Horoscop
Înapoi la

Horoscop complet 2021: ce suprize și schimbări ți-au rezervat astrele până la final de an, în funcție de zodie

Horoscop complet 2021: ce suprize și schimbări ți-au rezervat astrele până la final de an, în funcție de zodie

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Numărăm zilele până când vom intra în Noul An. Acum avem ocazia de a face o retrospectivă a ultimelor luni, dar și de a reflecta cu atenție asupra provocărilor care ne așteaptă în anul ce vine. În 2021 se va încheia conjuncția planetelor Saturn și Pluto, ce ne-a obligat până acum să ne schimbăm valorile și obiceiurile și va avea loc tranziția planetelor Jupiter și Saturn în zodia Vărsătorului, ceea ce va oferi nativilor libertatea de a-și îmbrățișa propriul destin și de a face mutări favorabile.

Influențele planetare pentru anul 2021 evidențiază câștiguri substanțiale pentru anumiți nativi, dar și multe cumpene în viața altora. Conjuncția planetelor Saturn și Jupiter va ajuta la generarea de proiecte inovatoare, dar care pot intra în conflict cu cele tradiționale. Jupiter va influența zodiile să își găsească echilibrul necesar pentru a se adapta la ideile și situațiile noi pe care le vor întâlni în anul următor.

Predicțiile pentru fiecare semn zodiacal în parte, pentru anul 2021

Berbec. Starea ta generală se va îmbunătăți pe parcursul anului. Planetele Jupiter, Uranus, Marte și Pluto vor avea mari influențe asupra semnului tău astrologic în 2021. Anul debutează cu tranziția planetei Venus în Capricorn, în luna martie, ceea ce va face mult mai dificilă comunicarea cu partenerul. Pentru Berbecul singur există mari șanse să cunoască pe cineva special. Chiar dacă ești într-o relație sau nu, vei simți romantismul la cote maxime abia la jumătatea lunii iulie, când planeta Jupiter va tranzita zodia Leului. Este posibil să te înțelegi mai bine cu superiorii la locul de muncă, mai ales în primele luni ale anului. Ai mari șanse să fii promovat sau să obții o mărire de salariu în lunile ianuarie sau februarie. Este esențial să ai grijă de sănătatea ta în 2021 și să ții nivelul de stres la minim.

Taur. Astrele te încurajează să fii mai deschis în privința schimbărilor și în acceptarea unor noi oportunități. Asumă-ți riscuri în 2021 și vei vedea că vor fi de bun augur. În ceea ce privește sectorul amoros, nu vei avea parte de prea multe puncte culminante. Dacă ești singur nu ai mari șanse să îți întâlnești marea iubire, iar dacă ești deja implicat într-o relație nu vor exista modificări de direcție. Încă de la începutul anului, până la sfârșitul lunii iulie, Marte va tranzita zodia Balanței, iar această conjuncție va avea un impact semnificativ asupra sarcinilor tale de la birou. S-ar putea să fii nevoit să accepți sarcini extra, iar banii obținuți în plus este recomandat să îi donezi, pentru a scăpa de datoriile karmice. Tranzitul lui Marte prin Balanță te va face să fii mult mai stresat decât de obicei, așa că ar fi bine să găsești modalități diverse de relaxare, cum ar fi yoga în aer liber sau jogging.

Gemeni. În 2021 vei avea parte de schimbări minore, mai ales în sectorul social și cel al finanțelor. Cu ajutorul influențelor din partea planetelor Jupiter, Neptun și Pluto vei fi mai carismatic și mult mai creativ. Relația ta de cuplu ar putea să treacă la un al nivel, fie că este vorba despre o mutare împreună sau o căsătorie. Dacă ești singur, s-ar putea să găsești iubirea chiar gașca ta de prieteni. Sarcinile de la birou vor deveni mult mai stresante, începând cu luna octombrie și vei fi nevoit să muncești mai mult decât de obicei, dar vor veni și recompense financiare pe măsură. Planeta Venus va tranzita zodia Capricornului de la începutul anului și până în luna mai, astfel că va fi un moment bun pentru investiții în locuință sau într-o afacere proprie.

Rac. Schimbarea se simte deja în aer pentru tine. Dragul nostru, chiar dacă te simți anxios de obicei în privința renunțării la zona de confort, totul va fi bine pentru tine în 2021. Venus va tranzita toate semnele zodiacale în acest an, dar începe și își termină călătoria prin zodia Capricornului. Pentru tine va avea o influență mare în privința relației de cuplu. Vei putea rezolva neînțelegerile mai vechi, iar spre finalul anului este foarte probabil să îți mărești familia. În privința sectorului financiar, Saturn și Jupiter îți vor oferi un imbold cosmic și vei fi mult mai creativ, ceea ce te va ajuta să evoluezi în carieră și să faci impresie bună în fața superiorilor. În ceea ce privește sănătatea, astrele te încurajează să fii mai atent asupra sănătății tale mintale și să îți faci timp pentru a te conecta cu sentimentele tale lăuntrice.

Leu. În 2021 vei avea parte de multe provocări. În primul rând, trebuie să găsești un echilibru între viața profesională și cea personală. Dacă reușești, ai mari șanse de a-ți duce relația de cuplu la un alt nivel în acest an și totul să culmineze cu o căsătorie, pe care cel mai bine ar fi să o planifici în lunile aprilie sau septembrie. Pe parcursul acestui an, Rahu (una dintre "planetele" mai puțin cunoscute) va fi în a zecea ta casă. Vei putea să interacționezi mai bine cu colegii de birou și să accepți sarcinile cu o mai mare lejeritate. În luna mai Soarele va tranzita zodia Taurului ceea ce va aduce multă stabilitate financiară pentru tine și s-ar putea să descoperi și noi surse de venit. S-ar putea să ai ceva probleme de sănătate la începutul anului, când Soarele va face conjuncție cu planetele Saturn și Jupiter. 

Citește și: Cum va fi anul 2021 în funcție de anul în care te-ai născut

Fecioară. Planeta Neptun va avea o mare influență în privința relațiilor tale de orice natură, în 2021. Este posibil ca partenerul de viață să se bazeze mai mult pe tine decât a făcut-o în trecut. Dă-ți silința și arată că îți pasă, pentru a nu-l face să se simtă dezamăgit. Pe de altă parte, s-ar putea ca superiorii să îți solicite să accepți mai multe responsabilițăți, însă pentru a nu deveni copleșit este bine să înveți să delegi unele dintre sarcini și altor colegi. Nu îți fie teamă să ceri ajutorul. Colegii sau subalternii vor fi indispensabili pentru tine în 2021. Marte va tranzita zodia Vărsătorului iar conjuncția va aduce câștiguri financiare substanțiale pentru tine. Este un an bun să faci investiții în proprietăți sau în afacerea ta. Tranziția lui Marte în zodiile Capricorn și Vărsător de pe parcursul anului te va ajuta să îți îmbunătățești sănătatea mentală și fizică și să petreci mai mult timp în aer liber.

Balanță. Anul acestea va trebui să te focusezi pe relațiile tale, fie romantice sau platonice. Astrele te încurajează să faci și primii pași în reluarea conexiunilor cu o persoană din trecutul tău. În luna ianuarie, planeta Venus va tranzita zodia Capricornului, iar tu vei simți că te vei îndrăgosti a doua oară de partenerul tău. Relația de cuplu se va îmbunătăți considerabil, iar dacă ești singur este posibil să trăiești o poveste de iubire interzisă, dar extrem de pasională. Sunt vești excelente și în sectorul carierei și cel financiar. Începând cu luna martie și până în luna iulie vei avea ocazia să îți aduci aportul în cadrul unor proiecte ce nu se află neapărat în aria ta profesională. Acest lucru poate implica cunoașterea unor oameni noi sau călătorii în țări pe care nu le-ai mai vizitat. Totuși, îți va fi greu să îți calculezi bugetul, așa că vei avea câteva pierderi financiare pe parcursul anului. Starea generală de sănătate este una bună, însă mare atenție dacă ai probleme digestive. 

Scorpion. Ai putea ca anul acesta să incerci să fii ceva mai discret, chiar dacă nu este punctul tău forte. Există mari șanse să strici prietenii de-o viață dacă nu te abții să spui lucrurilor pe nume. Sunt schimbări majore în privința sectorului amoros. Dacă ești implicat într-o relație ai putea avea parte de o cerere în căsătorie, iar dacă ești singur există posibilatea să îți întâlnești sufletul pereche în 2021. Din luna ianuarie până în martie, apoi din iulie până în noiembrie, planeta Jupiter va tranzita zodia ta astfel că vei avea parte de noi oportunități la locul de muncă. S-ar putea să primești un bonus substanțial și să reușești să îți plătești toate datoriile acumulate. Anul acesta trebuie să acorzi o atenție deosebită sănătății pentru că sunt mari șanse să acuzi stări de rău din cauza stresului acumulat.

Săgetător. De obicei, trăiești totul la extreme și îți place să simți adrenalina la cele mai mari cote. Însă în 2021 vei avea parte de mai multă liniște și vei învăța să fii mai calm. Nu înseamnă că vei avea parte de un an plictisitor, ci că îți vei schimba puțin abordarea. Săgetătorul singur va avea șansa de a cunoaște o persoană care îi va da lumea peste cap, iar dacă ești într-o relație vei putea face multe lucruri interesante alături de partener, cum ar fi călătoria într-o țară exotică. În privința carierei astrele arată că trebuie să înveți să lucrezi mai bine în echipă pentru a putea avea parte de o evoluție. Finanțele tale sunt în siguranță pe parcursul anului, fapt datorat în mare parte de tranziția planetei Venus în a opta ta casă, de la începutul anului și până la finalul lunii martie. Viciile s-ar putea să îți aducă probleme de sănătate în 2021, așa că ar fi bine să iei în considerare adoptarea unui stil de viață sănătos.

Capricorn. Vei avea parte de multe oportunități, pe mai multe planuri ale vieții tale. Folosește-ți intuiția pentru a decizie în ce direcție vrei să mergi pentru a progresa și a te dezvolta pe plan personal. Dacă ești singur și vrei să faci primii pași pentru o relație, cel mai bine ar fi să acționezi în lunile ianuarie, noiembrie sau decembrie, atunci când planeta Venus va tranzita zodia Capricornului. La birou vei avea parte de câteva situații critice, însă vei reuși să te menții calm și să le arăți tuturor că ești productiv, chiar dacă acționezi în condiții de stres. Sunt mari șanse să obții o promovare la locul de muncă la finalul anului. Tranziția lui Venus în Capricorn te va ajuta și pe parte financiară, mai ales dacă vrei să îți deschizi o afacere alături de o persoană apropiată. S-ar putea să resimți oboseală psihică pe parcursul anului, iar astrele te sfătuiesc să soliciți ajutorul unui specialist în cazul în care consideri că nu faci față de unul singur. 

Vărsător. S-ar putea să resimți emoțiile mai puternic decât de obicei, mai ales în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie, atunci când planeta Venus va tranzita zodia Capricornului. Încearcă să găsești o modalitate de a nu te simți copleșit pentru că s-ar putea să nu mai poți duce la bun sfârșit activitățile zilnice. Dacă ești singur există o mare posibilitate de a întâlni pe cineva care împărtășește aceleași pasiuni și principii de viață ca și tine și să aveți parte de o dragoste ca în filme. Vărsătorul implicat deja într-o relație în 2021 va avea posibilitatea de a descoperi lucruri noi și incitante în privința partenerului. Sunt vești bune și în sectorul financiar, iar economiile tale sunt în siguranță atât timp cât te abții de la cheltuieli necugetate. Astrele te încurajează să înveți noi metode de a avea grijă de bunăstarea ta, precum practicarea unui sport nou sau participarea la ședințe de mediație în grup.

Pești. În ultimii ani viața ta a fost ușor haotică, însă în 2021 ai șansa de a-ți găsi liniștea pe care ți-ai dorit-o mereu. Vei avea mare noroc în dragoste între lunile februarie și martie, atunci când planeta Venus va tranzita zodia Pești. Ai șansa să întâlnești o persoană creativă și alături de care să simți că poți fi tu însuți. Dacă ești deja într-o relație seriosă acum este timpul să mergi la Altar. Planeta Jupiter va avea influențe în sectorul carierei și vei finaliza cu o mai mare ușurință sarcinile care în trecut te oboseau sau plictiseau. În 2021 s-ar putea să fii nevoit să împarți majoritatea câștigurilor cu partenerul și este posibil să nu ai un control total asupra lor. În ceea ce privește sănătatea, mare atenție dacă suferi de afecțiuni cardiace. Astrele te sfătuiesc să renunți la obiceiurile alimentare nocive și să începi să faci mai multă mișcare.

Surse articol: Sunsigns / Ganeshaspeaks / Tarot

Surse foto: istock

Articolul urmator
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Scorpion
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Scorpion
Îți vei împlini toate visele până la final de an? Fă acest test și află!
Incepe quiz
Îți vei împlini toate visele până la final de an? Fă acest test și află!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (23)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.