Horoscop
Înapoi la

Horoscopul lunii februarie 2023: în lumina serafică revărsată de Luna Plină de Zăpadă, noi povești de dragoste înfloresc

Horoscopul lunii februarie 2023: în lumina serafică revărsată de Luna Plină de Zăpadă, noi povești de dragoste înfloresc

Redactor Andreea Baluteanu

Stabilitatea și compasiunea sunt cuvintele de bază ale horoscopului lunii februarie 2023. Împărțită între semnele Vărsătorului și Peștilor, luna februarie picură iubire în viața zodiilor, dar și câteva doze de sentimente complexe și un strop de pasiune.

Îmbată-te cu dragoste aflând ce îți rezervă horoscopul lunii februarie 2023 din rândurile de mai jos!

Află cum să te pregătești pentru anul 2023 în funcție de zodie!

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Horoscopul lunii februarie 2023: ce evenimente sunt prevăzute

Horoscopul lunii februarie aduce stabilitate și o evoluție aproape previzibilă a evenimentelor. Tremurul năstrușnic al inimii se liniștește, iar dramatismul e minimizat.

Primul eveniment notabil al lunii este retrogradul lui Ceres în Balanță, care strică armonia în relațiile personale. Urmează pe 5 februarie Luna Plină de Zăpadă, ce ne deschide inimile spre dragoste, o dragoste ce devine pasională atunci când Vesta intră în Berbec, stârnind pofte și dorința de dominație.

Mercur în Vărsător, de pe 11 februarie, dă zodiilor idei grandioase și ingenioase pentru a schimba lumea, iar mișcarea directă a lui Pallas în Rac ne îndreaptă spre înțelepciunea strămoșilor.

Începe sezonul Peștilor odată ce Soarele intră în zodia blândeții, compasiunii și intuiției, urmând ca și Luna Nouă să se manifeste în aceeași zodie, conturând o noapte de romantism și prime iubiri.

Venus intră în Berbec pe 19, iar nopțile reci devin fierbinți.

Citește și: Horoscopul dragostei pentru iarna 2022-2023: ce te așteaptă în funcție de zodie

Ce îți aduce horoscopul lunii februarie 2023 în funcție de zodie

BERBEC. Începi un nou ciclu emoțional în luna februarie 2023, cu Jupiter în semnul tău, așa că așteaptă-te la vești fenomenale în iubire. Și Venus îți ține companie, și, dacă jinduiai să te îndrăgostești, acum e momentul potrivit. Ai și parte de energie creativă din plin, dar și de determinarea de a reuși pe plan profesional. Singura provocare vine de la competitorii tăi, care pot fi geloși pe tine și pe reușitele tale. Cu o atitudine pozitivă, însă, nimic nu poate sta în calea ta.

fata frumoasa cu par alb si cununa de stele

Cele mai norocoase zile: 2, 23, 28

TAUR. Strălucești din punct de vedere profesional și primești de la astre un boost de ambiție care să te proiecteze spre îndeplinirea tuturor obiectivelor. Însă deși e de înțeles până la un punct că, într-un asemenea climat, vrei să profiți ca să avansezi în carieră, nu uita nici de relațiile tale personale. Amintește-ți că echilibrul e atât de important și de necesar. Spre mijlocul lunii ai parte de câteva probleme neașteptate și va fi necesar să iei o pauză și să îți refaci nivelul de energie. Dacă ești single și interesată de o nouă relație, sorții îți surâd.

Cele mai norocoase zile: 19, 23, 24

GEMENI. Schimbarea e cuvântul de bază al lunii februarie. Partea și mai frumoasă e că tu decizi ce anume să faci diferit în viața ta, așa că nu ar strica să rezervi câteva momente meditației, în care să reflectezi care sunt acele aspecte ale existenței în care ai nevoie de o perspectivă mai proaspătă. Fii deschisă mai ales la oportunități noi, care presupun o experiență internațională, în afaceri sau în călătorii, dar fii în același timp conștientă că atunci când ieși din zona ta de confort trebuie să te arăți adaptabilă. În jurul zilei de 15 poți servi sau te poți alătura unei cauze umanitare.

Cele mai norocoase zile: 2, 3, 15

RAC. E timpul să te axezi acum pe dezvoltarea ta interioară: de aici vei culege toate roadele în această lună. Fii cât mai creativă și nu ezita să te apuci să scrii în jurnal, dacă nu ai făcut-o până acum. În dragoste, ai șansa de a atrage un nou partener, mai ales în a doua jumătate a lunii, însă nu te arunca în brațele lui doar pentru că arată ca un prinț și pare întruchiparea tuturor viselor tale, căci e posibil să îl sperii. O negociere importantă în carieră are loc în jurul datei de 18. Sănătatea poate fi afectată de imunitatea slabă, dar și de oboseala cronică pe care o riști prin refuzul de a te odihni cum trebuie.

Cele mai norocoase zile: 1, 18, 24

LEU. Relațiile vor fi în centrul atenției în această lună, dar, din păcate, mai degrabă din cauza dificultăților decât a beneficiilor. Înainte de a te lansa în tirade interminabile, amintește-ți că rareori e o singură persoană care are dreptate sau numai un vinovat. Prima parte a lunii e minunată pentru a celebra, fie evenimente de familie, fie mici succese personale. La mijlocul lunii crește riscul de a comite greșeli din neatenție și, dacă nu îl vei contracara singură, atunci îți vei petrece ultimele zile ale lui februarie corectând erori sau refăcând proiecte. Magnetismul tău e stelar pe 5, așa că vei atrage tot soiul de oameni, dar numai conexiuni bune.

Cele mai norocoase zile: 5, 10, 18

FECIOARĂ. Educația e cea mai importantă latură a vieții tale în februarie 2023, și poți învăța atât de multe acum dacă reușești să te concentrezi așa cum trebuie. Însă să știi că nu va fi ușor, dar nici zodia ta nu e una care să se lase cu una, cu două. E posibil să te simți secătuită de energie sau sătulă la un moment dat, dar continuă cu munca bună, căci spre finalul lunii vezi primele recompense. Tot atunci e un moment bun pentru negocieri și noi relații. Din contră, pe 5 februarie nimeni nu vrea să faci pe șefa, așa că mai degrabă prioritizează dialogul comenzilor date pe un ton poruncitor, indiferent cât de îndreptățite sunt.

Cele mai norocoase zile: 7, 12, 27

BALANȚĂ. Luna februarie are pentru tine un ritm agitat, haotic aproape, și va trebui să faci eforturi mari ca să ții pasul cu pleiada de schimbări. Dar nu te teme, munca susținută e răsplătită aproape instantaneu, atât cu un venit suplimentar, dar și prin noi angajamente sau recompense. Pentru că totul se desfășoară pe repede înainte, nu ar strica să faci planuri din timp. Dragostea e codașă: sunt șanse de relații noi, dar acestea vor fi mai degrabă pasagere. Pe 27 poți convinge pe oricine de orice, iar cine te iubește te va însoți cu un zâmbet și prin iad.

Cele mai norocoase zile: 8, 18, 27

SCORPION. Wow, ce lună, împestrițată cu de toate! Adevăratul dar pe care ți-l face luna februarie 2023 este cel financiar: înțelegi că nu e suficient să îți dorești să ai mai mulți bani, ci trebuie să identifici o cale în acest sens, iar finalul lunii te va apropia de modalități practice de a-ți îmbunătăți situația. Însă pot interveni probleme cu familia și responsabilități suplimentare de care nu ai voie să fugi. Evită să menții relații promiscue și pricepe că pasiunea carnală nu e același lucru cu dragostea. În acest sens, fii atentă la tendința de a folosi seducția pe post de manipulare, pe data de 5.

fata frumoasa si seducatoare pe fundal rpsu

Cele mai norocoase zile: 10, 19, 23

SĂGETĂTOR. Ritmul lunii februarie 2023 va fi pe alocuri înnebunitor, tocmai de aceea trebuie să îți măsori reacțiile impulsive. Ține cont că, cu cât ești mai informată și mai cumpătată, cu atât mai bine. Se anunță schimbări importante la muncă, un nou șef, noi responsabilități sau chiar un domeniu diferit de activitate, așa că nu vei mai avea timp de altceva. Abia în a doua parte a lunii te mai bucuri de stabilitate. Nu e de mirare că nu mai ai timp de romantism, și relațiile amoroase vor fi mai degrabă dezamăgitoare. Ai mare grijă de sănătatea coloanei tale și fă exerciții pentru spate, primul afectat de stres și tensiune. Pe data de 5, tinzi să acționezi numai pentru tine, nu și pentru comunitate, ceea ce va stârni ranchiună.

Cele mai norocoase zile: 1, 8, 15

CAPRICORN. Munca e și pentru tine pe prim plan și nici nu e de mirare, cu atâtea evoluții pe care le promite luna februarie. Dacă ai talente ascunse, renunță la timiditate și arată-le lumii: poate că nu vei face bani din pasiunea ta, dar măcar te vei distra. Oricum, finanțele curg, ori sub forma unui surplus obținut prin achitarea unei datorii, ori printr-o investiție care te ajută mult în afaceri. În dragoste e musai să îți precizăm că nu poți menține armonia decât prin eforturi. Întărește-ți imunitatea prin sport! Pe data de 18, ai șansa să te muți într-o proprietate nouă sau să descoperi locuința viselor tale.

Cele mai norocoase zile: 2, 10, 18

VĂRSĂTOR. Oboseala te-a cuprins, iar faptul că ți-ai tot extins limitele în ultima perioadă nu te-a ajutat aproape deloc. Nevoia de schimbare e aproape palpabilă, dar nu vei avea cu ce să îi dai curs acum, așa că mai bine uită de ea. Prima parte a lunii îți e un pic mai favorabilă, aducând un strop de noroc, mai ales în situația financiară, dar spre final ai parte de pierderi neașteptate. Ultimele zile ale lui februarie te surprind comportându-te copilărește, iar tensiunile abundă. Ai mare grijă pe 5, căci cheltui banii pe care nu îi ai pe ceva care nu îți va servi la nimic.

Cele mai norocoase zile: 1, 13, 14

PEȘTI. Luna februarie e una lentă, în care nu ai șansa de a realiza mare lucru, dar până la urmă poate reprezenta o pauză impusă de Univers pentru propriul tău bine. Nu te axa pe profesie și pe proiecte, ci mai degrabă pe identificarea prietenilor și inamicilor tăi. Compromisurile și diplomația sunt mai necesare ca niciodată acum. La jumătatea lunii curge cu obstacole, dar să știi că le vei putea depăși. După 24 februarie ai undă verde pentru planurile tale, mai ales pentru a purta discuții și negocieri privind propria afacere. Ești populară pe data de 8 noiembrie, dar ai grijă ce trebuie să faci pentru acea popularitate.

Cele mai norocoase zile: 10, 15, 23

Horoscopul lunii februarie aduce stabilitate, dar și dragoste proaspătă în viața zodiilor.

 

Surse foto: Pixabay

Surse articol: astrologyk, yearly-horoscope.org

Articolul urmator
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Ce faza a lunii te reprezinta?
Incepe quiz
Ce faza a lunii te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.