Horoscop
Înapoi la
Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

După o perioadă grea vine şi vremea lor! 6 zodii vor avea o perioadă excelentă

Cristina Gherghina

Uneori viaţa pare că nu ne mai oferă nici o şansă, că fiecare drum pe care îl avem în faţă este închis, că nu mai găsim nici o modalitate de evadare din mocirla în care ne aflăm.

Ceea ce mai putem învăţa de la viaţă este să nu renunţăm, să continuăm să credem că lucrurile se vor aşeza şi să ne dorim cu toată fiinţa împlinirea dorinţelor. Doar prin muncă şi perseverenţă, întreg Universul va conspira pentru ca fericirea să se îndrepte către noi şi toate forţele binelui ne vor ajuta să ieşim la lumină.

perioada grea pentru zodii

 Iată că astrele spun despre 6 zodii că viaţa le va zâmbi curând şi că va veni vremea în care fericirea le va fi cel mai vrednic camarad.

Astfel că gemenii vor cunoaşte marea iubire, după  o lungă perioadă de suferinţă şi de durere, reuşind să se împlinească pe toate planurile, fecioarele vor primi în cele din urmă răsplata pe care o merită, atât din punct de vedere financiar cât şi din punctul de vedere al aprecierilor celor din jurul lor, iar vărsătorii vor scăpa de oamenii toxici din viaţa lor şi se vor focaliza asupra propriei persoane, pentru a deveni din ce în ce mai buni.

Berbec: 21 martie – 20 aprilie

Chiar dacă viaţa i-a făcut să cunoască ce înseamnă durerea, să întâlnească oameni care i-au rănit şi care i-au făcut să creadă că părerea lor nu contează, iată că soarele va ieşi pe strada berbecilor şi aceştia vor zâmbi din nou. Încet, încet, berbecii vor reuşi să îşi construiască o carieră şi să facă ceea ce le place mai mult.

Aceştia vor avea o situaţie financiară mai bună pe zi ce trece, ce îi va putea ajuta să facă lucrurile pe care şi le-au dorit mereu. Oamenii buni vor vedea lumina care vine din sufletul berbecilor, iar aceştia vor primi aprecierea de care au nevoie pentru a continua să îşi construiască drumul spre fericire. Acesta va părea uneori imposibil, dar dorinţa berbecilor va învinge orice obstacol care se va ivi.

Gemeni: 21 mai – 21 iunie

Gemenii vor cunoaşte în sfârşit iubirea. Supă o perioadă foarte grea, în care gemenii s-au pus pe picioare în urma despărţirii de persoana iubită, iată că a venit vremea în care rana s-a închis complet, în care vindecarea este pe sfârşite iar nativii din zodia gemeni sunt gata să întâlnească o nouă iubire.  

Citeste articolul complet pe horoscop YVE.ro

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Alege-ti zodia pentru horoscopul de azi Duminică, 17 octombrie 2021

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Horoscopul săptămânii 11-17 octombrie: astrele aduc la lumină egoul încrâncenat al zodiilor (46812 vizite)
    2. Horoscopul săptămânii 27 septembrie - 3 octombrie: plouă cu împlinire, recunoștință și oportunități în viața zodiilor (45173 vizite)
    3. Horoscopul dragostei, toamna 2021: ce te așteaptă, în funcție de zodie (41182 vizite)
    4. Horoscopul săptămânii 6-12 septembrie: de la iubire la manipulare, zodiile trăiesc întreaga pleiadă a sentimentelor (41139 vizite)
    5. Horoscopul dragostei, săptămâna 27 septembrie – 3 octombrie: la granița dintre dorință și obsesie, zodiile iubesc cu pasiune clocotitoare (38173 vizite)
    1. Luna Plină a Vânătorului în Berbec: conexiunea cu divinitatea este tot mai puternică, relațiile dintre oameni vor cunoaște schimbări majore (nota 5)
    2. Horoscopul dragostei, săptămâna 18-24 octombrie: multă iubire, răsturnări de situație și noi oportunități în sfera sentimentală (nota 5)
    3. DIVA a încercat: Am descoperit magia iridologiei la Clinica Eliade și întreg corpul meu îmi mulțumește pentru asta (nota 5)
    4. Primește toamna cu brațele deschise și cu multă energie! Ajutorul tău de nădejde în noul sezon (nota 5)
    5. Unde îți vei întâlni dragostea vieții, în funcție de limbajul iubirii pe care îl folosești (nota 4.9)
    1. Luna Plină a Vânătorului în Berbec: conexiunea cu divinitatea este tot mai puternică, relațiile dintre oameni vor cunoaște schimbări majore (0 comentarii)
    2. Aliații tăi împotriva răcelii, gripei și sinuzitei (0 comentarii)
    3. Abia așteaptă să își țină bebelușul la piept! Celia va deveni mămică pentru a doua oară, după o pierdere dureroasă de sarcină (0 comentarii)
    4. Zi de naștere inedită. Ce a făcut Mihai Morar, pentru prima oară-n viață, în ziua în care a împlinit 40 de ani (0 comentarii)
    5. Poți fugi de ele, dar nu la infinit! 10 legi nemiloase ale iubirii pe care nu le poți evita (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!