depresie din ce în ce mai adâncă, din care să nu mai poți ieși. Chiar dacă vrei să pari puternică și independentă, nu-ți ascunde sentimentele. Nu uita că a spune ceea ce simți este, de fapt, cea mai mare forță.

Pești

trista

Cu încrederea ta deplină în dragoste și cu sensibilitatea uneori exagerată poți fi foarte ușor rănită. Neptun, zeitatea ta conducătoare, se va afla în mișcare retrogradă chiar prin semnul tău, din iunie până în noiembrie 2020. În această perioadă poți cădea pradă unor aventurieri care vor doar să profite de tine. Dacă vrei o relație fără obligații, te poți lăsa dusă de val, însă, dacă te iluzionezi că îți vor oferi mai mult, s-ar putea să fii profund dezamăgită.

Surse foto: iStock, Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!