Horoscop
Înapoi la

Horoscop mâine, 10 martie 2022: precum un războinic al luminii care iese învingător din tenebre, Scorpionul luptă pentru dreptate și libertate în lume

Horoscop mâine, 10 martie 2022: precum un războinic al luminii care iese învingător din tenebre, Scorpionul luptă pentru dreptate și libertate în lume

Redactor Andreea Baluteanu

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Un prilej ideal pentru reformarea societății se anunță în horoscopul zilei de mâine, 10 martie. Astfel, Vesta intră în semnul justițiar și umanitar al Vărsătorului, ceea ce poate antrena diferențe uriașe în lume. Percepem cu mai multă claritate nedreptățile care se comit zilnic și nu ne temem să ne revoltăm împotriva lor.

Acest eveniment astrologic se dovedește ideal pentru  a lupta pentru libertate și egalitate, și dacă nu acesta este momentul să o facem, atunci când?

Cu toate acestea, planetele pot contura și un haos emoțional și sentimental greu de stăpânit.

Află ce îți e sortit și ție în horoscopul de mâine, 10 martie!

Citește și: 10 motive pentru care prezența unui Berbec în viața ta va fi cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat

femeie confuza care are alaturi luna si o inima franta

Horoscop mâine, 10 martie, Berbec

Confuzia domnește mâine ca o regină peste viața ta! Nu reușești să descifrezi cu exactitate nimic din ceea ce se întâmplă și ți se pare că ești lăsată pe dinafară în toate chestiunile importante. Acceptă că nu e nici pe departe o zi în care să avansezi cu cursul existenței tale.

Horoscop mâine, 10 martie, Taur

Distracție sau muncă? Aceasta este întrebarea care te va bântui mâine. Oricăreia ai decide să îi oferi atenția ta, măcar fă-o cu toată inima și asigură-te că e ceea ce îți dorești. Nehotărârea te poate afecta puternic și te poți afla în situația de a regreta aproape instantaneu orice decizie pe care o iei.

Horoscop mâine, 10 martie, Gemeni

Mâine vei fi prinsă la mijloc între ce vrei să faci și ce trebuie să faci. Știm, e o hotărâre dificil de luat mai ales într-o realitate atât de plină de provocări de tot felul. Dar și mai mare e pericolul de a-ți îngropa precum un struț capul în nisip și de a prefera să lași pe alții să ia deciziile tale.

Horoscop mâine, 10 martie, Rac

Visezi cu ochii deschiși și vei avea mult de suferit din cauza acestui lucru. Planetele își vor da concursul pentru a te împânzi de iluzii care mai de care mai primejdioase. Poți avea impresia greșită că totul e roz în jurul tău și că totul e posibil când de fapt lucrurile nu ar putea sta mai diferit de atât.

Horoscop mâine, 10 martie, Leu

Mâine te joci de-a v-ați-ascunselea…cu viața. Există contradicții astrologice care te conduc spre atitudini de-a dreptul amețitoare. Sunt momente când ai face orice ca să fii alături de cei din jur, conjugate cu etape când fugi cât te țin picioarele de oricine îți caută compania, căutând un refugiu intim.

Horoscop mâine, 10 martie, Fecioară

Planurile și visele tale cele mai dragi trebuie musai ținute secrete mâine. Cu cât ești mai secretoasă și mai discretă, cu atât mai bine. Din păcate, oamenii din jur nu vor mai constitui o sursă de sprijin, ci, dimpotrivă, o constantă amenințare. Sunt câțiva care vor chiar să te joace pe degete fiindcă au de profitat de pe urma ta.

Horoscop mâine, 10 martie, Balanță

Linia dintre fantezie și realitate e însemnată cu roșu pentru tine, iar astrele își dau concursul pentru a te ajuta să ai o viziune cristalin de limpede asupra vieții tale. Vei putea fi vocea călăuzitoare care să facă distincția între adevăr și minciună fiindcă ești una dintre puținele zodii care se bucură acum de clarviziune.

Află care sunt femeile din zodiac care, deși merită respect, nu îl primesc!

Horoscop mâine, 10 martie, Scorpion

Cine ești? Cine ai putea fi? Vei fi copleșită acum de astfel de întrebări existențiale care te pot apropia însă de menirea vieții tale. Afundă-te adânc în acel întuneric terifiant fiindcă vei ieși nevătămată din adâncurile sale, precum un războinic victorios al luminii. Nu te teme acum să decizi asupra chestiunilor cu adevărat importante din viața ta.

luptatoare in rochie lunga cu sulita in mana pe un fundal de nori

Horoscop mâine, 10 martie, Săgetător

Să socializezi mâine cu persoanele apropiate, o acțiune care de obicei îți vine atât de natural, se va dovedi o adevărată provocare, mai dificilă ca niciodată. Nu e vorba numai de faptul că nu poți regăsi punți comune de înțelegere, dar nici apropiații tăi nu depun nici cel mai mic efort ca să se regăsească pe aceeași lungime de undă cu tine.

Horoscop mâine, 10 martie, Capricorn

Fii foarte atentă mâine mai ales la acele amănunte pe care nu le poți controla fiindcă soarta va fi împotriva ta. Dacă trebuie să ajungi undeva, ia-ți un răgaz consistent, pentru că vor apărea tot felul de obstacole în calea ta. Acestea vor fi cu greu depășite chiar și cu toată eficacitatea ta.

Horoscop mâine, 10 martie, Vărsător

Banii vor constitui mâine o mare problemă pentru tine. Nu neapărat faptul că nu îi ai, cât că ai impresia că fondurile sunt mult mai consistente decât e cazul. Chiar dacă prietenii sunt importanți pentru tine, nu fi tu cea care le face cinste tuturor, mânată fiind de o generozitate pe care o vei regreta mai târziu.

Horoscop mâine, 10 martie, Pești

Mâine senzațiile și sentimentele tale te pot conduce spre decizii greșite. Poate părea dificil pentru un Pește, dar sub nicio formă nu te ghida după ceea ce crezi acum deoarece aceste principii se vor schimba radical zilele următoare. Permite-ți acum să fii și lasă viața să te conducă, nu invers.

Horoscopul zilei de mâine, 10 martie, aduce zodiilor dorința de a lupta pentru libertate, dar și haos sentimental și emoțional.

 

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Ești prea bună pentru această lume?
Incepe quiz
Ești prea bună pentru această lume?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.