Horoscop
Înapoi la
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Top 6 zodii înzestrate de Dumnezeu cu daruri speciale

Joi, 05.03.2020

Fiecare zodie are trăsăturile sale unice, darurile pe care Dumnezeu i le-a hărăzit de la începutul timpurilor. În vremurile vechi, constelațiilor li s-au asociat zeități, tocmai pentru a evidenția aceste daruri extraordinare pe care fiecare dintre noi le purtăm, în funcție de semnul sub care ne-am născut. 

Unele zodii au o extraordinară capacitate de muncă și răzbesc prin toate greutățile. Altele sunt entuziaste și pline de viață, ca și cum întreg Universul ar fi al lor. Sunt zodii care au primit, mai mult ca celelalte, puterea de a seduce sau de a face relații cu ușurință. Unele semne sunt perfecționiste și stabile, altele sunt expansive și dornice de cât mai multă cunoaștere. 

Deși toate zodiile au primit de la Dumnezeu daruri particulare, 6 dintre ele sunt în top în ceea ce privește înzestrările divine. 

chip rugaciune

Zodii înzestrate cu daruri speciale

Berbecul

Pentru că este numit ”copilul zodiacului”, Berbecul a primit o mulțime de daruri din partea Divinității, însoțite adesea de o misiune semnificativă pe Pământ. Una dintre cele mai importante înzestrări ale acestei zodii este capacitatea de a sădi idei în mintea oamenilor și de a aduce inspirație în inima lor.

Berbecul este una dintre cele mai motivaționale zodii, care îi molipsește pe cei din jur cu entuziasmul și convingerile sale. Darul respectului față de sine și față de ceilalți este adânc imprimat în ființa sa, prin voința Divinității. Berbecul poate atrage oamenii în sprijinul unor cauze importante, poate însufleți luptătorii pentru dreptate și poate aprinde focul unor revoluții. Tinerețea sa sufletească îl face să fie iubit de cei din jur și este, cu siguranță, unul dintre protejații Dumnezeirii.

Gemenii

Dintre toate semnele, Gemenii sunt marii gânditori ai zodiacului, cei care pun întrebările esențiale, pe care Dumnezeu le iubește atât de mult. Au fost înzestrați cu o extraordinară putere intelectuală, cu un dar al filozofilor, care interoghează sensul ascuns al lucrurilor și cercetează tainele lumii.

Asemeni volatilului Mercur, care îi guvernează, Gemenii sunt mereu în mișcare, caută, întreabă, doresc să afle, se conectează cu cei din jur și aduc lumină în calea lor. Dualitatea lor este un alt dar al Divinității, pentru că ei pot pătrunde deopotrivă tainele cerului, ca și pe cele ale adâncurilor. Dar cel mai important dar este nevoia lor de cunoaștere, care îi face să fie exploratori atât în lumea din afară cât și în sufletele oamenilor. 

Leul

Leul a fost asociat întotdeauna cu imaginea Divinității, fiind guvernat de Soare, care este un alt simbol al lui Dumnezeu. Iată de ce Leul este ridicat la loc de cinste de către Tatăl Ceresc, însărcinat cu lucruri mărețe, legate de autoritate și prestigiu. Prin talentele și abilitățile sale, Leul are capacitatea de a înfățișa oamenilor măreața creație a lui Dumnezeu, de a le arăta că pot fi mai mult decât sunt. 

Dintre toate zodiile, Leul va primi din plin darul gloriei, al autoafirmării și al stăpânirii peste celelalte semne. Dar nu trebuie să uite că toate acestea sunt înzestrări trimise de Dumnezeu, pentru că dacă va începe să se fălească exagerat cu ele, va fi respins de cei din jur. Misiunea sa principală este de a unifica oamenii, nu de a-i dezbina prin acordarea unor favoruri nemeritate, De aceea, Leul trebuie să fie înțelept și precaut, drept și plin de compasiune, asemeni unui rege. 

Scorpionul

Msiunea Scorpionului este foarte dificilă, de aceea darurile pe care le primește de la Dumnezeu sunt pe măsură. Scorpionul are puterea de a citi mințile și inimile oamenilor și trebuie să ia decizii pentru a reuni toate informațiile într-un tot coerent, pentru a țese firele ascunse după care se mișcă lumea. 

Atunci când un Scorpion se află în preajmă, într-un grup sau într-o organizație, el este adevăratul pol de putere, chiar dacă uneori lasă pe altcineva să treacă în față. Spre deosebire de Leu, care este autoritatea manifestă, Scorpionul construiește lucrurile din umbră, este eminența cenușie, partea invizibilă care decide mersul lucrurilor. Deși misiunea sa este atât de copleșitoare, Scorpionul va primi de la Dumnezeu unul dintre cele mai importante daruri: acela al sensului său în lume și al conștientizării faptului că nimic din ceea ce face nu este întâmplător. 

aripi

Capricornul

Dintre semnele de pământ, Capricornul este cel care caută mereu să ajungă pe cele mai înalte culmi, de aceea Dumnezeu îl iubește. Chiar dacă este socotit pragmatic, materialist și ancorat în realitate, Capricornul are o latură spirituală puternică, astfel încât poate ajunge un adevărat truditor al Divinității. 

Ca și Scorpionul, Capricornul are o sarcină foarte grea, care îi este, totodată și un dar divin: aceea a responsabilității. Pe măsură ce-și asumă responsabilități din ce în ce mai dificile, Capricornul crește din toate punctele de vedere: al rolului său în lume, al prestigiului, al influenței, dar și al evoluției sale spirituale. În călătoria sa către culmi, Capricornul se bucură și de darul singular al înțelepciunii, chiar dacă uneori trebuie să plătească prețul solitudinii, pentru a primi această răsplată. 

Peștii

Nici un alt semn nu întruchipează mai bine ca Peștii darurile iubirii față de oameni, căldurii șufletești și empatiei. Semnul Peștilor, care este asociat și imaginii lui Christos, este cel care receptează toate suferințele celor din jur și încearcă să le aline după puterile sale. 

Iată de ce Dumnezeu a înzestrat această zodie cu o tărie interioară inegalabilă, cu o sensibilitate care pătrunde în toate sufletele și cu o credință care poate mișca și munții. Peștii sunt cei care pot înțelege marele plan al Divinității și au capacitatea de a da sens suferințelor, transformându-le în lecții importante de viață. 

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (90)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!