Horoscop
Înapoi la

Cum să afli dacă te iubește sincer, în funcție de zodie

Cum să afli dacă te iubește sincer, în funcție de zodie

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Ai început o nouă relație și totul pare să meargă de minune, iar tu ești extrem de fericită. Îți faci deja planuri de viitor, visezi la momentele când vă veți muta împreună sau când veți oficializa legătura voastră. Dar, cu toate că iubitul tău te înconjoară cu atenții și cadouri, simți o nesiguranță care se strecoară în gândurile tale, deși încerci s-o alungi. 

Dacă ai acest sentiment de incertitudine, poate că ai perceput anumite semnale că dragostea lui nu este suficient de sinceră. Unii bărbați sunt adevărați cuceritori și se pricep să facă o femeie să se simtă în al nouălea cer, dar interesul lor este trecător și se retrag de îndată ce și-au atins scopul. Alții intră în relație cu răni mai vechi și nu sunt dispuși să-și mai pună la bătaie întregul suflet. Și sunt și acei bărbați care se joacă de-a dragostea, dar nu au intenții serioase. 

Dacă te temi că iubirea partenerului tău nu este sinceră, poți să-l supui la niște probe, iar astrele îți dau câteva sugestii în această privință. Testul dragostei adevărate diferă în funcție de zodia lui, iar dacă iubitul tău reușește să-l treacă, poți fi sigură că te iubește. 

Berbec

Atunci când un nativ Berbec te iubește cu adevărat, vrea să fie cu tine tot timpul, să faceți toate activitățile împreună. Face planuri pe termen lung pentru relația voastră și îți declară că îți va fi alături pentru totdeauna. Pe măsură ce relația evoluează, el devine din ce în ce mai apropiat și mai prezent, pentru că nu vrea să piardă niciun minut departe de tine. 

Dacă îl simți neimplicat în relație, poate că nu te iubește suficient. Testul dragostei este să-i ceri să faceți mai multe lucruri împreună, eventual să vă mutați amândoi și să te prezinte familiei și prietenilor. Dacă știe că nu vrea să fie cu tine pe termen lung, va evita să facă asta. Nu te teme că îl vei pierde din cauza presiunilor tale; dacă te iubește cu adevărat, nu va avea nimic împotrivă să-ți satisfacă cerințele. Iar dacă nu te iubește, nu ai de ce să te agăți de el, pentru că vei suferi mai târziu. 

Taur

Atunci când un bărbat Taur te iubește, îți împărtășește foarte multe lucruri despre sine, despre emoțiie și trecutul său. La rândul lui, vrea să cunoască tot mai multe aspecte din viața ta, în special ce te face fericită și care sunt părerile tale despre viața în doi. Nativul Taur este gata să se adapteze lucrurilor pe care i le ceri, dar ține la anumite valori și vrea să se asigure că și tu le respecți, pentru că altfel relația voastră nu o să meargă. Sinceritatea și deschiderea sa sunt cele mai clare semne ale iubirii sale. 

Testul dragostei pentru bărbatul Taur este să-i ceri să-ți povestească lucruri din trecutul său, în special din viața lui sentimentală, și să-ți vorbească despre emoțiile sale secrete. Dacă îl vezi că ezită și se retrage, probabil că nu are suficientă încredere în tine și nu consideră că îți poate dezvălui viața sa. Poate fi o problemă de timp, dar, dacă nici mai târziu nu se arată deschis față de tine, atunci este cazul să te detașezi puțin de relație. 

cuplu plaja

Gemeni

Bărbatul Gemeni nu suportă plictiseala și este mereu în căutare de lucruri noi, care să-l stimuleze și să-i satisfacă curiozitatea înnăscută. De aceea, trece adesea de la o relație la alta, iar dovada supremă a iubirii sale este că simte în sfârșit că și-a găsit locul. Atunci când iubește cu adevărat, bărbatul Gemeni își găsește, de fapt, casa sufletului. Chiar dacă va fi în continuare un căutător de senzații și lucruri noi, o va face împreună cu tine și te va atrage în aventuri fascinante, de care să vă bucurați amândoi. 

Iată de ce testul dragostei pentru un bărbat din Gemeni este să-i impui o „perioadă de plictiseală”, în care să stați împreună, fără să faceți mare lucru, fără ca mintea și sufletul lui să zburde în căutare de aventuri. Poate părea paradoxal, dar, dacă te iubește, bărbatul Gemeni va fi dispus să petreacă această perioadă doar cu tine, fiind prezent în relație, pentru că își va lua energia din legătura voastră. Dacă nu ține suficient la tine, pe de altă parte, se va simți foarte repede presat și se va îndepărta, pentru că are senzația că pierde lucruri prețioase stând numai în preajma ta. 

Rac

Pentru nativul Rac, familia este valoarea centrală a vieții sale, așa că, dacă te iubește, face deja planuri de viitor împreună cu tine. Vorbește despre casa în care vă veți muta împreună, despre câți copii veți avea și despre cum va fi traiul vostru în doi. În plus, ia în considerare și familiile voastre extinse, îți spune lucruri despre părinții și frații săi și vrea să afle cât mai multe despre rudele tale. Numai atunci când este foarte sigur că vrea să fie cu tine pe termen lung, un bărbat Rac te va prezenta familiei sale.

De aceea, testul dragostei în cazul bărbatului Rac este destul de simplu: cere-i, pur și simplu, să te prezinte părinților săi și să le spună despre planurile voastre de viitor. Desigur, nu poți face acest lucru chiar de la începutul relației voastre, dar, când simți că legătura voastră a prins cheag, nu este nimic nepotrivit în cererea ta. Dacă ezită și amână tot timpul să te introducă în familia lui, fără să-ți dea o explicație plauzibilă, este posibil să nu aibă intenții prea serioase cu tine. 

Leu

Atunci când vrea să fie cu tine pe termen lung, un bărbat Leu ți-o spune fără ezitare, din tot sufletul său. Fiind o fire extrovertită și sinceră, Leul evită să spună lucruri în care nu crede. Îți va face această mărturisire când te aștepți mai puțin, într-o situație cât se poate de comună, de exemplu, când mergeți la cumpărături sau faceți curat prin casă. Pentru că i se pare un lucru cât se poate de natural, nativul Leu nu va pregăti o ocazie specială ca să-ți mărturisească intențiile sale.

Testul dragostei este să-i ceri să-ți vorbească despre viitorul vostru împreună și să-l întrebi dacă este dispus să sacrifice anumite visuri legate de carieră sau de succesul lui personal pentru a fi cu tine. Chiar dacă știi că nu i-ai cere niciodată asta, fă-o ca o probă, pentru a vedea cum reacționează. Pentru bărbatul Leu, prestigiul său este foarte important și se va retrage destul de repede dacă simte că îi ameninți cariera. În plus, va ezita să vorbească despre viața voastră comună, pentru că nu are puterea să te mintă în față. Numai dacă te iubește cu adevărat va fi dispus să facă anumite concesii pentru a te face fericită și îți va spune că veți găsi amândoi o soluție pentru echilibrul vostru ca familie. 

Fecioară

Atunci când se implică într-o relație, un bărbat Fecioară își supune chiar el partenera unor teste, pentru că nu este niciodată sigur pe el și nu vrea să fie înșelat. Dacă ești destul de atentă, îți vei da seama de probele lui. Va încerca să se prezinte într-o lumină defavorabilă în fața ta și să se autosaboteze, pentru a vedea dacă stai în continuare lângă el. Dacă vei rezista testului său și nu te vei îndepărta, va dobândi încredere în tine și va da șanse relației voastre. 

În ceea ce te privește, testul dragostei este destul de clar în cazul nativului Fecioară. Pur și simplu cere-i să facă anumite lucruri pentru tine, care știi că îi displac în mod normal, și urmărește-l cum reacționează. Bărbatul Fecioară este foarte strict în convingerile sale și trebuie să iubească pe cineva în mod deosebit pentru a deveni mai flexibil. Dacă nu crede că relația voastră merită prea mult efort, pur și simplu va ieși din ea, dacă îi ceri lucruri care nu-i convin. 

cuplu cascada

Balanță

Nativii din Balanță sunt foarte sociabili, iar atunci când iubesc, își vor prezenta partenera tuturor prietenilor și o vor duce în toate locurile în care merg de obicei. Un bărbat Balanță este extrem de gentil și te înconjoară cu afecțiunea sa, vrea să fie mereu cu tine și pune foarte mult suflet în relație. Suportă foarte greu să stea departe de tine, mai ales la începutul legăturii voastre; de aceea, îți va face numeroase invitații, te va bombarda cu mesaje și îți va cere să mergi cu el la tot felul de întâlniri. 

Pentru un nativ Balanță, testul dragostei este unul paradoxal: acela de a-i cere să stea, din când în când, fără tine. Pentru că urăște singurătatea, Balanța va trece foarte greu prin această încercare, mai ales dacă te iubește cu adevărat. Se va refugia la prieteni sau va încerca să-ți capteze atenția și să te aducă în preajma sa. Dacă observi că nu are nicio problemă să dea curs cererii tale, atunci este posibil să nu-ți simtă prea mult lipsa. Dacă poate înlocui cu ușurință o seară cu tine cu o întâlnire cu amicii săi, ar trebui să-ți pui anumite întrebări legat de relația voastră. 

Scorpion

Atunci când te iubește cu adevărat, un bărbat Scorpion are completă încredere în tine. Nu te controlează, nu este gelos și nu-ți cere socoteală atunci când alegi să petreci seara cu prietenii în loc să te întâlnești cu el. În plus, îți încredințează secretele sale și are curaj să-ți vorbească despre emoțiile lui, chiar și despre cele mai puțin plăcute. 

În cazul Scorpionului, testul dragostei este să-i arăți că ai propria viață și să-i ceri să fie de acord cu independența ta. Pentru bărbatul Scorpion este foarte dificil să accepte faptul că lucrurile nu se învârt doar în jurul său, mai ales când vine vorba de relațiile erotice. Dacă îi pui această condiție, chiar și temporar, s-ar putea să-ți întoarcă spatele. Numai iubirea adevărată îl poate face să rămână lângă tine și să-ți accepte o cerință care este împotriva convingerilor sale. 

Săgetător

Bărbatul Săgetător îți arată iubirea prin faptul că este gata să renunțe la vestita sa nevoie de libertate, pentru a fi cu tine. În preajma ta nu mai simte permanent nevoia de schimbare și de noutate, iar dacă pornește într-o aventură, vrea s-o facă alături de tine. Pentru Săgetător, este foarte important momentul când trece de la „eu” la „noi”, pentru că atunci își asumă cu adevărat relația.

Testul dragostei pentru Săgetător este să-i ceri să renunțe la o călătorie sau la o inițiativă pe care o gândise de multă vreme sau să o schimbe cu altceva, care te atrage pe tine. Dacă te iubește cu adevărat, va încerca să te convingă să-l însoțești în această activitate, iar dacă vede că nu accepți, va consimți, în cele din urmă, să-și sacrifice plăcerile pentru viitorul relației voastre. Bineînțeles, după ce a trecut testul, îl poți răsplăti, „lăsându-te” convinsă să participi la planurile sale. Dacă însă iubirea sa nu este suficient de solidă, nu va sta deloc în cumpănă, ci îți va spune adio dacă are senzația că îi îngrădești libertatea. 

Capricorn

Este foarte greu să-l faci pe bărbatul Capricorn să-ți vorbească despre emoțiile sale profunde și încă și mai greu să-i schimbi părerile adânc înrădăcinate. Trebuie să te iubească cu adevărat ca să se deschidă în fața ta și ca să fie dispus să se transforme pentru tine. Capricornul este o zodie foarte sinceră, care îți spune direct ce are de spus, fără să te menajeze. Dar, atunci când iubește, protecția persoanei dragi este mai importantă decât orice alceva, iar acest lucru se observă în toate gesturile și declarațiile sale. 

Testul dragostei, în cazul Capricornului, este destul de simplu, deși te-ar putea pune într-o situație foarte dificilă: întreabă-l, pur și simplu, dacă te iubește cu adevărat, somează-l să-ți spună adevărul. Capricornul nu poate să mintă și nici nu are de ce să o facă, dacă nu ține suficient la tine. Îți va spune care sunt sentimentele lui și te va lăsa să decizi singură dacă vrei să fii în continuare cu el. 

Vărsător

Pentru bărbatul Vărsător este foarte dificil să facă un compromis, dar, atunci când iubește, acceptă să se schimbe măcar în parte, pentru a-și face partenera fericită. Pentru a aduce armonie în relație, Vărsătorul face un adevărat demers de dezvoltare personală, pentru că numai așa poate renunța la anumite lucruri importante pentru el, fără să aibă sentimentul că este limitat și pus la zid. Pentru un semn atât de independent și detașat, a accepta compromisuri este dovada supremă de iubire.

Ca să testezi dragostea unui Vărsător, cere-i să renunțe la un lucru de care este foarte atașat, de exemplu, la un anumit obicei important, cum ar fi o seară cu prietenii sau implicarea într-o acțiune civică, și să petreacă, în schimb, timpul cu tine. Trebuie să știi că această probă este destul de riscantă, pentru că Vărsătorul ține foarte mult la valorile sale și te-ar putea refuza, chiar dacă ține la tine. Totuși, dacă acceptă să facă ce i-ai cerut, ai dovada concretă a iubirii sale. Mai departe, decizi tu dacă îi mărturisești că a fost doar un test sau susții că te-ai răzgândit și că nu vrei să-l limitezi în dorințele sale. 

secret

Pești

Bărbatul Pești este foarte romantic, iar atunci când iubește o femeie, dovezile sale de afecțiune curg lanț. Poate face chiar gesturi foarte extravagante, de exemplu, să scrie poezii sau cântece pentru tine, să-ți lase peste tot bilețele în care îți spune ce însemni pentru el. De multe ori, nativul Pești este un artist înnăscut, iar atunci când este îndrăgostit, persoana iubită devine muza și inspirația sa. 

În cazul nativului din Pești, nu ai nevoie de o probă anume pentru a vedea dacă te iubește cu adevărat. În general, un bărbat Pești nu stă prea mult lângă o femeie la care nu ține. În plus, își arată cu prisosință dragostea, așa că, dacă observi că este rece și neimplicat când sunteți împreună, poți fi sigură că nu te poartă în inima sa. 

Surse foto: Pixabay, Istock

Articolul urmator
Cine este sufletul tău pereche de care te leagă o lecție karmică, în funcție de semnul zodiacal
Cine este sufletul tău pereche de care te leagă o lecție karmică, în funcție de semnul zodiacal
Alege ingredientele pentru smoothie-ul preferat și află dacă te iubește cu adevărat
Incepe quiz
Alege ingredientele pentru smoothie-ul preferat și află dacă te iubește cu adevărat

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.