Horoscop
Înapoi la

Femeia sexy și rea din zodiac. Joacă pe toată lumea pe degete!

Femeia sexy și rea din zodiac. Joacă pe toată lumea pe degete!

Ionelia Olteanu

Fiecare femeie are ceva aparte, o trăsătură care să o definească și să o facă atrăgătoare în ochii bărbaților. În general, aceasta are capacitatea de a cuceri foarte ușor prin orice gest sau chiar și printr-o simplă privire. Mulți bărbați sunt atrași de delicatețe, bun simț și feminitate, astfel că aceste calități vor reprezenta mereu un punct forte.

Astrele scot la iveală o zodie mai aparte, care reușește să se distingă foarte bine de celelalte. Este vorba despre acea femeie care nu duce lipsă de calități fizice, ba chiar se folosește de ele din plin, dar care are și o doză de răutate. E mai seducătoare ca toate la un loc!

femeie costumata

Iată care este zodia sexy și rea!

Zodia despre care vorbim se remarcă prin foarte multe trăsături, iar printre ele se află misterul și firea schimbătoare. Femeia născută sub acest semn zodiacal este exotică, profundă, calmă sau vulcanică, depinzând de dispoziția pe care o are. Faptul că este irezistibilă, inteligentă, dar și prietenoasă îi permite să facă tot ce își dorește. Așa cum probabil ți-ai dat seama, toate aceste caracteristici îi corespund femeii Scorpion.

De fiecare dată spune tot ceea ce are pe suflet și nu îi pasă ce consecințe poate avea acest lucru asupra celor in jur. Într-o relație poate să fie extrem de geloasă, dar se spune despre oamenii geloși că iubesc cel mai mult. Atunci când se supără poate părea o fiară, dar îi trece extrem de repede. Totodată, îi place să se impună și să se lase descoperită prin intermediul ieșirilor pe care le are. Toată lumea știe că, dincolo de caracterul dificil și greu de înțeles, este o femeie minunată.

scorpion

Mintea ascuțită pe care o are femeia Scorpion o ajută să se concentreze doar asupra lucrurilor care o interesează cu adevărat și nu ia în considerare aspectele superficiale ale vieții. Îi place să dețină tot timpul controlul și de multe ori reușește pentru că are intuiția dezvoltată. Se luptă până în ultima clipă pentru ceea ce vrea și poate chiar să devină rea, dar asta nu e o caracteristică permanentă.

Nativa zodiei Scorpion muncește fără oprire pentru a duce la bun sfârșit planurile pe care le are și este dispusă să facă cele mai mari sacrificii. Îi place să aibă parte de atenție din partea bărbaților și pentru asta se străduiește ca aspectul ei fizic să fie perfect. Pentru că este conștientă de calitățile pe care le are, femeia Scorpion îi joacă pe degete pe cei care se încumetă să o cucerească.

Femeia sexy și rea a zodiacului se remarcă prin curaj, îndrăzneală și îi place să se folosească de atuurile ei pentru a ajunge acolo unde își dorește. E de la sine înțeles că toți îi cad la picioare!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!
Incepe quiz
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (46)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.