Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Horoscopul iernii 2020. Ce se va întâmpla cu zodiile în această perioadă

Joi, 24.10.2019
de Otilia Geavlete

Care sunt cele mai bune și cele mai rele predicții ale zodiacului pentru iarna 2019-2020 pentru cele 12 semne ale zodiacului? Ce va aduce această iarnă pentru semnele de foc (Berbec, Leu, Săgetător), pentru cele de pământ (Taur, Fecioară, Capricorn), pentru cele de aer (Gemeni, Balanță, Vărsător) și pentru cele de apă (Rac, Scorpion, Pești)?

peisaj de iarna

Prezența lui Jupiter în semnul Capricornului începând cu decembrie 2019 va avea influențe pozitive pentru semnele de pământ și, de asemenea, pentru Scorpion și Pești. Așadar, Persoanele născute sub semnul Balanței, Berbecului și Racului vor avea unele probleme, în special financiare, din cauza cuadraturii și a opoziției lui Jupiter, planeta abundenței, care aduce cheltuieli exagerate în casa acestor zodii.

Între timp, Saturn își continuă tranziția prin semnul Capricornului, dându-le în continuare griji atât acestui semn zodiacal, cât și celor născuți în zodia Berbecului, Racului și Balanței, în special cei aparținând celui de-al doilea și al treilea deceniu. Citește în continuare predicțiile pentru această iarnă, în funcție de semnul sub care ești născut!

Berbec

La începutul iernii ai o perioadă pozitivă, deoarece Jupiter are o poziție favorabilă pentru tine pe cer. Prin urmare, vor apărea oportunități, în special pe plan sentimental.

Dragostea va surâde mai ales pentru inimile solitare, care încă nu și-au găsit sufletul pereche. Magnetismul și farmecul tău sunt la cote maxime, iar Jupiter îți dăruiește optimism și mult entuziasm în relația ta romantică. Unii nativi își vor începe conviețuirea cu partenerii în această iarnă, ba chiar se vor bucura de nașterea primului copil. Este o perioadde renaștere, va simți că o nouă viață, fericită, de data aceasta, începe! Persoanele care vor alege să întemeieze familii în lunile ianuarie și februarie 2020 vor avea, cu adevărat, casă de piatră pentru tot restul vieții.

Cariera și banii vor avea un traseu ascendent la începutul iernii, datorită intervenției lui Jupiter, care poate aduce vești bune, oportunități favorabile de câștig și oportunități foarte interesante pentru persoanele care caută un nou loc de muncă. Energia pozitivă a lui Marte îți dă putere de a lucra perioade lungi, fără să să te oprești și fără să obosești. Investițiile financiare excelente și creșterea profiturilor vor aduce însă și cheltuieli pe măsură, care vor duce la unele lipsuri, în special în luna februarie, când Saturn va aduce o perioadă mai dificlă. Dar Jupiter îți va permite, în cele din urmă, să te ridici și să continui.

În ceea ce privește sănătatea fizică și psihică, Marte în opoziție la sfârșitul lui 2019 nu este favorabil unei dezvoltări interioare și recuperării energetice. Pe scurt, există riscul ca această iarnă să fie foarte obositoare și cu un declin energetic, care îți va îngreuna unele activități. Totuși, de la sfârșitul lui ianuarie, lucrurile încep să se shimbe, iar noul sprijin al lui Marte, în colaborare cu Jupiter, îți oferă posibilitatea îmbunătățirii echilibrul interior. În ciuda prezenței apăsătoare a lui Saturn, te vei simți mult mai liber, mai senin și vei înfrunta lunile de iarnă cu zâmbetul pe buze. Există încă unele probleme cu dantura și cu oasele, prin urmare, trebuie să fii foarte atent la căderi și fracturi.

Taur

Vei avea parte de o iarnă extraordinară, cu surprize plăcute, în care ți se vor împlini visuri.

În dragoste, prezența lui Saturn în Capricorn îți este favorabilă, oferindu-ți stabilitate emoțională și seninătate la nivel sentimental și familial. Relația ta de dragoste are multe aspecte pozitive, oferindu-ți o conviețuire pașnică și noi proiecte de viață, chiar dacă poziția astrologică a lui Jupiter nu este atât de favorabilă. Lunile de iarnă pot facilita o maturizare a relației pe care o trăiești cu persoana pe care o iubești, chiar dacă această maturizare presupune și experiențe mai puțin plăcute. Pe scurt, evoluția, maturizarea, stabilitatea emoțională te caracterizează în această iarnă, dar și eliminarea tendințelor și legăturilor superficiale. Marte în Capricorn îți favorizează viața sexuală, în special în lunile ianuarie și februarie 2020. Pentru cei singuri, începutul iernii va aduce întâlniri de destin, facilitate de prezența lui Jupiter în Capricorn.

În ceea ce privește munca, trebuie să lupți împotriva unei dorințe puternice care vine din interior, de reînnoire și schimbare în viața profesională. Ai nevoie de stabilitate, pentru că vei avea cheltuieli foarte mari iarna aceasta, dar Uranus îți aduce nemulțumiri legate de locul de muncă și dorința de a renunța. Saturn te echilibrează, totuși, dându-ți rezistență și răbdare, în timp ce Jupiter facilitează contracte, acorduri, colaborări care pot apărea la sfârșitul iernii. Trebuie să încerci cu mai multă convingere schimbarea, dacă ai decis asta, mai ales în luna februarie, când Marte îți va oferi oportunități și succese. Dacă vei pierde aceste ocazii, Saturn va crea complicații și blocaje.

Pe planul sănătății, nu poți ieși dintr-o stare de oboseală fizică și psihică, care, cel puțin în decembrie, va fi foarte evidentă și dificil de combătut. Abia la sfârșitul lui ianuarie vei recâștiga o energie bună și te vei recupera dintr-o fază de oboseală, care nu-ți permite să mergi în siguranță pe calea ta. Jupiter nu aduce mult noroc, astfel că toate reușitele sunt asociate cu sacrificii importante. Nu uita că Saturn în oferă stabilitate emoțională și oportunități de muncă. În ceea ce privește sănătatea, nu existe probleme mari, dar evită să faci sporturi foarte periculoase sau să mergi prea mult la sală, având în vedere rezervele scăzute de energie de care dispui.

Gemeni

fata iarna

În dragoste, Jupiter este în opoziție pe cerul astrologic, astfel că sectorul sentimental poate fi foarte complicat de gestionat pentru tine și persoana pe care o iubești. Persoanele singure nu-și pot găsi sufletul pereche, dar cea mai gravă greșeală pe care o pot comite este să creadă că fiecare persoană pe care o cunosc este sufletul lor pereche, persoana pe care o vor iubi pentru totdeauna. Toate acestea sunt o iluzie, care provine de la influențele nefaste ale lui Jupiter. Dacă ești în căutarea unei persoane care să te iubească, păstrează-ți realismul și echilibrul interior. Dacă, în schimb, trăiești o frumoasă poveste de dragoste, Jupiter poate fi foarte crud și poate crea discuții, certuri, neînțelegeri foarte grave care pot duce și la o separare, dar, din fericire, în cazuri rare.

În viața profesională trebuie să procedezi cu mare grijă, deoarece opoziția lui Jupiter poate aduce iluzii. De fapt, viața profesională este riscantă, mai ales dacă decizi să faci investiții financiare. În cazul în care trebuie să cumperi o casă nouă, fii foarte atent la documente, iar dacă trebuie să achiziționezi alte materiale, ai grijă la cheltuieli, deoarece, până în martie 2020, îți va lipsi stabilitatea economică și ai putea avea probleme grave. Deci, dacă cineva îți oferă oferte bune, nu accepta imediat și verifică documentele cu un contabil sau un avocat, deoarece riști să fii tras pe sfoară. Situația este foarte complicată pentru cei care caută un nou loc de muncă și trebuie să se mulțumească cu firimituri, salarii foarte mici și colegi cu care nu se înțelege.

Din punctul de vedere al sănătății, energia fizică și mentală va fi pusă la încercare și s-ar putea să-ți epuizezi toate resursele până la sfârșitul iernii. În această fază a vieții tale trebuie să procedezi treptat, fără să fii prea exigent și fără să exagerezi cu eforturi fizice, care pot provoca leziuni ale ficatului. Opoziția lui Jupiter poate semnala dificultăți în circulația sângelui și nu trebuie să exagerezi cu alcoolul, fumatul și alimentele prea grase. Cu planeta norocului care este în opoziție pe cerul tău astrologic, trebuie să eviți călătoriile foarte lungi, deoarece în unele dintre acestea poți avea dificultăți care nu sunt ușor de gestionat.

Rac

În dragoste, în luna ianuarie, influențele agresive ale lui Saturn îți vor complica viața sentimentală. Opozițiile astrale pot conduce la criză care poate dura mai multe luni în ceea ce privește relațiile de dragoste, ba chiar la deznodăminte mai grave, cum ar fi separarea sau divorțul. Seriozitatea relațiilor pe care le ai lasă de dorit, iar climatul astrologic nu este tocmai favorabil. Încărcarea erotică și sexuală dată de Marte la începutul iernii îți poate scoate în cale multe ocazii de flirt și aventură, dar s-ar putea ca acestea să se sfârșească în lacrimi și suferințe. Cu toate acestea, vei găsi puterea să renaști și să mergi mai departe.

Nici în viața profesională lucrurile nu se așază foarte bine, prezența lui Marte putând crea complicații profesionale și nervozitate la locul de muncă, în special în relațiile cu colegii. La rândul său, Saturn aduce obstacole în carieră și împiedică evoluția profesională. Dificultățile profesionale duc și la probleme de natură financiară, astfel încât trebuie să fii foarte atent cu ccheltuielile exagerate. Persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă nu vor găsi oportunități potrivite, mai ales că Saturn le pune piedici și le împiedică accesul la proiecte importante.

În ceea ce privește sănătatea, Marte nu va fi într-o poziție astrologică favorabilă iarna aceasta, de aceea ar putea să apară dezechilibre importante în ceea ce privește sănătatea fizică, mentală și chiar sexuală. Energia ta va fi direcționată către rezolvarea problemelor profesionale și familiale. Este necesar să-ți găsești și momente de relaxare în această iarnă, pentru a evita îmbolnăvirile frecvente și a te putea vindeca de anumite afecțiuni. Problemele dermatologice și osoase s-ar putea agrava și trebuie să te ferești de fracturi cauzate de neatenție. Dacă vei avea de făcut călătorii lungi, Saturn va crea incidente neplăcute, pe care trebuie să le iei în considerare.

Leu

În dragoste, primele două luni ale acestei ierni sunt pozitive, deoarece Jupiter este într-o poziție favorabilă pe cerul astrologic, dar, din februarie, lucrurile se schimbă și pot apărea dificultăți în relație. Pentru cei singuri, este bine să vă căutați perechea în lunile decembrie și ianuarie, mai puțin în luna februarie. În aceste luni vei avea întâlniri foarte interesante sau vei putea face proiecte de viitor cu iubitul tău, stabilind data nunții. De asemenea, este o perioadă cu mare încărcătură erotică generată de Marte, care oferă posibilitatea unor aventuri sexuale pentru cei care nu doresc să aibă o relație de dragoste prea serioasă.

În sectorul profesional trebuie să exploatezi lunile decembrie și ianuarie, atunci când influențele lui Jupiter sunt încă foarte benefice pentru tine. Dacă trebuie să inițiezi un proiect sau să investești bani, atunci această perioadă este excelentă, în timp ce luna februarie poate schimba lucrurile și poate duce la adevărate prăbușiri financiare. Cineva din familie va avea nevoie de ajutorul tău bănesc, dar și unii prieteni vor apela la portofelul tău. Dacă dorești să achiziționezi o casă nouă, evită să faci acest lucru la sfârșitul iernii, când Saturn în opoziție începe să pună piedici și să creeze numeroase probleme financiare.

Forma ta fizică este foarte bună și energiile îți vor ajunge până la sfârșitul iernii. Deși ai unele probleme în ce privește alte aspecte ale vieții, sănătatea ta de fier îți permite să faci tot ce dorești. Chiar dacă pot apărea unele probleme, acestea se vor rezolva ușor, iar energiile vor fi din nou foarte stabile. Norocul este alături de tine și ar putea veni evenimente favorabile, care te vor ajuta să-ți îmbogățești existența.

Fecioară

În dragoste, din păcate, nu mai ai sprijinul lui Jupiter în lunile de iarnă, iar Saturn este foarte agresiv, cel puțin până în februarie 2020. Multe Fecioare vor avea dificultăți în viața romantică, cu certuri mai mici sau foarte importante. Unele cupluri care se află în criză de câteva luni sau chiar ani se pot separa, iar un divorț va fi inevitabil în cazul anumitor Fecioare. Nu ai parte de divertisment în relație, iar problemele vor fi destul de numeroase, în ciuda încărcăturii erotice puternice adusă de Marte în luna decembrie. Însă, vei ști să faci față acestor provocări ale vieții și să mergi înainte cu demnitate. Asta te va face fericită!

În carieră și pe plan finaciar, lucrurile vor merge foarte bine, iar investițiile pe care le vei face îți vor aduce mult profit. Jupiter, planeta abundenței, te va sprijini mai ales la începutul iernii, astfel încât vei putea pune în mișcare proiecte avantajoase. Dacă te afli în căutarea unui loc de muncă, în luna ianuarie 2020 ai putea primi o ofertă extraordinară, care îți va schimba cariera. Toate aceste avantaje vor prinde rădăcini, dacă știi să te concentrezi pe ele la momentul potrivit. Ai grijă, totuși, să nu lași dificultățile din viața sentimentală să îți umbrească oportunitățile financiare și profesionale. De asemenea, nu încerca să evadezi în viața profesională pentru a te elibera de problemele de acasă, pentru că acest lucru îți va crea și mai multe dificultăți în cuplu.

Din punctul de vedere al sănătății, trebuie spus că Marte nu se află într-o poziție astrologică bună pentru tine în această iarnă. De aceea, lunile care urmează aduc oboseală fizică și psihică și probleme în viața sexuală, deoarece gândurile și energiile tale sunt îndreptate spre găsirea soluțiilor pentru criza sentimentală și familială. Cel mai bun lucru de făcut este să găsești întotdeauna câteva momente de odihnă, în care să-ți relaxezi corpul și mintea, altfel există riscul să te îmbolnăvești și să ai dificultăți în găsirea unui tratament corespunzător. Trebuie să fii foarte atent la accidente din casă, căderi și fracturi, posibile probleme osoase, deoarece Saturn creează astfel de complicații. Există riscul unor dezechilibre alimentare pe fond de stres, iar fumatul îți poate crea mari probleme.

Balanță

Dragostea este pe primul plan! Această perioadă poate fi cu adevărat interesantă în ceea ce privește sectorul sentimental. Ți se oferă posibilitatea de a întâlni oameni noi și de a-ți face noi prieteni. Poți face noi cuceriri sau poți atrage atenția unor persoane atrăgătoare. Farmecul și puterea de seducție cresc la cei care sunt singuri, iar cei care au deja o persoană pe care să o iubească pot trăi o iarnă foarte frumoasă, cu emoții și armonie sentimentală. Dacă intenționezi să-ți consolidezi o relație sau să te căsătorești, să cumperi o casă nouă sau chiar să ai un copil, Jupiter permite toate acestea, preferabil în lunile decembrie și ianuarie, deoarece următoarea cuadratură a lui Jupiter și Marte poate împiedica mai târziu aceste proiecte.

Pe plan profesional, începutul iernii este pozitiv, când Marte și Jupiter te avantajează și, prin urmare, vei avea multe succese. Dacă îți cauți un loc de muncă, este bine să trimiți CV-uri companiilor până la mijlocul lunii ianuarie, pentru că apoi lucrurile se vor complica. Jupiter facilitează încheierea unor acorduri și afaceri excelente și începerea unor proiecte care pot aduce bani. Dacă trebuie să investești o sumă de bani pentru a-ți pune în practică unele idei, este bine s-o faci în decembrie, altfel obstacolele lui Marte și Jupiter devin foarte importante și aproape insurmontabile.

Din punctul de vedere al sănătății, corpul și mintea ta sunt într-o stare foarte bună. Totuși, trebuie să fii foarte atent la primele trei luni din noul an, când cuadratura lui Jupiter poate aduce anumite complicații, mai ales din cauza pătrunderii lui Saturn, ce aduce probleme de circulație sau ale ficatului. Dacă vrei să călătorești, cea mai potrivită lună este decembrie.

chip de femeie

Scorpion

Din punctul de vedere al dragostei, vei avea o iarnă cu adevărat excepțională, în care se pot întâmpla o mulțime de îmbunătățiri în viața sentimentală. Marte și Jupiter îți oferă diverse ocazii pentru întâlniri, iar începutul noului an aduce cu sine oportunități excelente. Dacă ești singur și nu mai vrei să te îndrăgostești, vei observa că ceva se va schimba în interiorul tău și dorința de a găsi pe cineva care să iubească va crește din ce în ce mai mult, până când destinul te va face să întâlnești o persoană foarte interesantă. Este modul tău de a-ți da reset, de a te ridica mai presus de tine, de a-ți îmbunătăți cea mai bună variantă a ta.

Desigur, nu trebuie să rămâi în casă, ci trebuie să ieși și să mergi în locuri noi pentru a întâlni alți oameni. Doar în timpul acestor ieșiri cu prietenii sau rudele ai putea întâlni o persoană atractivă sau să fii curtat de cineva.

În carieră, trebuie să aștepți lunile ianuarie, februarie și martie pentru a avea vești bune, deoarece Jupiter va fi în sextil pe cerul tău și va oferi diverse oportunități profesionale pentru a câștiga mai mulți bani. Între timp, până la sfârșitul anului, dacă ești în căutarea unui loc de muncă bun, înceacă să trimiți cât mai multe CV-uri și să participi la interviuri, deoarece situația profesională se poate îmbunătăți odată cu începutul noului an, iar calitățile tale vor fi apreciate. Dacă ai deja un loc de muncă bun, salariul tău ar putea crește și vei primi laude și mulțumiri în cadrul companiei. Luna decembrie, cu Marte chiar pe cerul tău, îți permite să fii cu adevărat eficient și să lucrezi multe ore, astfel încât să poți atinge obiective profesionale și economice excelente.

Și în aria sănătății ai parte numai vești pozitive, deoarece influențele lui Jupiter îți dau o energie fizică și mentală excelentă. Dacă te lupți de ceva timp cu o afecțiune cronică, Marte și Jupiter sunt foarte benefici, iar energia lor îți permite să găsești un remediu bun ori un medic capabil să remedieze disconfortul cu care te confrunți. Saturn îți oferă maturitate și o evoluție interioară foarte importantă. Atenție la greutatea corporală, mai ales în luna decembrie.

Săgetător

Dragostea este foarte importantă pentru tine, în ciuda tendinței tale de a trăda. Marte este de parte ta iarna aceasta și, împreună cu Jupiter, îți permite să găsești o persoană pe care să o iubești. Dacă ești singur, încearcă să dezvolți noi prietenii și vei vedea că printre acestea unele vor deveni foarte importante în lunile următoare. Inimile solitare pot întâlni persoane foarte atrăgătoare și speră să primească un răspuns afirmativ, deoarece farmecul lor este în creștere, în special în decembrie. Ai grijă, totuși, să nu-ți faci iluzii prea mari, ci să acționezi cu luciditate și realism. Dacă ai deja o relație frumoasă, nu amâna proiectele conjugale, ci încearcă să le dai viață la începutul iernii. Nu strica fericirea pe care o ai, datorită comodității care încearcă să pună stăpânire pe tine în această perioadă.

În ceea ce privește profesia, luna decembrie poate aduce proiecte excelente. De fapt, Jupiter se mută în cea de-a doua casă astrologică în decembrie și vei avea parte de vești bune. Ia în considerare faptul că noua tranziție astrologică influențează sectorul economic, iar unele idei și proiecte noi rămân blocate. La începutul noului an vei începe să profiți de beneficiile muncii grele din 2019 și de tot ceea ce ai semănat în trecut. La nivel economic, noul an va fi excepțional, aducând colaborări cu oameni foarte importanți.

Pe planul sănătății, Jupiter este favorabil, dăruindu-ți o putere fizică și mentală enormă, care îți va permite să fii activ în fiecare zi, fără să te simți prea obosit. Dacă ai vreun disconfort fizic, poți rezolva totul găsind un medic bun, dar trebuie să încerci să te ocupi de acest aspect la începutul iernii și să nu amâni până în luna ferbruarie. Este o perioadă excelentă pentru a face sport, a călători și a te ocupa mai mult de corpul tău.

Capricorn

Începând din luna decembrie, viața ta sentimentală se va schimba, datorită noii tranziții a lui Jupiter pe cerul tău la început de iarnă, dar și a lui Marte în lunile ianuarie și februarie 2020. Dacă ești singur, ai mari șanse să-ți găsești sufletul pereche, dar trebuie să acționezi, nu să aștepți sosirea persoanei visurilor tale. Între decembrie și martie vei avea luni ideale în iubire, mai ales că Marte îți crește farmecul și puterea de seducție, iar Saturn consolidează noi relații de dragoste. Pe scurt, dacă te îndrăgostești la începutul noului an, relația romantică ar putea dura mulți ani. Dacă ai deja o persoană pe care o iubești alături de tine, atunci din decembrie poți începe să alegi noua casă, data căsătoriei și perioada potrivită pentru apariția unui bebeluș.

Pe plan profesional, încă nu ai găsit un loc de muncă bun și banii scad în buzunare, prin urmare, grijile cresc, perturbându-ți somnul. Nu trebuie să fii prea îngrijorat, deoarece Jupiter devine pozitiv începând cu luna decembrie, iar oportunitățile vor veni destul de repede. Odată cu începutul noului an, chiar și Marte își oferă energia pozitivă, ceea ce îți crește șansele de a găsi ce este mai potrivit pentru tine. Decembrie este cu adevărat excepțional pentru a începe o nouă formare profesională și a te angrena în noi studii, a susține examene importante, ce vor fi depășite cu succes, și pentru a întreprinde noi căi profesionale. Toți cei care decid să se schimbe acum pot începe o nouă cale de viață, plină de succese uriașe, dar cu fluctuații financiare, deoarece este nevoie și de mari investiții.

În ceea ce privește sănătatea, configurația astrală îți este favorabilă, chiar dacă la nivel fizic și mental nu vei fi foarte eficient și va trebui să aștepți începutul noului an, când Marte îți va da mai multă putere. Ianuarie, februarie și martie 2020 sunt trei luni pline de energie, cu o mare dorință de a realiza proiecte, iar norocul îți va permite să găsești persoana potrivită la momentul potrivit și să rezolvi orice problemă, Când Marte, Jupiter și Saturn sunt favorabile, mintea ta este foarte solidă, iar corpul tău este într-adevăr eficient, astfel încât să poți merge la sală, să găsești un remediu bun care rezolvă o problemă de sănătate veche și să te ocupi de relațiile care contează.

Vărsător

Relațiile tale sentimentale vor fi pozitive până în luna decembrie, iar lucrurile vor începe să stea mai bine într-o legătură mai veche de iubire. Ulterior, lunile de iarnă ale anului 2020 vor fi puțin mai dificile, cu Jupiter trecând prin cea de-a douăsprezecea casă astrologică. Această poziție nouă, care se referă și la Marte din primele luni ale noului an, nu îți permite să acționezi cu calm și înțelepciune pe plan personal, dar nu vei avea dificultăți majore, dacă persoana pe care o iubești este suficient de tolerantă. Inevitabil, unele obstacole complicate pot crea suferință, dar, dacă dragostea care te unește cu partenerul este foarte puternică, poți fi sigur că nu va avea loc nicio separare.

În acest moment al vieții tale, nu ești foarte senin la locul de muncă și, dacă trebuie să închei un acord sau să semnezi un contract, totul trebuie făcut înainte de sfârșitul anului, când Jupiter va fi încă pozitiv. Dacă ești în căutarea unui nou loc de muncă, încearcă să-l găsești până în decembrie și nu aștepta începutul noului an, care poate duce la dificultăți și diverse probleme economice, dat fiind că Jupiter în cea de-a douăsprezecea casă astrologică poate bloca multe situații. Chiar și banii încep să scadă odată cu începutul noului an, probabil din cauza unei cheltuieli uriașe, poate pentru achiziționarea unei case noi sau a unei mașini. Dacă trebuie să faci o investiție economică, atunci ia măsuri până la sfârșitul anului. S-ar putea să ai unele certuri cu un coleg sau partener pentru o sumă de bani sau un proiect în care lucrați împreună.

Sănătatea va suferi unele influențe negative, noua poziție astrologică a lui Jupiter, dar și cea a lui Saturn și Marte diminuându-ți energia pozitivă, iar perioadele de incertitudine, indecizie, pesimism vor fi într-adevăr foarte riscante pentru sănătatea ta. Trebuie să încerci să recâștigi calmul și seninătatea și să abandonezi o dispoziție prea melancolică și nervoasă, care nu poate decât să strice unele relații interpersonale. Toate lunile de iarnă îți aduc dificultăți legate de sănătate, în special în ceea ce privește sistemul imunitar, circulator sau respirator.

Pești

portret gotic

La începutul iernii vei trece prin unele suferințe legate de dragoste. În relația ta de iubire, dar și în relațiile interpersonale te poți confrunta cu dificultăți grave, discuții, neînțelegeri și chiar certuri majore. În luna decembrie poate să apară chiar o criză conjugală și există riscul despărțirilor pentru unele cupluri. Dacă reușești să depășești aceste dificultăți, ai putea începe noul an sub o lumină nouă și strălucitoare, care poate oferi multă bunăstare în cadrul cuplului ce va regăsi vitalitatea. Noua poziție astrologică a lui Jupiter și a lui Marte îți permite să începi noul an cu o „avere” sentimentală foarte importantă. Nu renunța să ieși și să întâlnești oameni noi, pentru că la începutul anului ai șansa să întâlnești persoane fermecătoare care vor fi atrase de puterea ta de seducție sau de energia pozitivă pe care o emani.

Succesele profesionale vor începe să se adune odată cu luna decembrie și vei renaște. Unele proiecte dificile din 2019 îți vor da bătăi de cap, dar vei reconstrui totul și lunile ianuarie, februarie, martie te vor duce spre reușită. Noua poziție a lui Jupiter te ajută să acționezi inspirat și să rezolvi unele probleme economice. De fapt, dacă te gândești să schimbi locul de muncă sau să ceri o mărire de salariu, cea mai bună perioadă este începutul noului an. Noi contracte, noi acorduri, noi propuneri de afaceri și posibilitatea colaborării cu oameni foarte importanți îți apar în cale.

Din punctul de vedere al sănătății, mulți Pești vor încheia un an cu adevărat greu la nivel fizic și mental din cauza lui Jupiter, dar acesta își schimbă poziția astrologică din luna decembrie. Problemele de sănătate se pot ameliora chiar de la sfârșitul anului, datorită noilor energii venite dinspre Marte și Jupiter. Pesimismul începe, în sfârșit, să scadă și stima de sine crește. Odată cu noul an, chiar și la nivel fizic, orice disconfort poate fi rezolvat.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!