Horoscop
Înapoi la

Cum vei fi la bătrânețe, în funcție de zodie

Cum vei fi la bătrânețe, în funcție de zodie

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Puține dintre noi reușim să apreciem cursul vieții și să acceptăm cu resemnare bătrâneţea. De obicei, înaintarea în vârstă vine cu multe probleme de sănătate, ceea ce nu o face prea plăcută. Totuși, greșelile făcute la tinerețe sunt cele care ne hotărăsc bătrânețea, iar unele dintre acestea țin și de zodii.

Semnele zodiacale și aliniamentele astrale îți pot prezice viitorul, de la carieră și relațiile de cuplu, până la anticiparea a cum vei fi la bătrânețe. Fiecare zodie are anumite calități, dar și defecte. Astfel, nativii sunt mai predispuși la anumite greșeli, dar și la tentații. De aceea, anumite zodii vor avea parte de o bătrânețe reușită, pe când altele se vor confrunta cu multe probleme de sănătate.

batrana dj

Iată cum vei fi la bătrânețe, în funcție de zodie!

Berbec

Berbecii sunt extrem de încăpățânați și nu se lasă până nu obțin tot ce își doresc. Ai o energie inepuizabilă, care te împinge mereu să mergi mai departe. Vei îmbătrâni frumos, iar toată lumea va fi geloasă pe tine. Nimeni nu îți va putea ghici vârsta, iar acest lucru nu se va datora doar fizicului tău de invidiat, ci și energiei pozitive și firii vesele.

Taur

Ești o persoană practică, care preferă luxul și lucrurile scumpe. Hainele, mâncarea și toate obiectele care te înconjoară trebuie să te facă fericită, și din acest motiv moderația nu se află în vocabularul tău. Deși nu vei trăi 100 de ani, te vei asigura că la bătrânețe îți vei face toate poftele. Vei fi o bătrânică bogată, care își va petrece zilele alături de prietenele ei, la shopping, dar și în vacanțe.

Gemeni

Gemenii sunt curioși din fire și mereu în căutarea semnificației iubirii, a vieții și a întregului univers. Deși multe persoane te consideră puțin ciudată acum, pe măsură ce vei îmbătrâni vei descoperi căile potrivite pentru a-ți găsi echilibrul și vei putea să îți ții sub control personalitatea rebelă. Ești ca un vin ce devine mai bun cu timpul, și de aceea va trebui să îți menții energia și spiritul pozitiv.

Rac

Îți place să ai o rutină bine pusă la punct, dar și să îți umpli viața de iubire și bunătate. Dacă vei reuși să fii blândă cu tine, atunci vei îmbătrâni destul de frumos. Dragostea ta imensă pentru lume îți va conserva frumusețea exterioară, dar și pe cea sufletească. Vei avea relații de durată cu cei din jurul tău și prietenii care vor dura toată viața. Păstreză-ți sufletul deschis, iar bătrânețea va fi o etapă liniștită din viața ta.

bunica cu papion

Leu

Ai un simț al umorului ieșit din comun și o inimă caldă, care rămâne mereu deschisă față de oricine din jur. Tocmai acest lucru te face un lider înnăscut. Nimeni din jurul tău nu se va simți exclus sau ignorat. Ești un semn de foc, ceea ce înseamnă că îți place să îți petreci timpul în locuri cu temperaturi ridicate, așa cum este dormitorul sau... plaja. Acest lucru îți va influența modul în care vei îmbătrâni. Expunerea îndelungată la soare îți va cauza multe riduri. Încearcă să ai mai multă grijă de pielea ta și să te hidratezi, pentru ca la bătrânețe să ai un ten de invidiat.

Fecioară

Ești atât de ocupată să ai grijă de ceilalți, încât uiți de tine. Vei trăi o viață dedicată rutinei; doar în acest mod te vei putea concentra asupra detaliilor. Asigură-te că nu vei lăsa problemele să te afecteze, fiindcă favorizează apariția ridurilor, o postură proastă, dar și tensiuni la nivelul mușchilor. Dacă nu vrei să fii o bătrânică paranoică, încearcă să te relaxezi mai mult, să faci yoga, masaje, terapie și meditație. Nu îți irosi viața cu supărările!

Balanță

Indecisă, dar foarte drăgălașă – cam așa te-ar descrie prietenii tăi. Îți place să ai oameni în jur și speri ca, la bătrânețe, să ai parte de o persoană care să te înțeleagă perfect și cu care să îți împarți atât gândurile, cât și sentimentele. Toată viața vei căuta acest om special și nu vei abandona cauza nici măcar la bătrânețe. Vei fi o bătrânică mereu în mișcare, îndrăgostită de viață, în căutare de experiențe noi.

Scorpion

Planeta ta guvernatoare este Pluto, planeta regenerării și a întineririi. Acest lucru ar trebui să îți ofere un  indiciu important despre cum vei fi la bătrânețe. Nu vei avea nevoie de operații estetice sau de alte trucuri pentru a arăta bine, deoarece Mama Natură a fost darnică cu tine în acest sens. Deși trupul va începe să dea primele semne de slăbiciune, vei avea mereu un aer misterios, care va atrage aprecierile celor din jur, dar și admiratori.

bunica care sta pe fotoliu

Săgetător

Îți place să deții controlul asupra tuturor aspectelor vieții și tocmai de aceea este posibil să nu îmbătrânești tocmai frumos. Dacă vei adopta o atitudine detașată și nu vei lăsa grijile să te copleșească, ai șanse mari să ai o bătrânețe fericită, fără mari probleme de sănătate. De asemenea, nu uita că ridurile, kilogramele în plus și extenuarea sunt cauzate de inactivitate. Fă mai mult sport, până nu va fi prea târziu.

Capricorn

Vei îmbătrâni încet și frumos. Vei fi una dintre acele femei cărora le va plăcea să vorbească despre politică și ultimele evenimente de pe scena internațională. Pofta ta de cunoaștere nu va înceta nici măcar la bătrânețe. De asemenea, respectul pentru propriul corp nu te va lăsa să cazi pradă tentațiilor. Vei fi o bătrânică în formă, cu o atitudine pozitivă, care va avea parte de o retragere liniștită și fericită.

Vărsător

Vei înțelege la timp importanța unui stil de viață sănătos, a hidratării, a moderației și a sportului. Deoarece te vei menține în formă și sănătoasă, corpul și mintea ta vor îmbătrâni frumos. Totuși, fii atentă la riduri. Ai o tendință din a te îngrijora din orice, ceea ce face ca apariția ridurilor să fie doar o chestiune de timp. Relaxează-te și hidratează-ți pielea.

Pești

Petrecerile, alcoolul și nopțile pierdute vor avea consecințe negative asupra corpului tău. Distracția este importantă pentru starea generală de spirit, însă cu moderație. Acordă-ți mai mult timp pentru desfășurarea activităților relaxante. Încearcă să nu mai pierzi nopțile sau măcar să recuperezi orele nedormite. Acest lucru te va ajuta să ai parte de o bătrânețe reușită, fără mari probleme de sănătate.

Așadar, zodiile și astrele nu îți decid doar prezentul, ci îți pot influența și modul în care vei îmbătrâni. Ține cont de aceste informații, pentru ca bătrânețea ta să fie liniștită și fericită!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Cum vei fi la batranete?
Incepe quiz
Cum vei fi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.9 (14)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.