Horoscop
Înapoi la
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Singurul cuplu din zodiac pentru care aventura de vara asta se transformă în relația vieții

Joi, 10.09.2020

Vara a trecut, iar abia acum se culeg roadele. Din punct de vedere sentimental, două zodii sunt învăluite de iubire și vor începe să scrie primele pagini în cartea relației lor. Chiar dacă la început totul părea doar o aventură, presărată cu tachinări și gânduri inocente, acum cei doi s-au transformat în starurile zodiacului, pentru că vor avea parte de relația vieții lor, ce are mari șanse să dureze până la sfârșitul vieții!

Este vorba despre Berbec și Vărsător, de altfel unele dintre cele mai compatibile zodii din horoscop. Uau, acesta este un cuplu cu adevărat exploziv! Aceste două semne zodiacale sunt cunoscute pentru spiritele lor aventuroase și dragostea pentru orice fel de entuziasm, iar acesta este unul dintre motivele pentru care se potrivesc atât de bine. Indiferent dacă este în privința activităților zilnice sau în dormitor, Berbecului și Vărsătorului le place să încerce lucruri noi împreună și se asigură întotdeauna că se distrează cel mai bine.

Probabil unul dintre cele mai bune lucruri despre aceste două zodii este distracția pură pe care o trăiesc unul alături de celăalt și rareori se plictisesc împreună. Iar acesta este motivul pentru care au ajuns la concluzia că vor să continue acea relație începută în timpul verii. Cu toate acestea, dacă se întâmplă să aibă nevoie de o pauză, fiecare înțelege importanța de a avea timp separat și de o perioadă unul fără celălalt, din când în când. Independența este ceva ce ambele părți ale acestui cuplu respectă și au nevoie. Un lucru este sigur: Berbecul și Vărsătorul vor funcționa întotdeauna în echipă! Sunt mai puternici împreună și sunt perfect conștienți de acest lucru.

Berbecul este înflăcărat și, uneori, este exact ceea ce are nevoie Vărsătorul cel relaxat pentru a face să ca relația să meargă bine. În sens invers, uneori Berbecul are nevoie mai mult calm în viața lui, iar aici intervine Vărsătorul, un adevărat expert în acest lucru. Oricum ar fi, ambii sunt pasionați de a fi cele mai bune versiuni ale lor și de a-și trăi viața la maximum. Nu ar putea exista o pereche mai bună care să se încurajeze reciproc să evolueze.

Totuși, nu este doar un paradis, alinturi și romantism, nu există pasiune fără un strop de suferință. Cei doi nativi adoră dezbaterile și ambii vor insista că au întotdeauna dreptate. Acest lucru poate duce în mod evident la certuri, dar nu este nimic pe care să nu-l poată depăși. În ceea ce privește viața socială, Berbecul este mai mult un om de casă, în timp ce Vărsătorul iubește să petreacă timp cu grupuri mari de prieteni. Berbecul și Vărsătorul sunt suflete pereche, ying și yang, se completează armonios și reușesc întotdeauna să ajungă la un consens.

Iubirea lor va înflori în această toamnă și vor avea parte de o relație ce îi va provoca și îi va determina să își facă planuri de viitor, de ce nu o căsătorie sau un copil împreună. Cert este că sunt făcuți unul pentru celălalt, iar astrele au complotat în sens bun pentru a-i aduce împreună în această vară, chiar dacă au luat totul în glumă la început.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Nu mai purta balerini cu blugi! Uite ce pantofi să porți cu jeanși pentru a fi în trend! (186612 vizite)
    2. Începe săptămâna binecuvântată pentru 4 zodii. Îl au pe Dumnezeu aproape (26262 vizite)
    3. 8 trucuri pe care le folosesc femeile din Familia Regală britanică pentru a arăta întotdeauna impecabil (6864 vizite)
    4. Nu se mai poartă geaca din piele. Jacheta HOT care va fi pe val în această toamnă (5725 vizite)
    5. Horoscopul banilor: 2 zodii se îmbogățesc până la sfârșitul anului, alte 5 pierd tot ce au (5190 vizite)
    1. Gestul uluitor pentru umanitate: știa că fetița ei va muri la naștere, dar a ales să o aducă pe lume. Află motivul! (nota 4.8)
    2. Începe săptămâna binecuvântată pentru 4 zodii. Îl au pe Dumnezeu aproape (nota 4.5)
    3. Cele 5 reguli pe care le respect cu sfințenie și datorită cărora am tenul cu 15 ani mai tânăr (nota 3.8)
    4. Zodia pentru care ultima parte a anului va fi cea mai bună perioadă din viața ei (nota 3.7)
    5. Nu mai purta balerini cu blugi! Uite ce pantofi să porți cu jeanși pentru a fi în trend! (nota 3.3)
    1. Cum îl faci să realizeze că este pe cale să te piardă definitiv, dacă nu își schimbă comportamentul odată (0 comentarii)
    2. Îngrijire completă pentru mâini și unghii! Adio piele și unghii uscate! (0 comentarii)
    3. Rutina ta de frumusețe primește noi întăriri! Uite cum scapi de riduri și imperfecțiuni (0 comentarii)
    4. Descoperă lista completă de produse care te ajută să fii plină de energie toamna asta! (0 comentarii)
    5. Așteptarea a luat sfârșit! Zodia care își întâlnește bărbatul pe care îl așteaptă de o viață (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!