Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Talismanele norocoase ale zodiilor: Ce bijuterie simbol trebuie să porți

Miercuri, 01.04.2020

Traversăm o perioadă dificilă, în care un plus de protecție și de noroc nu strică niciunuia dintre noi. Ne agățăm de simboluri și începem să ne apropiem tot mai mult de latura noastră spirituală, poate una dintre cele mai importante consecințe pozitive ale situației actuale.

Atunci când alegi o bijuterie cu valoare de simbol, care să îți aducă noroc, protecție, magie în viață, asigură-te că mizezi pe accesorii care să se contopească perfect cu personalitatea ta. Dintre acestea, talismanele norocoase ale zodiilor vor fi cele care vor face o diferență imensă în viața ta. Vezi ce îți recomandăm în rândurile de mai jos!

Spune-ne ce zodie ești și îți spunem ce talisman te protejează!

Energiile pozitive care înconjoară precum o aură binefăcătoare talismanele norocoase de mai jos te vor apăra de supărare, de boală, de ghinion, te vor proteja cu forța lor atemporală. Mai important, îți vor vindeca sufletul în aceste vremuri pline de restriște. Căutând puteri călăuzitoare, noi am poposit la Accent Bijuterii, acolo unde știm că toate podoabele sunt concepute cu dragoste și contopesc energiile pozitive cu pasiunea bijutierilor, dublând astfel capacitatea de apărare și vibrațiile bune. Iată ce îți recomandăm!

Berbec – Dragonul

Scuipă foc și scoate fum pe nări, dar nu e nici pe departe la fel de înspăimântător ca tine atunci când te enervezi. Lăsând gluma la o parte, Dragonul este corespondentul din zodiacul chinezesc cel mai potrivit pentru zodia Berbec. Îi reprezintă cu onoare pe cei cu sufletul înflăcărat, cu voință de fier și cu calități de lider. Purtând un talisman cu dragon, vei obține claritate în gândire, capacitatea de a te ridica deasupra tuturor obstacolelor pe care ți le așterne viața în cale, noroc și creștere spirituală: exact ceea ce ai nevoie acum.

bratara cu dragon

Brățară din argint dragoni

Taur – Ciocanul lui Thor

Cine nu a pus ochii pe chipeșul actor care îl interpretează pe Thor în seria Avengers? Dacă tu, cu natura ta senzuală, ești cu siguranță o candidată cu șanse la inima lui Chris Hemsworth (numai dacă nu ar fi fericit și căsătorit!), zodia ta rezonează mai bine cu…ciocanul său. În mitologia nordică, ciocanul reprezenta forța creatoare și puterea Divinității, fiind folosit de zeu pentru a fabrica tunetele și fulgerele. Simbol atotputernic al vikingilor, ciocanul lui Thor îți va dărui putere de muncă, determinare, spirit vizionar și capacitatea de a-ți transforma toate visele în realitate.

Ciocanul lui Thor

Pandantiv din argint - Ciocanul lui Thor

Gemeni – Masca Teatrului

Nu degeaba despre tine se spune că ești zodia duală prin definiție. Ai capacitatea unică de a simți până în străfundurile inimii și în întreaga lor profunzime toată pleiada de emoții umane, de la bucurie la tristețe, de la extaz la disperare. Simbolizând teatrul viu, arta, pasiunea, chiar drama, pandantivul Masca teatrului este corespondent al celor două muze antice, a comediei și a tragediei, Melpomene și Thalia. Oferindu-ți posibilitatea de a exterioriza mai ușor sentimentele, îți va nuanța natura incredibil de complexă.

Masca Teatrului

Pandantiv din argint Masca Teatrului

Rac – Pomul vieții

Nu este simbol care să reprezinte mai bine valorile în care crezi decât miticul Pom al vieții. Prezent în toate culturile și adorat în toate religiile, acest talisman norocos subliniază conexiunea pe care o avem cu toții și cu totul din jurul nostru, atașamentul față de familie și fertilitatea, puterea și dezvoltarea personală, dar și dragostea de pace. Poartă cu mândrie pandantivul din argint 925 ‰ de la Accent Bijuterii, care îți va clădi în suflet speranța, îți va da putere de a merge mai departe (fără pașii înapoi caracteristici zodiei tale) și îți va inspira atât de necesara încredere în tine.

Pomul vieții

Pandantiv din argint Pomul Vieții

Leu – Leu

Să dăm Cezarului ce e al Cezarului și regelui junglei ce e al regelui junglei: așa sună raționamentul nostru de a-ți înmâna însuși simbolul zodiei tale. Într-adevăr, nu e nimic mai caracteristic pentru semnul tău decât animalul totemic care te reprezintă. Putere, regalitate, noblețe și chiar un strop de sălbăticiune: ești exact Leul care îți poartă numele în lume. Cu o coamă aurie maiestuoasă și un mers de felină, vei fi desăvârșită de acest pandantiv superb, care îți dă și mai multă forță mentală, pentru ca nimic să nu te poată distruge.

Pandantiv din argint Leu

Pandantiv din argint Leu

Fecioară – Hanuman

Zeu hindus adept al lui Rama și venerat cu pasiune în India, acolo unde este implicat în ritualurile de exorcism, Hanuman sau „regele-maimuță” reprezintă cu fidelitate trăsăturile și credințele tale (nu religioase, sau nu neapărat). Zeitatea este percepută ca fiind asocierea fără pată de putere, inițiativă eroică, dar și fire devotată, loială și plină de dragoste. De asemenea, Hanuman reflectă tăria credinței, excelenta stăpânire de sine și sacrificiul suprem față de o cauză: cum ai putea să nu te regăsești în această enumerare care te descrie perfect? Potențează toate aceste daruri de la naștere cu un pandantiv din argint protector!

Hanuman

Pandantiv din argint Hanuman

Balanță – Buddha

Din nou, vrem să nuanțăm că purtarea unui anumit simbol nu are nimic de-a face cu religia sau cu credințele personale, ci cu valorile intrinseci ale respectivului talisman. Diplomația, firea ta echilibrată și senină este perfect reflectată de Buddha. Simbol al fericirii, al păcii, al armoniei sufletești, Buddha reflectă iluminarea, „trezirea”, marcând călătoria spirituală pe care orice Balanță este invitată să o realizeze către sinele său. Inelul cu simbolul antic al budismului te va ajuta să te descoperi pe tine, să îți împlinești potențialul și să te dezvolți cum nu ai fi visat vreodată.

Buddha

Inel din argint Buddha

Scorpion – Ochiul lui Horus

Zodia cel mai înclinată spre misticism, adesea înzestrată cu puteri paranormale și cu clarviziune, având capacitatea de a privi până în străfundurile ființei celor din jur și de a citi gândurile, Scorpionul își regăsește talismanul norocos preferat în Ochiul lui Horus. Simbol egiptean antic al protecției, puterii regale și sănătății, Ochiul lui Horus era un garant al înțelepciunii și al siguranței, de care ai atâta nevoie și tu în această perioadă. Te va proteja cu loialitate, va secera cu puterea sa orice energii negative și va spulbera intențiile rele. Cu greu vei regăsi un simbol cu care să rezonezi atât de bine!

Pandantiv din argint Ochiul lui Horus

Pandantiv din argint Ochiul lui Horus

Săgetător – Steaua lui David

Puterea, stăpânirea Domnului pe pământ, energie creatoare și desăvârșire: semnificațiile Stelei lui David pot la fel de bine să creioneze și drumul tău prin viață. Cabala interpretează acest simbol iudaic ca reflectând lupta dintre bine și rău, dintre material și spiritual, și știm că o personalitate aprinsă ca a ta ajunge adesea să poarte asemenea bătălii. Unul dintre cele mai puternice talismane din lume îți va aprofunda comuniunea cu Dumnezeu și îți va întări sufletul în calea războaielor prin care vei trece.

Pandantiv Steaua lui David

Pandantiv din argint Steaua lui David

Capricorn – Dorje

Puterea spirituală care distruge ignoranța, arma care zdruncină necredința, diamantul care taie, dar care nu poate fi tăiat. E adevărat că principiile Dorje pot părea prea necuprinse pentru a putea fi asociate unui singur om, dar dacă este cineva care le poate întruchipa, tu ești aceea. Simbolul budist, inspirat de motive hinduse (Vajra, reprezentant al fulgerului sau al diamantului) reușește să reflecte forța ta interioară și capacitatea extraordinară de a rezista în calea oricăror vicisitudini. Pandantivul din argint Dorje te va ajuta să faci față la orice.

Pandantiv din argint dorje

Pandantiv din argint Dorje

Vărsător – Hamsa

Tu ești una dintre puținele zodii care poate accepta și înțelege orice, simbol al toleranței și al universalității. Ești capabilă să îmbrățișezi orice religie sau convingere, rămânându-ți în același timp fidelă ție însăți, ceea ce te transformă într-un spirit al viitorului mai bun. Ce te reprezintă? Hamsa sau Mâna Fatimei, unul dintre artefactele purtate din Orientul Mijlociu până în Africa, de musulmani, creștini și evrei deopotrivă. Protejând de energie negative, de deochi și de blesteme, talismanul îți va sta alături în călătoria ta prin viață.

Pandantiv din argint Hamsa

Pandantiv din argint Hamsa

Pești – Pentagrama

Te rugăm să te scuturi de preconcepții: pentagrama nu e nici pe departe simbol al satanismului, doar a fost „împrumutată”. În realitate, pentagrama este un talisman mult mai vechi, fiind azi abordată de numeroase religii, dar și ca simbol wiccan. Sugerând spiritul și celelalte 4 elemente, pentagrama reliefează spiritualitatea, scânteia vieții, cunoașterea deplină, ce depășește hotarele vieții și ale morții. Protejează de rău și este necesară pentru o fire atât de sensibilă, dar și atât de înzestrată spiritual de către Divinitate, așa cum ești tu.

Pandantiv din argint Pentagramă

Pandantiv din argint Pentagramă

Poartă la gât, la inimă, pe degete, aproape de tine talismanele norocoase ale zodiei tale! La Accent Bijuterii, descoperi podoabele care te vor duce mai aproape de adevărata ta ființă, te vor proteja și te vor ghida prin aceste vremuri tulburi.

 Vești bune! Toată luna aprilie 2020, orice pandantiv din argint cu piatră se livrează și cu un lănțișor de argint dacă adaugi în comandă cuvântul magic: Divahair!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Ce inseamna cand visezi ca moare cineva (298570 vizite)
    2. Ce inseamna cand visezi urs (258946 vizite)
    3. Foloseste saptamanal aceasta masca de par cu ou si ulei de masline. Efectele sunt uimitoare! (233170 vizite)
    4. Este oficial! Primul caz de coronavirus, confirmat în România! (82461 vizite)
    5. 8 motive pentru care sângerezi mai puțin decât de obicei la menstruație (37106 vizite)
    1. Vestea de la OMS care a declanșat explozii de bucurie în lume: nu va mai fi un al doilea val de îmbolnăviri cu coronavirus! (nota 5)
    2. Cum ne vom putea testa de COVID-19. Autoritățile vin cu lămuriri (nota 5)
    3. Avertismentul controversat al unui celebru medic român: purtatul măștii poate duce la lipsă de aer! (nota 5)
    4. Adrian Streinu-Cercel spulberă visul românilor la o vară normală: cât ar mai trebui să dureze restricțiile drastice (nota 4.8)
    5. 3 zodii care își găsesc anul acesta marea iubire și rămân împreună până la moarte și dincolo de ea (nota 4.7)
    1. Educația în 2020: 74% dintre cadrele diactice folosesc materiale alternative pentru a preda în cadrul școlii online (0 comentarii)
    2. Mituri și realități despre bisexuali (0 comentarii)
    3. Fericire în showbiz-ul românesc! Unul dintre cei mai celebri artiști a devenit tată pentru a treia oară! (0 comentarii)
    4. Horoscopul lunii iunie. Vara începe bine! Fecioarele pot avea parte de o poveste de dragoste ca-n filme! (0 comentarii)
    5. Rugăciunea către Fecioara Maria. Face minuni dacă este rostită de mame (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!