Horoscop
Înapoi la

Trei planete se aliniază pentru a scrie destine stelare: zodiile vor atinge apogeul împlinirii

Trei planete se aliniază pentru a scrie destine stelare: zodiile vor atinge  apogeul împlinirii

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Din punct de vedere astrologic, mai este o lună cu totul specială, cu 4 planete retrograde, începând cu Pluto încă din 25 aprilie, trecând la Saturn și Venus și culminând cu Jupiter pe 14 mai. Schimbarile profunde, în societate și în mentalul oamenilor, care au atins un nivel global în ultimele luni, se vor consolida pe parcursul acestei luni. 

În data de 12 mai va avea loc un eveniment astronomic unic, care va fi bătaia de gong înaintea spectacolului ceresc ce va schimba viețile zodiilor. Jupiter, Luna și Saturn se vor alinia. fiind vizibile pe cerul nopții chiar și cu ochiul liber. Această conjuncție unică va genera energii subtile care ne vor propulsa accelerat către împlinirile noastre viitoare.

Saturn retrograd din 11 mai ne va face să privim în adâncimea propriei ființe și să redescoperim planurile amânate, să începem să le regândim și să le adaptăm realităților actuale. Alinierea cu puternicul Jupiter va genera resursele necesare pentru a da viață viselor noastre, în vreme ce misterioasa energie a Lunii ne va spori motivația și determinarea de a ne atinge țelurile.

femeie luna 

Cum este influențat destinul zodiilor de alinierea celor 3 planete

Berbecul

Partea ta revoluționară iese la iveală și hotărăști să treci la acțiune, să pui în practică planuri pe care le-ai gândit cu atenție în ultimele luni. Ai ocazia să schimbi foarte multe lucruri, de la casa în care stai până la locul de muncă. Vrei ca rezultatele muncii tale să fie cât mai vizibile, așa că începi transformarea fizică a locurilor în care stai, pentru a aduce noi energii în viața ta. Dar țelurile tale merg mai departe, iar alinierea planetară îți deschide drumul către stabilitatea financiară și evoluția profesională. 

Taurul

Cele trei planete aliniate au un cuvânt important de spus pentru evoluția ta la capitolul dragoste. Întrucât Venus, protectoarea ta, va intra curând în mișcare retrogradă, este vremea să te maturizezi în relațiile tale de iubire și să-ți dai importanța cuvenită, acceptând în viața ta doar persoane care te apreciază cu adevărat. Alianța dintre puternicii planetari, Jupiter și Saturn, te face mai hotărâtă ca oricând să atingi împlinirea în dragoste. Dacă vei pune punct acum unei legături, este pentru a face loc bărbatului care te merită și iubirii la care ai sperat dintotdeauna.

Gemenii

Pe lângă triada planetară care te ajută să vezi mai clar calea către scopurile tale, Mercur, planeta ta protectoare, îți oferă un avantaj în plus, strălucind chiar de astăzi în semnul tău. Vei rgăsi răspunsul la anumite întrebări care te preocupă de ceva vreme încoace și dezlegarea unor situații care păreau de nerezolvat. Persoanele potrivite vor apărea în calea ta la momentul potrivit, pentru a te ajuta să avansezi. Vei dedica un loc special carierei tale și dobândirii unui anumit statut social, iar astrele vor fi de partea ta.

Racul

Este vremea să dezvolți și alte părți ale personalității tale decât latura ta sentimentală și casnică. Ai un talent încă neexplorat, care așteaptă să-l iei în seamă. Ești menită să strălucești, să fii apreciată, așa că nu are rost să rămâi în umbră. Fă-ți curaj și ieși din zona de protecție, pentru că te așteaptă lucruri senzaționale. Saturn te ajută să-ți organizezi ideile, Jupiter te sprijină să le pui în practică, iar Luna, astrul tău protector lucrează în mod ocult pentru reușita ta. Trebuie numai să vrei și dorințele tale se vor împlini.

Leul

Trezește-te și afirmă-ți puterea regală, pentru că planetele îți sunt favorabile. Așa cum Jupiter și Saturn în conjuncție domină cerul, tu reprezinți cea mai puternică zodie, care se poate impune asupra tuturor celorlalte semne și poate lupta cu orice obstacol. Consideră provocările vieții cotidiene ca pe niște lupte în care personalitatea ta regală trebuie să iasă învingătoare. Vei primi invitații importante să te alăuri unor grupuri de persoane cu autoritate, vei putea să-ți afirmi ideile și vei trezi admirația bărbatului la care visezi.

Fecioara

Gândește pe termen lung și plantează acum semințele succesului tău. Triada planetară îți marchează drumul către reușită, trebuie doar să descifrezi ce îți spune fiecare planetă în parte. Saturn te avertizează să dai atenție termenelor limită din planurile tale, Jupiter îți semnalează să gândești responsabil investițiile pe care le faci, iar Luna te stimulează să-ți domini emoțiile și impulsivitatea. Ascultând de aceste îndemnuri, vei avea deplin control asupra destinului tău și vei duce la îndeplinire planuri mărețe.

chip

Balanța

Te gândești la iubirea adevărată ca la un ideal de neatins? Planetele se aliniază în așa fel încât îți vor descoperi secretul prin care poți găsi dragostea. Este vremea să practici un ritual de eliberare de relații toxice și de tipare mentale care te conduc mereu la același rezultat în legăturile tale. Venus retrograd te va ajuta să te reconectezi cu înțelepciunea ta ancestrală și să-ți redobândești încrederea. Lasă femeia puternică din tine să iasă la iveală și ea te va ghida către iubirea adevărată, fără amăgiri și dependențe.

Scorpionul

Nu mai ascunde adevărata ta personalitate, de teama părerii celorlalți, pentru că așa nu te vei simți niciodată împlinită. Triada cerească este semnalul că trebuie să spui ce simți, să le arăți celor din jur că nu te temi de prejudecățile lor și de  obstacolele pe care le ridică în calea ta. Puterea secretă a lui Saturn te va însoți în orice înfruntare, ajutându-te să dai pe față adevăratele intenții ale inamicilor tăi. Vei reuși să câștigi o bătălie importantă, în plan profesional sau personal, dar trebuie să-ți menții vigilența, pentru că războiul încă nu s-a terminat.

Săgetătorul

Nu degeaba ești arcașul zodiacului; atunci când îți propui ceva, nu te lași până nu îți atingi ținta. De data aceasta, Cerul este de partea ta și îți pregătește un destin cu adevărat strălucitor. Jupiter, protectorul tău se aliniază cu Stăpânul Timpului, Saturn și cu Luna generatoare a creativității și energiilor secrete. De aceea, vei fi dăruită cu inspirație și vei găsi resurse pentru toate visele tale, fie că este vorba de planuri profesionale, dragoste sau familie. Folosește această perioadă pentru a reîncepe proiecte dragi, care au fost amânate, pentru a vindeca răni vechi și începe noi legături, pentru a te ocupa mai mult de împlinirea ta personală.

Capricornul

Din cele trei planete care se vor alinia în data de 12 mai, două se află în zodia ta, iar una este chiar protectorul tău, marele patriarh al zodiacului și organizatorul suprem, Saturn. Va începe pentru tine o perioadă propice pe plan profesional, cu numeroase oportunități care se vor deschide și te vor propulsa în carieră. Nu neglija, însă, nici aspectele romantice, pentru că astrele îți hărăzesc întâlniri semnificative, care se pot transforma ușor în iubiri pasionale.

Vărsătorul

Ai lăsat prea multă vreme în latență partea ta creativă, care a fost întotdeauna principalul tău atu și temelia împlinirii personale. Schimbările interioare pe care le-ai înregisrat în ultima vreme ți-au sporit capacitatea de a pune în practică planuri dificile, de a porni în căutarea acelor lucruri care te împlinesc cu adevărat. Fă un pas în afara zonei de confort și lasă creativitatea ta să spargă plafonările și rutina și să dezvăluie darurile destinului, fie că este vorba de pasiunile tale sau de căutarea sufletului pereche.

palme

Peștii

Știi foarte bine că adevărata ta împlinire o reprezintă relațiile cu ceilalți oameni și capacitatea de a dărui și a primi iubire. Triada planetară îți dezvăluie planurile pe care Universul le are pentru tine, de a atinge o treaptă mai înaltă a dezvoltării personale, datorită empatiei și intuiției tale. Vei descoperi că ai o nouă putere de a citi sufletele oamenilor și de a te conecta cu ei. Acest lucru te va ajuta să dai profunzime tuturor relațiilor, dar mai ales legăturii tale de iubire. Acum este timpul să pornești în căutarea sufletului pereche.

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Cele mai neînfricate zodii. Nu le este frică de nimeni și de nimic
Cele mai neînfricate zodii. Nu le este frică de nimeni și de nimic
Ce poveste se va scrie despre tine după moarte?
Incepe quiz
Ce poveste se va scrie despre tine după moarte?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.