Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Pluto retrograd în Capricorn: ce lecții primesc zodiile din partea Universului

Vineri, 31.07.2020

Pe data de 25 aprilie, misteriosul Pluto și-a început mișcarea retrogradă în semnul de pământ al Capricornului, semn in care va ramane pana pe 4 octombrie. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente astrale ale lunii aprilie, care va influența major viața zodiilor.

În mitologia romană, Pluto este  zeitatea adâncurilor, echivalentul lui Hades, stăpânul infernului. Deși prezidează peste ”lumea de dincolo”, Pluto are și valențe pozitive, fiind protectorul bogățiilor subterane și resurselor din inconștient.

chip fantastic

Atunci când Pluto își începe mișcarea retrogradă, are loc o transformare a sistemului nostru de credințe și valori, începând chiar de la temeliile sale. Este momentul în care castelele noastre de nisip se dărâmă și trebuie să învățăm să supraviețuim fără iluziile și proiecțiile noastre. Totodată, este un punct de răscurce, în care facem alegeri decisive, de care depinde evoluția noastră viitoare. Nu în ultimul rând, când Pluto este retrograd, ni se dezvăluie anumite mesaje secrete, înțelegem că suferințele și întâmplările dificile prin care am trecut sunt lecții prin care Universul ne ajută să facem un salt de conștiință, să urcăm o nouă treaptă în evoluția noastră spirituală.

Pentru că mișcarea retrogradă a lui Pluto are loc în Capricorn învățăturile noastre sunt puternice și stabile, profund ancorate în psihicul nostru, astfel încât vor reprezenta un adevărat ghid pentru noi, pe termen lung.

Ce lecții primesc zodiile din partea Universului

Berbecul

Pluto retrograd te ajută să te dezvălui în fața persoanelor semnificative, să îți recunoști vulnerabilitățile și să dai mai mult sens relațiilor tale. Lecția pe care o vei învăța este de a deschide ochii asupra realității și de a-ți asuma că lumea este mult mai mare decât crezi, că nu se rezumă la dorințele și așteptările tale. Vei descoperi, în plus, cum să-ți exprimi constructiv sentimentele, cum să lupți pentru dragostea ta și cum să accepți ajutorul celor din jur. Scopurile tale sunt mărețe, dar nu uita că trebuie să le faci cât mai realiste.

Taurul

Mișcarea retrogradă a lui Pluto în Capricorn, o zodie de pământ ca și tine, te avertizează să lași deoparte grijile legate de viitor și să te concentrezi mai mult pe prezent, pe aici și acum. Vei înțelege că mintea ta este cotropită de multe gânduri care nu au nici o legătură cu realitatea, dar și că ceea ce numești dragoste poate fi o simplă dependență, obișnuință sau atașament. Lecția pe care Universul vrea s-o înțelegi este că nu poți repara tot, că nu poți rezolva problemele tuturor oamenilor. De asemenea, trebuie să înveți să ai încredere în tine, în forțele și deciziile tale.

Gemenii

Odată cu Pluto retrograd, vei învăța să te eliberezi de influențele negative și de oamenii toxici din jurul tău. Nu ai nevoie de nimeni pentru a-ți construi stima de sine, trebuie doar să-ți recunoști meritele și calitățile. Pe de altă parte, identitatea ta este întărită de relațiile semnificative, de lungă durată, nu de prieteniile superficiale pe care le faci doar ca să te distrezi.  Lecția importantă a Universului este să-ți urmezi inima, să construiești legături autentice și să-ți pui în practică pasiunile, dacă vrei să fii cu adevărat fericită. 

Racul

Nu te lăsa prinsă în lucruri care nu îți plac, fie că este vorba de slujbă, de prietenii sau de relațiile romantice. Aceasta este prima lecție a Universului pentru tine, dacă vrei să eviți negativitatea și să te bucuri din plin de viață. A trăi înseamnă a-ți urma visele, nu doar a purta sarcini și responsabilități. Pluto retrograd te ajută să-ți exprimi emoțiile, să aduci echilibru între tendințele contrare din sufletul tău. Învață libertatea, acceptă experiența, cunoaște oameni noi și îmbrățișează puncte de vedere diferite și perspective variate asupra vieții. 

Leul

Retrogradul Pluto te învață să-ți întorci privirea de la admirația celolalți, competitivitate și succes și să descoperi incredibilele efecte ale simplității și recunoștinței. Vei descoperi că lucrurile nu stau niciodată în loc, că trebuie să dai drumul vechilor idei despre tine și despre lume, pentru a face loc unui aer proaspăt în viața ta. A accepta schimbarea este cea mai importantă dovadă a inteligenței unui om, aceasta este lecția pe care ți-o predă Universul. Schimbă-ți jobul, prietenii, viața dacă nimic nu te satisface și schimbă-te în primul rând pe tine, acceptându-ți vulnerabilitățile și eșecurile. 

Fecioara

Învață să te ridici și să preiei responsabilitatea propriei vieți, aceasta este schimbarea care începe în tine odată cu mișcarea retrogradă a lui Pluto în Capricorn. Dar acceptă, totodată, că în viață sunt multe lucruri pe care nu le poți controla, iar a trăi înseamnă, uneori, să te abandonezi, pur și simplu, unei forțe mai mari decât tine. Nu mai face planuri peste planuri, treci la acțiune, fără să mai dai mereu ascultare criticului interior care pretinde ca totul să fie perfect. Dă drumul bagajului de negativitate acumulat de-a lungul anilor și începe, cu adevărat, să trăiești. 

femeie umbrela

Balanța

Dacă păstrezi ura și ranchiuna, este ca și când te-ai hrăni cu otravă, numai tu vei suferi în cele din urmă. Odată cu Pluto retrograd, lasă să plece suferința și mânia, învață gratitudinea și bucuria prezentului. Nu te mai agăța de marile idealuri ci acceptă transformarea în pași mărunți, bucură-te de fiecare etapă, de fiecare reper pe drumul tău, pentru că adesea calea este mai importantă decât destinația. Lecția Universului se rezumă într-un singur cuvânt: răbdarea. Nu mai aștepta ca lucrurile să se petreacă ca prin farmec, dă timp fructelor să se coacă și ființei tale să se transforme. 

Scorpionul

Pluto retrograd te învață să acționezi invers decât ești obișnuită, practicând iertarea chiar și față de persoanele care ți-au greșit foarte tare, nu ca să le primești din nou în viața ta, ci ca să te eliberezi de resentimente și negativitate. Nu mai încerca să accelerezi lucrurile, lasă timp rănilor să se vindece și învață să te bucuri de intensitatea fiecărui moment. Nu mai da importanță micilor neplăceri și persoanelor toxice, ci urmărește lucrurile care te fac fericită și acele persoane care merită, cu adevărat, dragostea ta. Încrederea în ceilalți este la fel de importantă ca propria forță interioară, acesta este mesajul Universului pentru tine. 

Săgetătorul

Încetează să-ți mai fixezi standarde atât de înalte pentru propria persoană, învață să te iubești, să te ierți și să te accepți. De regulă, nu faci aceste lucruri, dar Pluto retrograd în Capricorn îți deschide ochii și te face să înțelegi ce persoană valoroasă ești. Nu mai da crezare celor care încearcă să te rănească, penrtu că aceștia nu te iubesc cu adevărat și nu au ce să caute în viața ta. Fii onestă cu tine însăți, nu accepta o situație care nu te satisface, doar din comoditate, indiferent că este vorba de serviciu sau de relațiile sentimentale. Să fii singură este mai bine decât să fii alături de cineva care nu te vede în adevărata ta lumină, acesta este mesajul Universului.

Capricornul

Pentru că Pluto este retrograd în semnul tău, vei avea multe de învățat de la el. Prima lecție este să trăiești viața astfel încât să te trezești în fiecare zi cu bucurie și surescitare, să simți că orice moment este un dar din partea Universului. Dacă nu percepi acest lucru, este vremea să schimbi ceva în existența ta. Ieși din zona de confort, întâlnește oameni noi, trăiește noi experiențe. Schimbarea este cel mai important catalizator al creșterii personale și evoluției. Nu lăsa frica să te țină în nemișcare, nu te teme să o iei din nou de la capăt, dacă lucrurile nu ți-au ieșit cum ai dorit. Universul îți cere să accepți că marile vise nu se ating peste noapte ci necesită timp și muncă, iar efortul pe care îl depui este egal cu satisfacția pe care o vei avea. 

Vărsătorul

Poate că ai fost rănită și nu mai ai încredere în oameni, dar Pluto retrograd te îndemnă să-ți reconsideri atitudinea și să înțelegi că adevărata bucurie vine din împărtășire, indiferent că este vorba de familie, prieteni sau persoana iubită. Adaptabilitatea este o mare forță, iar deschiderea către schimbare este o adevărată rampă de lansare pentru creșterea ta personală. nu te opune pasiunilor, viselor și iubirii; dacă simți că este ceva din trecut peste care nu poți să treci, întoarce-te și vezi dacă nu o poți lua de la capăt. Explică mai mult, comunică mai atent, accceptă faptul că oamenii nu-ți pot citi mintea și stă în puterea ta să te faci mai bine înțeleasă. 

Peștii

pesti

Înainte de a face lucrurile mărețe la care visezi, este necesar să realizezi care sunt puterile tale, ce te face o ființă atât de specială. Mișcarea retrogradă a lui Pluto este o bună ocazie să-ți flexibilizezi procesele mentale și să accepți lucruri pe care le negai pâna acum. Acceptă că nu ești responsabilă de tot ce merge prost în viața ta și nu mai lăsa vina să te doboare. Acceptă că trebuie să te iubești, în primul rând, pe tine, ca să poți avea grijă de ceilalți. Acceptă că, deși unii oameni te-au rănit, este mai bine să-ți deschizi inima spre viață și spre ceilalți,d ecât să stai închisă în carapacea ta. Universul îți garantează că îți poți atinge visele, dacă menții un bun echilibru între fantezie și realitate. 

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (37)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. August, luna de diamant pentru 4 zodii. Totul va fi mai presus de visurile lor (47933 vizite)
    2. Pluto retrograd în Capricorn: ce lecții primesc zodiile din partea Universului (42838 vizite)
    3. „Meghan Markle poartă o mască în permanență” - cine spune asta despre Ducesa de Sussex (29198 vizite)
    4. Luna august va trece ca o furtună devastatoare prin semnele zodiacale: cum vei fi afectat (8933 vizite)
    5. A dispărut de la TV de ani de zile... Vezi cum arată și cu ce se ocupă acum Cosmina Păsărin (6854 vizite)
    1. Pisica , cel mai bun "cardiolog". Iată ce spun specialiștii (nota 4.6)
    2. Chiron este în traiectorie directă în 2020, iar energia lui este foarte intensă. Cum sunt afectate zodiile (nota 4.3)
    3. Povestea din spatele brandului apărut într-o vară: interviu cu Ioana Răducu, co-fondatoarea FUNKYFAIN.ro (nota 4.2)
    4. Pluto retrograd în Capricorn: ce lecții primesc zodiile din partea Universului (nota 4.1)
    5. Luna Plină în Vărsător, de pe data de 3 august, aduce schimbari neașteptate în viața zodiilor (nota 4)
    1. 10 motive pentru care să iubești o LEOAICĂ (0 comentarii)
    2. Cum să te îmbraci ca să arăți fabulos, din cap până în picioare, în august 2020 (0 comentarii)
    3. Portalul Leului se activează pe 8.08. Zodiile pendulează între lumea spirituală și cea materială (0 comentarii)
    4. Scrisoare pentru femeile care se îndrăgostesc de bărbați care nu știu să iubească (0 comentarii)
    5. Mesajul prințului Charles pentru români a devenit viral. Vezi ce ne transmite viitorul rege al Marii Britanii (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!