Horoscop
Înapoi la

Horoscop mâine, 13 decembrie 2022: Săgetătorul pornește la război cu surle și trâmbițe, dar nu își alege cu chibzuință bătăliile

Horoscop mâine, 13 decembrie 2022: Săgetătorul pornește la război cu surle și trâmbițe, dar nu își alege cu chibzuință bătăliile

Redactor Andreea Baluteanu

Horoscopul zilei de mâine, 13 decembrie, aduce influențe contradictorii. Opoziția dintre Lună în Leu și Saturn în Vărsător poate cauza disconfort emoțional, aplecare spre melancolie și dispute cu partenerul în legătură cu copiii sau situația financiară. E musai să punem accent pe odihnă și pe starea de bine.

Tot mâine, trigonul dintre Soare și Lună aduce vitalitate, succes, fericire, armonie cu părinții și familia și interacțiuni plăcute cu partenerul.

Află din rândurile de mai jos ce îți promite horoscopul zilei de mâine, 13 decembrie, în funcție de zodie!

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Horoscop mâine, 13 decembrie, Berbec

E normal să te simți frustrată atunci când ai impresia că nimic nu mai funcționează în viața ta așa cum trebuie, și din păcate aceasta va fi situația acum. Ai parte de numeroase provocări și îți va fi dificil să faci alegerea corectă. Ține însă cont că nu e musai să decizi acum pe ce drum să pornești: ai nevoie de liniște înainte.

Horoscop mâine, 13 decembrie, Taur

Oricât de mult ai încerca, ia în calcul faptul că nu te poți presa la infinit pe tine sau pe cei din jur. Dacă insiști să obții ceva fără să iei în calcul dorințele celor dragi, călcând peste cadavre, sau fără să ții cont de sănătatea ta fizică sau emoțională, să știi că nu vei ajunge niciunde. Nu așa se procedează.

Horoscop mâine, 13 decembrie, Gemeni

E important ca acum să nu te abați de la schimbările cărora le-ai dat curs în persoana ta. Acceptă că, devenind un alt om, nu mai ai cum să întreții aceleași relații. Vor fi prieteni cărora le vei spune „rămas-bun” sau poate va fi necesar să închei și o poveste de iubire. Ce va veni însă ți se va potrivi mult mai bine.

Citește și: Horoscop săptămâna 12 - 18 decembrie: Marte retrograd își scoate din nou "colții", dar problemele apărute vor fi prea mici pentru a fi luate în seamă

Horoscop mâine, 13 decembrie, Rac

Tumultul emoțional care te cuprinde acum poate părea la un moment dat copleșitor. Simți că nu mai poți face nimic fiindcă ești înecată de emoții complexe. Ca să le poți face față, concentrează-te pe momentul prezent și încearcă să le accepți. Nu contează atât de mult ce le-a stârnit, ci cum te fac să te simți.

Horoscop mâine, 13 decembrie, Leu

E esențial să te distanțezi puțin de ceea ce se întâmplă în viața ta. Te comporți precum eroina unei tragedii grecești și dai impresia că toate relele ți se întâmplă numai ție. Ca să scapi de toată această neliniște, concentrează-te pe a-ți îmbunătăți sănătatea fizică și mentală și lasă viața să se desfășoare de la sine.

Horoscop mâine, 13 decembrie, Fecioară

Dacă te preocupi exclusiv de cum să faci ca să depășești o anumită problemă, nu numai că nu vei ieși la liman, dar se prea poate să te afunzi și mai tare în nisipurile mișcătoare. Caută să îți înțelegi mai degrabă situația și să discerni cine e implicat în ea înainte de a lua decizii.

Horoscop mâine, 13 decembrie, Balanță

Această zi stârnește în tine emoții complexe și cât se poate de nocive. Din păcate, nesiguranța, dar și nemulțumirea, resentimentele și invidia vor bolborosi la suprafață. E greu să le faci față dacă te menții pe aceleași poziții defensive, așa că detașează-te puțin de propria ta existență și concentrează-te acum mai mult pe ceilalți.

fata suparata cu coada prinsa la spate si imbracata in sacou

Horoscop mâine, 13 decembrie, Scorpion

Poate să pară că ești singură pe lume și că nu există nimeni care să vrea să te ajute sau căruia să îi pese, însă lucrurile nu stau nici pe departe astfel. Dimpotrivă, se prea poate ca mulți să îți ducă grija. E musai să fii mai blândă cu tine și să ceri ajutorul atunci când e cazul, acceptându-l sub orice formă ți-ar parveni.

Horoscop mâine, 13 decembrie, Săgetător

Nici tu nu mai știi ce e cu tine. Această zi e o adevărată furtună emoțională, din care îți va fi greu să ieși teafără și nevătămată. Ai acumulat numai agitație și frustrare și ești pregătită să pornești la război. Alege-ți însă bătăliile cu înțelepciune, pentru că ești responsabilă de rezultatele faptelor tale.

Horoscop mâine, 13 decembrie, Capricorn

Știm că e greu să îți păstrezi optimismul atunci când ți se pare că totul se prăbușește în jurul tău, dar numai această atitudine te va salva. Încearcă să pui accent pe gândurile bune și pe lucrurile de calitate care se petrec în viața ta, pe ce îți aduce bucurie și speranță. Vei naviga și în această furtună.

Horoscop mâine, 13 decembrie, Vărsător

E esențial ca acum să încerci să dai dovadă de claritate și de o judecată ascuțită. Odată ce îți vei identifica problemele, oricare ar fi acelea, vei avea mai multe șanse să le și soluționezi. Nu trebuie decât să înțelegi unde anume te situezi și să găsești cea mai logică soluție. Te va ajuta să te gândești că e vorba despre altcineva.

Horoscop mâine, 13 decembrie, Pești

Atunci când infuzezi pasiune în ceea ce faci, nu ai cum să nu ieși câștigătoare, căci numai simplul fapt de a te fi delectat cu activitatea ta va fi o recompensă în sine. Însă, dacă te concentrezi pe ce vor spune sau vor face ceilalți sau ce părere au despre opera ta, o să pierzi din vedere ce contează mai mult. Reține acest sfat acum!

Horoscopul zilei de mâine, 13 decembrie, aduce zodiilor neajunsuri, dar care pot să deschidă calea unor mari succese.

Surse foto: Pixabay

Surse articol: Chatelaine

Articolul urmator
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
Alege 7 vedete sexi și îți spunem ce personalitate ai!
Incepe quiz
Alege 7 vedete sexi și îți spunem ce personalitate ai!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.