Horoscop
Înapoi la

Horoscop mâine, 9 mai 2023: sufletul Gemenilor trece prin apă și prin foc, dar iese purificat și înălțat din flăcări

Horoscop mâine, 9 mai 2023: sufletul Gemenilor trece prin apă și prin foc, dar iese purificat și înălțat din flăcări

Redactor Andreea Baluteanu

Gândirea e iar punctul forte al zodiilor în horoscopul zilei de mâine, 9 mai. Conjuncția dintre Soare în Taur și Uranus în aceeași zodie ne pregătește pentru o perioadă prolifică pe plan profesional. După câteva săptămâni tensionate, semnele sunt gata din nou să gândească logic, bazându-se pe intuiția lor desăvârșită.

3 zodii pentru care luna mai va fi cea mai bună din tot anul

Creativitatea inspirată de Uranus promite soluții inteligente și pline de originalitate la cele mai diverse probleme.

Află ce îți aduce horoscopul zilei de mâine, 9 mai, în funcție de zodie!

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Horoscop mâine, 9 mai, Berbec

Atunci când îți pui ceva în cap, ai performanțe inimaginabile pentru orice alt semn în afară de tine. Entuziasmul care te cuprinde la o nouă idee, cel mai probabil de afaceri, e atât de ridicat încât datorită lui vei reuși să termini sarcinile într-un timp record. Nu exagerăm deloc atunci când spunem că ai șansa de a încheia într-o zi ce alții ar fi realizat într-o lună.

Horoscop mâine, 9 mai, Taur

Începi să îți tratezi corpul ca pe ceea ce este, un templu. Energia pe care ți-o dau planetele în semnul tău te va ajuta să te apuci de sport sau să ai mai multă grijă de alimentația ta. Dacă până acum îți propuseseși, dar fără sorți de izbândă, să te îngrijești de sănătate, acum găsești toată puterea necesară. Poți de asemenea să îți schimb aspectul fizic.

Horoscop mâine, 9 mai, Gemeni

Spiritualitatea e cea mai importantă pentru tine. Te îngrijești de sufletul tău ca de un odor de mare preț, șlefuindu-l și curățându-l de emoții negative. Descoperi Raiul într-un colț de natură, așa că profită de această șansă mergând în drumeții. Puterea de curățare și purificare a focului îți va fi de cel mai mare ajutor: privește adânc în flăcări, eliberându-te de toate acele emoții negative.

Horoscop mâine, 9 mai, Rac

Ar face orice pentru tine, ar călători până în adâncurile Iadului și ar merge până în pânzele albe: e vorba despre o persoană nou întâlnită, dar loială până la absurd. Acest om te susține când toți ceilalți te-au părăsit, îți arată compasiune dacă suferi profund sau înfruntă pentru tine un agresor: nu trebuie decât să îl primești în viața ta.

Horoscop mâine, 9 mai, Leu

Pune-ți cariera pe primul plan acum! Dacă ai parte de o oportunitate profesională, nu îi da cu piciorul, mai ales că singurul impediment este teama. O schimbare de carieră se întrevede la orizont și poate avea loc inclusiv în compania pentru care lucrezi deja. Lasă frica la o parte și zboară către acele înălțimi amețitoare.

Horoscop mâine, 9 mai, Fecioară

E important pentru zodia ta să îți părăsești zona de confort pentru a descoperi un loc nou. O să te simți ca un leu în cușcă, asfixiată de rutină, dacă nu o faci. În cazul în care nu poți călători, măcar schimbă drumul către casă sau ieși la plimbare seara într-un cartier necunoscut din orașul tău. Nu trebuie decât să dai dovadă de deschidere.

Horoscop mâine, 9 mai, Balanță

Arunci o privire finanțelor și decizi să faci ceva creativ cu ele. Dacă ai bani puși deoparte, acum nu îți va mai sta gândul la economii, ci vei dori să spargi pușculița nu ca să cheltui, ci ca să riști. E posibil să investești în metale rare, în artă sau în agricultură, totul e ca domeniul respectiv să îți placă. Important e ca banii să lucreze pentru tine.

Horoscop mâine, 9 mai, Scorpion

Șansele ca mâine să te îndrăgostești la prima vedere sunt uriașe. Poți să ajungi în situația de a descoperi pe cineva care e practic idealul tău absolut în dragoste. Nici nu îți vine să crezi cât de bine vă potriviți, așa că puteți să ajungeți să discutați de dimineața până seara sau să schimbați mesaje fierbinți după o primă întâlnire năucitoare.

cuplu imagine retro care se saruta infocat

Horoscop mâine, 9 mai, Săgetător

Se anunță schimbări masive la locul tău de muncă. Se poate ca superiorii să investească în noi programe sau să facă apel la tehnologie pentru ușurarea sarcinilor. Adori aceste inovații, atât pentru că se potrivesc de minune spiritului tău întreprinzător, dar și pentru că te eliberează de acele sarcini de rutină de care te-ai simțit mereu împovărat/ă.

Horoscop mâine, 9 mai, Capricorn

Petrece timp făcând ceva aventuros, care să te ajute să îți folosești trupul și să îți distrezi mintea și sufletul. Tu ești cel/care decide spre ce să te îndrepți. Alpinismul, sporturile de apă sau chiar o călătorie cu balonul îți vor extinde orizonturile și te vor face să visezi. O asemenea pauză de la banala realitate cotidiană e mai mult decât benefică.

Horoscop mâine, 9 mai, Vărsător

Cu toată drama și conflictele din familie, nici nu ai observat cât de multe a făcut o rudă pentru tine. Acest om te-a apărat din umbră și s-a comportat precum un înger păzitor, fără să ceară nimic în schimb. E cazul să îi recunoști influența și să te arăți recunoscător/are, mai ales că este cineva cu multă putere și influență.

Horoscop mâine, 9 mai, Pești

Ce părere ai despre mașina ta, sau, dacă nu o deții, despre lipsa sa? Astrele fac lumină în acest domeniu și te pot determina să îți cumperi un vehicul mai scump, să te orientezi spre mașini electrice sau chiar să iei decizia de a face prima ta achiziție în acest sens. Sunt șanse și să începi școala de șoferi sau să dai examen pentru permis.

Horoscopul zilei de mâine, 9 mai, aduce zodiilor un context favorabil pentru a lua decizii raționale.

Surse foto: Pixabay, Pixabay

Surse articol: Astrology.com

Articolul urmator
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Tu stii ce apa bei?
Incepe quiz
Tu stii ce apa bei?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.