Horoscop
Înapoi la

Horoscopul dragostei, săptămâna 27 februarie - 5 martie: zodiile trăiesc cu iubire în cea mai prielnică perioadă pentru întâlniri amoroase din an

Horoscopul dragostei, săptămâna 27 februarie - 5 martie: zodiile trăiesc cu iubire în cea mai prielnică perioadă pentru întâlniri amoroase din an

Redactor Andreea Baluteanu

Dragostea strălucește în inimile noastre în luna Peștilor, așa că nu e de mirare că avem numai vești pozitive pentru tine: în perioada următoare se anunță cea mai bună zi din an pentru relații.

Dar nu sunt singurele surprize pe care ți le-au pregătit astrele în horoscopul de dragoste al săptămânii 26 februarie - 5 martie: se vede că planetele își doresc să dai întâietate inimii.

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Astfel, pe 28 februarie, Luna intră în Rac, un semn ideal pentru iubire. Ai grijă de familie și de cămin și petrece timp cu partenerul, căci acum te bucuri de o extraordinară siguranță emoțională.

Dar ziua vedetă a intervalului este cea de 1 martie, cea mai bună ocazie pentru a-ți da întâlniri amoroase. Dacă ești single, îți poți întâlni sufletul pereche acum, dacă ești cuplat/ă, reaprinzi flacăra pasiunii în relație.

A doua zi, Mercur intră în Pești, iar în timp de două săptămâni zodiile vor privi iubirea prin ochelarii cu lentile roz, putând cădea însă în capcana iluziilor și farselor.

Nu mai pierdem vremea și îți spunem pe șleau, în rândurile de mai jos, ce ți-au pus deoparte zodiile!

Horoscopul dragostei, săptămâna 26 februarie - 5 martie: la ce să se aștepte zodiile

Berbec

Perioada începe bine, ba chiar strălucit, cu Luna în Gemeni care îți arată cum să visezi cu ochii deschiși la iubirea ta ideală. Dar lucrurile se vor complica spre mijlocul săptămânii, când satelitul natural al Pământului se află deja în Leu, iar cuadratura cu Saturn te determină să cazi în capcana întrebărilor și dilemelor. E o perioadă complicată mai ales dacă apare vreun ex în viața ta. Din fericire, revii la o dispoziție mai bună pe 1 martie.

Taur

După ce Luna în Gemeni face ordine în viața ta sentimentală, aspectul complicat dintre Luna în Leu, pe de o parte, și Uranus și Saturn, pe cealaltă, poate să creeze o energie intensă care transformă dragostea într-o obsesie. Pe 4 martie, Nodurile Destinului te pun în centrul atenției: îmbracă rochia aceea căreia nimeni nu îi rezistă, completează cu tocuri și flirtează cu nerușinare.

Gemeni

Nu știi cui îi poți atrage atenția dacă mai ieși din cochilia ta. Așadar, lasă Luna în Gemeni să te ghideze să faci unele schimbări. Actualizează-ți la începutul perioadei profilul de dating sau fotografiile de pe rețelele de socializare. Pe 1 martie, în cea mai promițătoare zi pentru întâlniri amoroase, flirtează și distrează-te. Apetitul pentru socializare crește și nu știi pe cine vei întâlni în peregrinările tale.

Rac

Pe 26, Luna în Gemeni și Soarele în Pești intră în contradicție în cosmosul tău, așa că mai degrabă te vei găsi reticentă la iubire și vei înălța ziduri în viața personală, în loc să le cobori. Nu îți face griji, ce e greșit în a petrece o zi de una singură? Dacă dorești să te apropii de iubit, fă-o pe 1 martie. Imediat după va fi prielnică o schimbare de look, care să îți atragă un roi de admiratori.

Leu

Dragostea e mai degrabă o provocare intelectuală decât atracție fizică la debutul perioadei, așa că, dacă îți place de cineva, invită-l să vizionați un documentar sau trimite-i un articol care ți se pare interesant. S-a aprins o scânteie? Pe 1 martie îl poți aduce în casa ta sau îi poți prezenta familia. Se leagă conexiuni profunde în acest interval, iar Universul vrea să fii răsfățată.

Fecioară

Acum sunt în atenția astrelor cariera și dezvoltarea ta, dar nu te teme, atunci când emani încredere în tine, vei atrage și noi pețitori. Conexiunea dintre Jupiter și Venus de pe 1 martie te îndeamnă să meditezi la greșelile pe care le-ai făcut până acum în iubire, mai ales în stabilirea unor limite sănătoase. Ai un crush? Invită-l la o petrecere pe care ai organizat-o pentru prietenii tăi.

Balanță

Energia cosmică vibrantă ce se manifestă pe 1 martie îți poate schimba viața, deschizându-ți noi căi amoroase. Dacă o anumită relație oscila, acum vei afla dacă are sau nu potențial. Nu suferi prea tare dacă s-a ajuns la despărțire, căci înseamnă că te-ai eliberat pentru o relație armonioasă. Nimeni nu poate rezista farmecului tău la finalul săptămânii.

femeie cu contur desenatta cu roz care imprasti flori in jurul ei

Scorpion

Simți o aplecare periculoasă spre a dezvolta obsesii, mai ales legate de relațiile din trecut, odată cu intrarea Lunii în Gemeni de pe 26. Dureri și suferințe de care credeai că te distanțaseși revin la suprafață, bolborosind, și vei avea nevoie de surse sănătoase de distragere a atenției. O veste sau un apel pe care îl așteptai de la un om care te fascinează e posibil când Luna intră în Rac, iar dragostea îți zâmbește din nou.

Săgetător

Competitivitatea ta e accentuată pe 26 februarie, așa că dacă sunt mai multe persoane care se luptă pentru atenția cuiva pe care îl placi, vei fi tentată să „le iei fața”. Lasă însă calitățile tale să strălucească natural, nu te impune ca să fii remarcată. Pe 1 martie, îți simți inima plină de dragoste, dar ai grijă pe cine o consumi. Se poate să îți dea târcoale un aventurier.

Capricorn

Nu ai nici timp, și nici chef de dragoste la începutul săptămânii, atunci când Luna în Gemeni și Soarele în Pești te stimulează mai degrabă să lucrezi pentru dezvoltarea ta profesională. Nu e însă nici pe departe un obstacol pentru iubire, căci te va ajuta să capeți încredere în tine și să fii mai atrăgătoare. Dacă tânjești după o conexiune, realizeaz-o pe 1 martie, atunci când te regăsești pe aceeași lungime de undă cu un străin cu aceleași interese.

Vărsător

Îți place haosul, așa că vei adora perioada turbulentă de la final de februarie. Spiritualitatea îți e accentuată acum și poți folosi meditații ghidate ca să atragi iubirea în viața ta: sufletul tău pereche te poate auzi dacă îl strigi. Nu e însă nicio problemă nici dacă vrei să te distrezi, la un eveniment la care mergi cu amicii pui ochii pe cineva delicios. Fă tu primul pas!

Horoscopul căsătoriei în anul 2023: ce zodii vor ajunge în fața altarului

Pești

Dacă ești conectată romantic cu cineva special, legătura voastră va fi întărită pe 26 februarie, când Luna în Gemeni visează relații. Dacă ești single, profită de această ocazie pentru a te răsfăța, ca să intri în noul an astrologic plină de pasiune și de senzualitate. Luna în Rac te va ajuta să închizi în sfârșit o rană supurândă în dragoste, un alt motiv să o iei de la început.

Horoscopul săptămânii 26 februarie - 5 martie e un interval fabulos pentru iubire. Urmează-ți inima și amintește-ți că Universul îi favorizează pe cei curajoși!

Surse foto: Pixabay, Pixabay

Surse articol: astrologyanswers.com, Astrology

Articolul urmator
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?
Incepe quiz
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.