Horoscop 2026 Fecioară. Gata cu sacrificiul de sine! E anul în care începi să guști din roadele fericirii

Horoscop 2026 Fecioară. Gata cu sacrificiul de sine! E anul în care începi să guști din roadele fericirii
Redactor Andreea Baluteanu
Marţi, 27.01.2026

Valoarea ta e la fel, dacă nu chiar mai importantă decât succesul pe care îl bifezi: să știi că acesta e principalul mesaj pe care, dacă ar avea gură să strige, ți l-ar transmite horoscopul anului 2026 Fecioară. Din multe puncte de vedere, astrologii nuanțează că acest an e o repetiție a lui 2025, la scară mai liniștită însă.

Așadar, îți mai poți trage răsuflarea

De ce spunem asta? Pentru că principalele planete mari, care au inițiat tranzituri îndelungate anul trecut, motivul principal pentru care 2025 a fost atât de intens, se stabilizează în noua lor reședință acum și nu vor mai pendula între vechile și noile gazde, ca în anul care a trecut.

Pentru Fecioare, 2025 a fost anul eclipselor, ce s-au desfășurat pe axa Pești-Fecioară și care te-au atins „la corazon”. Și acum ai eclipse pregnante, dar cursul se mută încet-încet pe axa Leu-Vărsător. Așadar, îți mai poți trage răsuflarea.

Zodiile care leagă relații pe viață pe final de 2026. Au șanse mari să spună marele „DA” anul acesta

Cea mai de succes perioadă a anului începe din a doua sa jumătate, dar stelar e mai ales decembrie 2026. Poți privi astfel anul: acum  plantezi semințele roadelor pe care le vei culege cu succes în 2027. Și nu e doar un fel de-a spune: la anul Jupiter se pregătește să intre în semnul tău!

Descoperă mai jos cele mai importante date ale anului! În galerie vei găsi și principalele predicții!

Datele cele mai importante din horoscopul 2026 pentru Fecioară

3 martie – Eclipsă de Lună în Fecioară

Unul dintre cele mai intense momente ale anului are loc pe 3 martie, când eclipsa de Lună în zodia ta aduce un proces profund de curățare emoțională. Este un punct de cotitură în care ești invitat/ă să renunți la perfecționismul care te-a ținut pe loc și la rolurile în care te-ai suprasolicitat. Ceva se încheie definitiv pentru a face loc unei versiuni mai blânde și mai autentice a ta.

25 aprilie – Uranus intră în Gemeni

Pe 25 aprilie, Uranus își schimbă semnul și intră în Gemeni, declanșând schimbări neașteptate în direcția ta profesională și în planurile de viitor. Pentru Fecioară, acest tranzit vine cu revelații fulgerătoare și oportunități care te scot din ru(t)ină. Ești provocat/ă să gândești diferit, să îți actualizezi obiectivele și să accepți că flexibilitatea este noua ta superputere.

28 august – Eclipsă parțială de Lună în Pești

Eclipsa din 28 august are loc pe axa relațională Fecioară–Pești și aduce clarificări importante în parteneriate. Fie că vorbim despre relații personale sau colaborări profesionale, adevărul iese la suprafață. Este un moment în care înveți să echilibrezi controlul cu încrederea și să lași viața să curgă, fără a o analiza excesiv.

Motto-ul anului 2026 pentru Fecioară: „Am încredere în mine și în drumul meu.”

Sfat astrologic pentru Fecioară în 2026: Ai mai multă încredere în tine și în visele tale. Chiar și atunci când nu discerni toate detaliile, crede că Universul lucrează în favoarea ta. 

Vezi și horoscopul anului 2026 Berbec, Taur, Gemeni, Rac și Leu!

Vezi galeria foto » Neptun și Saturn în Berbec în horoscopul 2026 pentru Fecioară. Resetare totală! Uranus în Gemeni în horoscopul 2026 pentru Fecioară. Revoluție în profesie

Surse foto: Bing

Surse articol: cosmopolitan, people, rd.com, cbc.ca, womanandhome.com, voguehk.com/en, refinery29, countryandtownhouse

Tags: Horoscop anual, Zodia Fecioara

Incepe quiz
Ce sta in calea fericirii tale?
Ce sta in calea fericirii tale?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe