Horoscop
Înapoi la

Față de ce tip de oameni simți o atracție inexplicabilă, în funcție de zodia ta

Ramona Jurubita

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de...

Se întâmplă des să simțim atracții inexplicabile față de anumite persoane, dar asta nu înseamnă neapărat că vom fi și împreună cu acei oameni. Uneori este vorba de o atracție de moment, alteori pot fi sentimente puternice care nu dispar în timp. Iată ce persoane de atrag în funcție de zodia pe care o ai:

Cuplu pasional, îmbrățișat

Sursa foto: Istockphoto

Berbec
Ești atras de persoanele umile și loiale care se lasă ușor manipulate. Ție îți plac oamenii care te ascultă și care se lasă comandați de tine. Berbecii tind să conducă în relațiile pe care le au până își dau seama că nu este tocmai ok și realizează că partenerii trebuie să fie egali.

Taur
Tinzi să te îndrepți spre persoanele care provin dintr-o lume diferită de a ta. De multe ori îți construiești relațiile pe iluzia că va fi bine între voi chiar dacă sunteți diferiți și sfârșești prin a trăi dezamăgirea. Taurii sunt încăpățânați și aleg ce ar vrea ei să le aducă bine în viață, nu ce le aduce liniștea cu adevărat.

Citește și: 4 cupluri din zodiac care se formează în 2021 și nu se mai despart niciodată

Gemeni
Tu simți atracție față de persoanele total opuse și care au păreri diferite de ale tale. Te-ai plictisi într-o relație bazată pe înțelegere și îți face plăcere să ai parte zilnic de contraziceri cu partenerul. Așa arată o relație perfectă în mintea ta. Gemenii sunt firi care se plictisesc repede și au nevoie de diversitate, fug de plictiseală și vor să aibă viața numai o aventură.

Rac
Te atrag oamenii care gândesc ca tine pentru că ești o persoană emoțională și sinceră. Nu ai face față divergențelor și te îndrepți spre oameni cărora le-ai creat o imagine ideală și cu care crezi că te vei înțelege bine. Nu este obligatoriu să fie așa cum îi vezi tu, vei descoperi de cine te-ai apropiat după ce îți vei cunoaște partenerul mai bine. Racii se grăbesc să formeze o relație după ce văd bunătatea din oameni, dar refuză să vadă și părțile negative.

Leu
Ești sedus pe loc de persoanele care te provoacă. Îți plac tachinările și persoanele care te țin în priză tot timpul. Îți place atenția și te simți bine când cei din jur îți dau atenția de care ai nevoie. Leii cred că joaca aceasta dintre parteneri este tot ce le trebuie, dar în realitate au nevoie de o persoană care să îi completeze și să le ofere liniște.

Fecioară
Te simți atrasă de ceea ce îți dorești mai puțin. Mergi pe principiul „De ce ți-e frică nu scapi”. Deși vrei liniște și un partener care să te înțeleagă și să-ți fie alături, alegi mereu persoane greșite ca parteneri de viață și ajungi astfel să-ți dai singură bătăi de cap. Fecioarele simt atracție pentru partenerii care nu le respectă și care iau în râs convingerile lor.

Balanță
Ești atrasă de cineva care este atras de tine. Îl iubești pentru că te iubește, nu poți refuza pe cineva care îți vrea binele și care îți aduce dovezi de iubire. Balanțele fac acest lucru din cauza dependenței de cealaltă persoană pe care o simt atunci când au o relație. Au nevoie să fie iubite și nu mai contează dacă ele nu simt la fel de intens pentru partener, contează doar să simtă ele afecțiunea și atenția celuilalt.

Scorpion
Ești înnebunit să ai în jurul tău persoane mai bune decât tine. Vezi asta ca pe o provocare și ești tentat să muncești ca să evoluezi. Vrei același gen de persoană și când vine vorba de a forma un cuplu. Este neplăcut să fii cu un om lângă care te simți inferior și neputincios, chiar dacă la început poate părea palpitant și provocator pentru că este o competiție între voi. Scorpionii nu refuză niciodată ocazia să se chinuie singuri cu alegerile făcute.

Săgetător
La fel ca în cazul leilor, Săgetătorii vor ceva diferit, ceva intrigant. Își aleg partenerii în funcție de diferențele dintre ei, în niciun caz în funcție de asemănări pentru că s-ar plictisi. Pe Săgetători îi atrage necunoscutul și evită oamenii care se încadrează într-un tipar standard. Partenerul ideal pentru acest nativ al zodiacului este o persoană extravagantă, care nu îi dă voie să se plictisească.

Capricorn
Ești atras de persoanele care te resping și care își spun în repetate rânduri că nu au nevoie de tine. La final vei suferi pentru că nu vrei să înțelegi că nu este bine să te agăți de cineva care nu are sentimente pentru tine. Capricornii sunt firi ambițioase care luptă pentru dorințele lor, dar care suferă mult pentru că se implică prea tare din punct de vedere emoțional.

Vărsător
Simți o atracție puternică doar pentru cei pe care îi consideri egali cu tine. Îți place să fii înconjurat de oameni care seamănă cu tine din toate punctele de vedere, chiar și fizic. Tinzi să îți alegi partenerul după tiparul tău fizic și cauți în el aceleași calități pe care le ai și tu. Vărsătorii se simt anxioși lângă cineva diferit și nu mai pot fi la fel de extrovertiți ca în prezența celor care le seamănă.

Pești
Există o forță care te face să te îndrepți spre cei care trezesc în tine sentimente intense. De la fericire, la tristețe și până la furie, îți place să le trăiești la cote maxime pe toate și îți alegi un partener care stârnește în tine toate aceste stări la un loc. Îți place să experimentezi, să trăiești lucruri noi în fiecare zi. Peștii sunt visători și cred în dragostea eternă, ei dau totul pentru persoana de lângă ei.

Citește și: Previziuni pentru 2022: ce te așteaptă pe plan amoros în funcție de zodie

 Surse articol: CluberThoughtcatalogBusinessinsider

Sursa foto principală: Istockphoto

Surse foto: Istockphoto

Articolul urmator Portretul femeii cu care vrea să se căsătorească, în funcție de zodia lui

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (13)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.