Horoscop
Înapoi la

Horoscopul săptămânii 29 martie - 4 aprilie: Marte în Berbec deschide porțile comunicării între zodii

Horoscopul săptămânii 29 martie - 4 aprilie: Marte în Berbec deschide porțile comunicării între zodii

Redactor Andreea Baluteanu

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Ultimele zile ale lunii martie și primele ale lui aprilie nu aduc evenimente astrologice importante, deși viața zodiilor va fi departe de a se dovedi liniștită. Deși săracă în tranzite planetare de însemnătate, perioada ne promite numeroase alte realizări.

Află din rândurile de mai jos ce ți-a rezervat horoscopul săptămânii 29 martie – 4 aprilie și descoperă dacă închei prima lună de primăvară sub auspicii pozitive sau negative!

Horoscopul săptămânii 29 martie – 4 aprilie: ce evenimente astrologice marchează perioada

Horoscopul săptămânii 29 martie – 4 aprilie stă sub semnul Soarelui în Berbec, ceea ce aduce energie, determinare, sporește ambițiile și productivitatea, dar poate însemna și impulsivitate și aplecarea spre conflicte violente.

cuplu care sta impreuna in fata apusului, desen care subliniaza dragostea si spiritualitatea

În ceea ce privește evenimentele perioadei, Marte care a intrat în Gemeni este unul dintre cele mai semnificative tranzite. Timp de câteva săptămâni, comunicarea va deveni directă, asertivă și uneori chiar puțin tăioasă.

Acum nu ne mai interesează să ne facem planuri detaliate sau să ne pregătim fiecare discurs și mișcare, ci chiar și cele mai cumpătate zodii vor deveni spontane. Ne dorim să luăm decizii rapid și vorbim fără a ne mai măsura cuvintele, deși adesea fără să ținem cont de efectul spuselor noastre.

Iată ce îți rezervă concret astrele în săptămâna 29 martie – 4 aprilie!

Citește și: Horoscopul lunii aprilie: intensitatea emoțională atinge cote copleșitoare pentru zodii

Horoscopul săptămânii: ce fac zodiile în perioada 29 martie – 4 aprilie

Berbec. Săptămâna începe nebunește de frumos, cu romantism și emoții aprinse. Se anunță flirturi fierbinți sau dragoste arzătoare dacă te afli într-o relație. Entuziasmul se mai domolește însă pe parcursul zilelor de marți și de miercuri când ești ocupată până peste cap cu sarcini de rutină la muncă. Joi fă neapărat ceva pentru starea ta de sănătate, fie că e vorba despre o clasă de aerobic sau o salată plină de nutrienți. Vineri poți purta o conversație dificilă și atinge subiecte delicate cu rezultate bune. Sâmbătă și duminică ești atrăgătoare și convingătoare, așa că poți demara un proiect relevant pentru tine.

ilustratie cu barbat care o cere in casatorie pe o femeie in fata apusului, inimi si iubire

Taur. Se anunță o săptămână concentrată mai ales pe prieteni. Fii calmă și tolerantă luni și marți și nu permite să izbucnească din nimic conflicte care să dureze: mai bine lași de la tine. Miercuri invită în oraș pe cineva cu care nu ai mai vorbit de mult sau chiar o cunoștință cu care intuiești că te poți înțelege bine: te vei simți minunat. Joi și vineri sunt zile ușoare în care îți iese tot ce ai plănuit. Sâmbătă îmbunătățește-ți cultura mergând la muzeu sau citind ceva interesant, iar duminică fă daruri din suflet celor dragi, pentru un final de săptămână perfect.

Gemeni. Horoscopul săptămânii 29 martie – 4 aprilie nu îți surâde din punct de vedere al comunicării. Luni și marți ai grijă, deoarece vorbele tale sunt greșit interpretate de către prieteni sau colegi; ca să eviți aceste neînțelegeri, explică-te de fiecare dată cât poți de bine. Miercuri și joi treci prin aceeași situație, dar de această dată cu familia. Nu e de mirare că vineri simți nevoia să stai alături de persoana care te cunoaște cel mai bine și în fața căreia nu trebuie să te explici; dacă e iubitul, cu atât mai bine. În weekend totul merge de minune și restabilești în sfârșit punțile corecte de legătură cu cei dragi.

Rac. Tot ce te interesează la începutul perioadei este să trăiești bine și prin bine ne referim la extravagant. Ai chef de opulență și poți cheltui toți banii de care dispui pe obiecte scumpe; cât timp ți le permiți, totul e în regulă. De miercuri nu te mai gândești decât la problemele unui prieten care are mare nevoie de ajutorul tău. Joi și vineri trebuie să reorganizezi un proiect sau să dai o formă nouă unui vis ce altfel nu mai are șanse să se îndeplinească. În weekend fă tot posibilul să fii activă!

Citește și: Ce culoare are, în realitate, aura ta, în funcție de zodia ta

Leu. Săptămâna 29 martie – 4 aprilie stă sub semnul popularității. În primele zile este posibil să faci cunoștință cu o celebritate sau să descoperi o cale de a deveni chiar tu o persoană faimoasă. Miercuri și joi ai exact atitudinea inversă; vrei să te retragi în intimitatea propriului cămin și să nu mai vezi pe nimeni, iar vineri ai nevoie de atenția tuturor. Nici măcar tu nu te mai înțelegi. Sâmbătă și duminică petrece timpul liber alături de un grup numeros, fie că e vorba despre familie sau despre prieteni.

Fecioară. Nu vei uita prea curând această săptămână. Începi perioada 29 martie – 4 aprilie apărându-ți principiile și interesele: porți o conversație cu cineva care profită de pe urma ta, nu mai accepți task-uri extra la muncă sau pui piciorul în prag și ceri timp liber de la șef. Aceeași comunicare directă, dar politicoasă te va scoate din încurcături și în celelalte zile. Joi ai mare nevoie să îți reorganizezi și să îți cureți spațiul de muncă fiindcă altfel vei avea mare probleme cu haosul. La sfârșit de săptămână te bucuri de aventuri unice alături de cel mai bun prieten sau de iubitul tău.

ilustratie cu cort asezat in fata unor brazi si a cerului instelat, natura si relaxare, aventura si distracrie

Balanță. După faptă, și răsplată: acest proverb ți se potrivește de minune pe parcursul acestei săptămâni. Luni, toată lumea vine la tine cu cele mai mărunte probleme, așteptându-te să ai mereu răspunsul corect. Ești impresionată, dar totodată copleșită; nu te pierde cu firea. Miercuri și joi îți impresionezi șeful cu inteligența și seriozitatea ta; se anunță laude, dar nu și recompense financiare. Te răsplătesc însă astrele cu iubirea vineri și cu atenția și admirația tuturor pe parcursul weekendului: demult nu te-ai mai simțit atât de bine în pielea ta.

Scorpion. Nu se anunță o săptămână spectaculoasă pentru zodia Scorpion, cât mai degrabă una de reflecție. Luni și marți nu cere nimic, nici măcar măriri de salariu, deoarece nu e momentul potrivit, oricâtă nevoie de bani ai avea. E mai degrabă un prilej bun să stai deoparte și să îi analizezi pe ceilalți. Miercuri și joi sunt zile mai bune, dar tot pline de liniște. Vineri trebuie să iei o decizie importantă și vei realiza că tot intervalul de reflecție al săptămânii a dus undeva. Sâmbătă și duminică stai acasă, cântărind bine tot ceea ce ai învățat în această perioadă.

Săgetător. Viața nu a mai fost demult atât de frumoasă: săptămâna 29 martie – 4 aprilie începe în stil mare, cu o veste fenomenală dată de o față fericită și zâmbitoare. Continui să râzi și să te bucuri nonstop pe parcursul primelor zile ale perioadei, și abia miercuri și joi mai frânezi entuziasmul, din cauza unei figuri cu autoritate care te presează constant și îți provoacă migrene. Vineri revii însă la bună-dispoziția molipsitoare, iar sâmbătă e o zi plină de dragoste și de tandrețe. Pregătește-te ca duminică să încununezi cu veselie o săptămână minunată!

Capricorn. Gândești mult pe parcursul acestei săptămâni, dar nu ajungi mereu la concluziile corecte. Luni ești gata să iei o decizie esențială bazată pe informațiile pe care le deții acum, dar astrele sunt mai degrabă de părere că ar trebui să aștepți până ce vei obține date noi. Miercuri și joi ești intuitivă și ai o minte analitică și strălucită; e un interval perfect pentru o cercetare sau pentru muncă de strângere de informații. Joi ești pregătită să prezinți lumii întregi concluziile muncii tale, dar nu te aștepta la un răspuns glorios. La final de săptămână ești înconjurată de mulți oameni și totuși nu reușești să te apropii așa cum tânjești de niciunul dintre ei.

Vărsător. Săptămâna 29 martie – 4 aprilie este despre oameni noi: pe unii îi vezi într-o altă lumină, pe alții îi cunoști acum. Afli ceva extraordinar despre o persoană pe care o considerai banală luni și îți vei schimba complet părerea despre ea. Nimic nu e ceea ce pare miercuri și joi, iar dacă o afacere sau o propunere sună prea bine ca să fie adevărată, așa și stau lucrurile. Vineri cunoști pe cineva care te încântă la maximum, iar în weekend continui să vezi cu alți ochi oamenii din jurul tău; lumea este într-adevăr un loc cu totul și cu totul special.

Pești. Cu cât te vei raporta mai puțin la ceilalți la începutul săptămânii, cu atât îți va fi mai bine. Poate suna dur „vezi-ți de treaba ta!”, dar nu o spunem noi, ci astrele. Dacă nu ai ceva bun de spus, mai bine nu spune nimic miercuri și joi; abține-te de la critici și o să îți meargă de minune. După o asemenea perioadă zen, nu e de mirare că vineri te concentrezi numai pe tine și pe dezvoltarea ta; e o zi fabuloasă pentru a adopta un obicei pozitiv. Sâmbătă ești într-o călătorie de redescoperire a lumii, iar duminică îți aduce ceva bun, la care nu mai sperai.

Horoscopul săptămânii 29 martie – 4 aprilie ne ajută să ne deschidem, să comunicăm direct grație lui Mercur în Berbec, dar și să dăm dovadă de impulsivitate. Tu ce părere ai despre evenimentele perioadei?

Surse: Cafe Astrology, Astrology.com, SunSigns 

Surse foto: iStock, Pixabay

Articolul urmator
Când spun zodiile „o să lupt pentru tine până când...”
Când spun zodiile „o să lupt pentru tine până când...”
Ce zi a saptamanii esti?
Incepe quiz
Ce zi a saptamanii esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.