Horoscopul dragostei de mâine, 25 august. Mercur intră în Fecioară, totul merge de acum în linie dreaptă. Trei nativi nu mai pot apela la scurtaturi in iubire
Gata cu scurtăturile în iubire, sezonul Fecioarei ne obligă să trăim cu toate cărțile pe masă! Pe 25 august, Mercur intră în Fecioară și schimbă registrul în care purtăm discuțiile importante. Nu mai este suficient să spui ceva frumos dacă faptele tale transmit exact contrariul. Detaliile capătă greutate, promisiunile sunt analizate mai atent, iar o conversație amânată poate reveni pe masă exact când credeai că ai scăpat de ea.
Se poate spune că trăim vremuri speciale? Sigur ca da, doar am intrat în sezonul Fecioarei! Mai târziu, trigonul dintre Mercur și Chiron creează însă un context bun pentru lămuriri. Putem spune lucruri incomode fără să transformăm sinceritatea într-o armă și, mai ales, putem repara prin comportament ceea ce cuvintele au stricat.
Pentru trei nativi mesajul zilei este și mai categoric: nu mai există scurtături în iubire. Astrele îi obligă să treacă prin conversația, asumarea sau decizia pe care au încercat tot să o ocolească. Ei bine, da, a venit momentul să se scoată chiar și gunoiul de sub preș..
Descoperă în galeria foto cine sunt nativi care de acum nu mai sunt păsuiți deloc, dar deloc de Univers.