Horoscopul primăverii 2021: ce te așteaptă, în funcție de zodie, în anotimpul renașterii
Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Sfârșitul perioadei de "hibernare" anunță un apel de trezire din punct de vedere astrologic. Atmosfera îmbietoare cu iz de parfum de ghiocei și mângăierea caldă a razelor soarelui reprezintă începutul primăverii, considerat și anotimpul renașterii.
Ești curios să afli cum va decurge această primăvară pentru tine și care vor fi provocările pe care le vei avea de înfruntat? Astrele îți oferă răspunsurile pe care le aștepți și te sfătuiesc să privești această perioadă ca pe o șansă a unui nou început, o gură de aer proaspăt în viața ta și o oportunitate de a întâlni persoane noi care să îți călăuzească drumul. Pentru unii nativi se anunță zile de foc, în timp ce pentru alții totul se va întâmpla exact așa cum își doresc și vor primi imboldul cosmic pe care îl așteaptă de multă vreme.
Iată ce te așteaptă în primăvara lui 2021, în funcție de zodia ta
Berbec. Primăvara reprezintă un început dificil pentru tine, dar după ce vei avea parte de mai multe dezamăgiri, mai ales pe plan personal, vei realiza că nimic nu este întâmplător. Va trebui să te înarmezi cu multă răbdare, dragul nostru, mai ales în luna martie, deoarece Mercur în retrograd îți va pune "bețe în roate" și îți va da peste cap toate planurile. Secretul pentru a trece peste aceste obstacole este să accepți provocările cu un zâmbet larg și să fii optimist. În luna aprilie lucrurile se vor îmbunătăți considerabil, atunci când va Luna Nouă va fi chiar în zodia ta.
Taur. Te vei simți mai determinat ca niciodată să îmbrățișezi schimbări majore în viața ta. Tenacitatea ta nativă te va ajuta să iei decizii importante în relația de cuplu, dar și în sfera profesională. Dacă nu ești mulțiumit de modul în care se desfășoară lucrurile în jurul tău acesta este un moment bun pentru a schimba ceva și a-ți îndeplini obiectivele. Când Venus în zodia Taur va face trigon cu Pluto în Capricorn, în luna mai, vei avea energia necesară de a reuși tot ce ți-ai propus.
Gemeni. S-ar putea să ai de-a face cu probleme financiare, mai ales în prima jumătate a lunii martie, când planeta Mercur va tranzita zodia Pești. Însă nu ar trebui să te demoralizezi și ar trebui să îți reamintești că ai o capacitate uimitoare de a te adapta și de a găsi mereu o soluție la problemele cu care te confrunți. Luna mai îți va aduce un zâmbet larg pe față, iar astrele ți-au rezervat câteva surprize, mai ales pe plan sentimental.
Rac. Nu te gândești de două ori înainte de a spune ceea ce gândești. Indiferent dacă îți dorești să îți dezvălui sentimentele sau să rezolvi o neînțelegere cu o rudă, vei avea curajul necesar, impulsionat de Luna Nouă din zodia Balanței, ce va avea loc la finalul lunii martie. Te-ai săturat să aștepți ca lucrurile să se întâmple și îți vei lua destinul în propriile mâini. Vei fi destul de solicitat în această primăvară, dar sentimentul de satisfacție va fi pe măsură.
Leu. Ai parte de un adevărat cocktail de emoții, dragă Leu. Frustrările și evenimentele imprevizibile îți vor tulbura relația de cuplu, dar și viața profesională, însă astrele te sfătuiesc să îți menți moralul ridicat și să nu te lași copleșit. Însă, ar fi bine să începi să îți schimbi puțin atitudinea față de persoanele din jur. Mulți au impresia că ai un mod prea agresiv de a te impune. Fii mai maleabil, iar rezultatele dorite nu vor întârzia să apară.
Citește și: Regina primăverii: zodia pentru care următoarele 3 luni vor fi de 5 stele
Fecioară. Vești extraordinare din partea astrelor. Influențat de Soarele în Berbec, în conjuncție cu Mercur în Berbec vei primi o doză suplimentară de energie și vei avea șansa să strălucești. Vei fi productiv, dinamic și creativ, ceea ce înseamnă că obții ajutorul de care ai nevoie pentru a-ți atinge obiectivele din sfera profesională. Totodată, ar fi bine să acorzi o atenție specială bugetului tău pentru că este posibil să pierzi o sumă mare de bani în luna martie.
Balanță. Această primăvară are toate șansele să fie benefică pentru tine, atât timp cât ești serios și nu renunți. Poate acum este momentul să readuci în peisaj o idee mai veche de afaceri. Cu cât ești mai ambițios cu atât vei avea parte de mai multe reușite în sectorul profesional. Este posibil să fii ajutat și de o persoană apropiată, poate un prieten bun sau chiar o rudă.
Scorpion. Ești o persoană foarte disciplinată și acest tip de comportament îți asigură de obicei succesul. Însă, în a doua jumătate a lunii mai, când planeta Marte va tranzita zodia Racului, în trigon cu Neptun în zodia Pești, ai parte de câștiguri neașteptate fără să depui nici cel mai mic efort. Pe cât de surprinzător este pe atât de mult nu trebuie să îți pierzi cumpătul. Cel mai bine ar fi să investești acei bani, pentru a-ți asigura un venit de lungă durată.
Săgetător. Lasă-te dus de val și acționează doar pe baza instinctului. Cu cât diseci firul în patru mai mult cu atât de mult îți vei scădea singur șansele de a reuși. Ai o energie debordantă în această primăvară și ar fi păcat să o irosești făcându-ți scenarii inutile și trăind cu frica de eșec.
Capricorn. Este timpul să zâmbești larg, pentru că ești răsfățatul astrelor în această primăvară. Ai parte de noroc pe toate planurile vieții, vei avea un impuls suplimentar de care ai nevoie, pentru a face progrese în proiectele tale. În mai se anunță câștiguri substanțiale, astfel că profită de această perioadă prosperă pentru a-i face câteva cadouri romantice și partenerului de viață.
Vărsător. Ai parte de ceva momente dureroase în această primăvară și nu este timpul ideal pentru a face lucruri mărețe. În schimb, ai putea să te confrunți cu sentimente contradictorii în privința partenerului, iar acestea să provoace discuții aprinse. Însă vei găsi un sprijin într-o persoană nouă din viața ta, ce îți va ghida pașii și îți va oferi sfaturi prețioase de viață.
Pești. Ai parte de o creativitate exuberantă, ce îi inspiră și pe cei din jurul tău. Poate acum este momentul să faci o schimbare în carieră și să îți urmezi cele mai ascunse visuri. Folosește acest timp cu înțelepciune și concentrează-te pe lansarea atât a proiectelor familiale, cât și a celor profesionale. Energia ta este molipsitoare și vei putea să îi oferi sprijin și partenerului de viață, ce nu trece printr-o perioadă tocmai bună.
Surse articol: Myastrofame / Oprahmag / AstrologyCalendar
Surse foto: IStock