Horoscop
Înapoi la

Horoscop mâine, 23 august 2023: Gemenii lucrează la fundația casei lor emoționale, umplând găurile din tavan cu „chirpiciul” viselor și pe cele din podele cu ambiții

Horoscop mâine, 23 august 2023: Gemenii lucrează la fundația casei lor emoționale, umplând găurile din tavan cu „chirpiciul” viselor și pe cele din podele cu ambiții

Redactor Andreea Baluteanu

Bun-venit, anxietate (hehe, nu)! Deși e încă arșiță afară, s-a dus distracția lejeră, fără complicații a verii, iar Soarele își părăsește semnul preferat, Leul, pentru a intra în constelația Fecioarei. În următoarele 4 săptămâni ne vom concentra pe a ne îmbunătăți sănătatea fizică, psihică și spirituală, dar în același timp vom „tremura” și din pricina mai multor temeri nejustificate.

E de înțeles, mai ales că și Mercur își începe retrogradul în aceeași zodie de pământ. Zodiile sunt sfătuite să își păstreze calmul, mai ales că vor cădea ușor în capcana anxietății și a analizei excesive.

Află din rândurile de mai jos ce îți rezervă horoscopul zilei de mâine, 23 august!

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Horoscop mâine, 23 august, Berbec

Perfecționismul Fecioarei nu prea „se pupă” cu natura ta ardentă, așa că nu e de mirare că vei avea de suferit dacă te lansezi într-o spirală a productivității. Să știi că direcția sa va fi mai degrabă descendentă. Fie că te apuci să îți sortezi mailurile din căsuța personală (toate cele 4000+), fie că începi o activitate sportivă pe care o depui cu ardoare, măsura nu există, deși e necesară.

Horoscop mâine, 23 august, Taur

Pe tine te ajută intrarea Soarelui în Fecioară, că doar vorbim despre „surata” ta, aparținând aceluiași element, pământ. Dragostea și creativitatea devin teme esențiale, dar accentul e pus acum pe trecut, prin prisma lui Mercur retrograd. Se poate întâmpla să reînvie o flacără stârnită între tine și un fost sau să reîncepi un hobby cu care ai avut succes acum câțiva ani.

Horoscop mâine, 23 august, Gemeni

Căminul se află în centrul preocupărilor tale. Vei fi dornic/ă să explorezi alte stiluri de decor, să cumperi accesorii, să schimbi canapeaua sau să îți creezi un colț de citit. În același timp, însă, să știi că locuința are și valoare spirituală sau simbolică. Te poți îngriji de fundația ta emoțională, reconectându-te cu rădăcinile prin vizita casei în care ai crescut sau poți să umpli „găurile” din acoperiș cu „chirpiciul” viselor.

Horoscop mâine, 23 august, Rac

Cu popularitatea care se află într-un avans năucitor, nu e de mirare că nu îți mai pui deloc „lacăt la gură”. Dar ai grijă ce subiecte abordezi, mai ales că nu toată lumea îți împărtășește efuziunile sentimentale. Deși urăști small talk-ul, poate fi de folos acum. Scânteiezi însă la comunicarea în scris și, dacă ai o idee de roman, nu ar strica să îl începi.

Horoscop mâine, 23 august, Leu

Ce elan de productivitate primești; adevărul e că îți place cu Soarele în Fecioară. Însă și Mercur retrograd e în „trend”, așa că ai grijă la cum îți cheltuiești banii. Achizițiile din impuls, dar și cele foarte costisitoare sunt contraindicate în aceste momente. Nici nu crede reclamele agresive; oamenii nu sunt atât de onești ca tine și își vor face publicitate falsă.

Horoscop mâine, 23 august, Fecioară

Soarele intră în semnul tău, imbold pentru noi să îți spunem „la mulți ani!”. Ai energie să începi obiective noi, dar ce se întâmplă cu cele vechi? Aruncă o privire peste notițele tale din agendă, e posibil să găsești o idee care are mare potențial. Pe de altă parte, nu strică să te uiți nici prin dulapuri sau prin debara, căci vei descoperi un fel de „bijuterie”.

fata care scrie aplecata pe un caiet alaturi de un pahar de cafea

Horoscop mâine, 23 august, Balanță

Odihna, recreerea, dar și sfârșiturile (nu neapărat într-un sens negativ) sunt sectoarele în care „investește” energie Soarele în Fecioară. E musai să dormi mai mult, să îți eliberezi agenda și să pui capăt disputelor care te privau de vitalitate. Amintește-ți că te pregătești de sezonul tău și că mai ai o lună la dispoziție ca să „scapi” de acei oameni ce îți încalcă în mod constant limitele.

Horoscop mâine, 23 august, Scorpion

Contactele tale sociale îți vor asigura succesul în cele patru săptămâni care urmează. Atingerea obiectivelor tale depinde acum de persoanele pe care le cunoști și de cât de bine colaborezi cu ele, insistă astrele. Nu uita însă că se manifestă și retrogradul lui Mercur, așa că, deși perioada e aglomerată, plină de evenimente, cu multiple șanse de a-ți face contacte sociale, pot exista și capcane.

Horoscop mâine, 23 august, Săgetător

Ai mare nevoie să încetinești ritmul, un sfat atât de dificil de pus în practică de către un Săgetător veritabil. Știm că e contraintuitiv să ți se spună să mărești viteza, dar să apeși pedala pe frână, însă așa sună esența atitudinii potrivite în aceste zile/săptămâni. Poți să îți stabilești ambiții noi și chiar să îți schimbi cariera, dar fă-o cu prevedere și analize de expert.

Horoscop mâine, 23 august, Capricorn

Dorința ta de aventură se traduce într-o sete de neostoit pentru călătorii, însă obstacolele nu lipsesc. Pe de o parte, apare problema relațiilor care te țin din scurt să ajungi în locul dorit, dar și impedimente financiare sau profesionale. Problematică e însă viziunea ta! Dacă ți-am spune că poți găsi aproape de casă prilejul perfect pentru a evada?

Horoscop mâine, 23 august, Vărsător

Relațiile tale sunt în centrul atenției, gata să evolueze, dar vor interveni și emoții conflictuale. Te apropii atât de tare de iubit/ă, de un/o amic/ă sau de un partener/o parteneră de afaceri, pentru ca apoi să ai de furcă cu gelozia, posesivitatea și spiritul de competiție. Încearcă să vezi de unde provin aceste sentimente, ca să vindeci cauza, nu simptomul.

Horoscop mâine, 23 august, Pești

Fecioara are un crez drag, acela că absolut orice, inclusiv eșecurile, poate fi sursă de învățăminte. Relațiile conflictuale, cele mai dificile ale tale, îți pot da în aceste momente indicații prețioase. Privește-te cu luciditate cum anume interacționezi și încearcă să descoperi de unde anume din trecut au venit aceste sentimente. În ce s-a întâmplat există adesea rădăcina a ce va fi!

Horoscopul zilei de mâine, 23 august, aduce zodiilor momente conflictuale cu Mercur retrograd.

 

Surse foto: Pixabay

Surse articol: Astrostyle

Articolul urmator
Zodiile care au cele mai frumoase suflete
Zodiile care au cele mai frumoase suflete
Ce stil de amenajare a casei ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce stil de amenajare a casei ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.