Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024. Peștii știu că trandafirii cei mai frumoși au țepii cei mai lungi și de aceea se îngrijesc de universul interior
Întrajutorarea este cuvântul de ordine al horoscopului zilei de mâine, 24 ianuarie 2024. Luna în Rac aflată în trigon cu Neptun în Pești luminează cerurile într-un ambient ce incită la cooperare.
Senzația de a-i susține pe cei din jur să depășească provocările zilnice sau probleme mai grave e pur și simplu îmbătătoare. Zodiile se vor simți cel mai bine când oferă sprijin.
Află ce alte coordonate are horoscopul de mâine, 24 ianuarie 2024!
Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Berbec
Lasă la o parte impulsivitatea și energia agresivă care caracterizează uneori semnul tău beligerant (nu spunem că e „de rău”, de acolo ți se trage și puterea) și hrănește compasiunea care se află în sufletul tău. E esențial ca în aceste momente să pui pe primul plan apropierea de oameni și abia pe cel secund ambițiile tale profesionale.
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Taur
Tăcerea e de aur, nu? În aceste momente, se pare că e și vindecătoare. În loc să „colorezi” discursul unui interlocutor cu povești pestrițe care crezi că l-ar amuza sau cu sfaturi pe care le consideri pertinente, mai bine ascultă-l. E cea mai mare dovadă de afecțiune și de dragoste pe care i-o poți da, să îl lași să se descarce fără să îl întrerupi.
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Gemeni
Conform astrelor, aceasta e ziua în care vorba goală, chiar cea însoțită de metafore plastice și de încredere în sine devastatoare, va fi mai degrabă dăunătoare. Nu spunem să nu îți afirmi talentele, dar fă-o numai întovărășindu-le de exemple concrete despre cum le-ai pus în practică. Altfel cei din jur vor considera că numai gura e de tine.
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Rac
Vorba dulce mult aduce, iar un umăr cald pe care ceilalți să plângă e mai important ca niciodată în aceste vremuri tulburi. Ai o superputere, aceea de a sparge zidurile ridicate în inima celor de care te-ai distanțat. Tot ce trebuie să faci e să arăți că îți pasă; nu să îi salvezi, nu să le rezolvi tu problemele sau să le dai sfaturi. Doar să îi iubești.
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Leu
Horoscopul de mâine îți dă toate motivele să îți păstrezi optimismul și credința în oameni. Adevărul e că nu există susținător mai înfocat pe lume decât tine. Atunci când crezi cu toată tăria sufletului tău de Leu în cineva și ești convins/ă că se va descurca cum nu se poate mai bine, se produc minuni. Oamenii chiar au tendința de a evolua atunci când primesc o așa încredere.
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Fecioară
S-a stârnit un conflict aparent din nimic în cercul tău de apropiați? Nu permite să fie scindat atât de ușor! Mai bine stinge această divergență din fașă, înainte să se transforme în ceva ce va fi mult mai dificil de controlat. Cum? Cu un amestec de onestitate și de înțelegere blândă reușești să dezamorsezi orice pricini false de ceartă.
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Balanță
Unul pentru toți și toți pentru unul! Lucrează cu această mantră în minte acum, realizând că progresul celorlalți este și progresul tău. Dar, dacă vrei ca ușile să ți se deschidă larg, oferă-ți întâi serviciile și întreabă-te ce ai putea face tu pentru celălalt. Nu aștepta ca onorurile să ți se pună la picioare pentru realizări din trecut.
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Scorpion
Cu cât ești mai departe de mediul tău obișnuit, cu atât mai bine. Sparge mâine bula de confort, căutând noi orizonturi care să te ajute să îți extinzi percepțiile, dar fă-o într-un mod blând, plin de compasiune. Luna și Neptun, aflate în „tandem” astrologic, te îmbie să cauți oferte pentru o vacanță în toiul iernii. Cu ajutorul lor vei reuși multe!
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Săgetător
Conform astrelor, cineva trebuie să spargă gheața, acceptând să lase garda jos, și cel mai bine ești tu acela! Dacă tu și un membru al familiei „v-ați luat în coarne”, atunci acum este momentul să întinzi o ramură de măslin. Spune că îți pare rău de cum s-au desfășurat evenimentele. Chiar dacă celălalt reacționează sau nu, cu siguranță va aprecia.
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Capricorn
Ai toate șansele să întărești o relație despre care aveai de ceva vreme impresia că scârțâia. Însă e necesară atenția ta completă, chiar dacă numai pentru un interval restrâns de timp. Dacă te vezi cu acea persoană, pune telefonul deoparte și ignoră orice sursă de distragere. Pe de altă parte, nu e musai să vă întâlniți fizic, puteți să vă zăriți la față și în spațiul virtual.
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Vărsător
Investește mâine în relațiile tale și vei primi înapoi dividende în relaxare, bucurie și voioșie. Adaugă însă elemente de wellness, cum ar fi să mergi cu cea mai bună prietenă la o repriză de jogging în loc să vă vedeți la cafea sau să îți inviți iubitul/a la spa în loc să lânceziți pe canapea. Vei extrage numai beneficii din acest comportament.
Horoscop mâine, 24 ianuarie 2024, Pești
Pentru un semn cu o estetică atât de bogată ca al tău, orice mică doză de frumusețe va face minuni din punct de vedere psihic și moral. Așadar, schimbă-ți starea și spulberă grijile mergând la coafor sau alegând o nouă culoare de păr. Și shopping-ul e recomandat acum, dar și micile obiecte de decor care să îți ilumineze casa din interior.
Cu compasiune și blândețe depășim toate provocările horoscopului zilei de mâine, 24 ianuarie 2024.
Surse articol: astrostyle.com, astrologyanswers.com