Horoscop
Înapoi la
Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Trei zodii pe care iubirea le transformă

Violeta Ieremie

Iubirea este cea mai puternică armă de pe pământ. Noi ne naştem cu o putere mare de a iubi, însă se poate întâmpla să uităm să ne îndrăgostim, din cauza suferinței provocate de alții. Cu toate acestea, cu persoana potrivită alături şi în momentul propice, zidul protector pe care poate l-ai construit în jurul tău, se poate topi în faţa iubirii.

Iată care sunt cele 3 zodii pe care iubirea le schimbă!

iubirea transforma zodiile

Taur

Calmul Taurului poate scoate din sărite multe persoane. Şi, totuşi, el este omul care e cu picioarele pe pământ şi bine calculat, fără să facă risipă de cuvinte, ci, mai degrabă, preferă sensul din spatele a tot ce se întâmplă. Precauţia este cuvântul-cheie care îl defineşte.

Însă, din moment ce iubirea începe să-i dea târcoale, un Taur se transformă şi devine romantic. Calmul lui se schimbă în grijă, atenţie, adoraţie pentru persoana faţă de care are sentimente puternice. E posibil să-i ia mult timp să se decidă ce simte, însă, odată hotărârea luată, va face orice să te cucerească. Va insista atât de mult până vei ceda farmecelor lui, fiind în stare să-ţi trimită câte un trandafir în fiecare zi, pentru a te a cuceri.

Fecioară

Cu firea ei analitică, Fecioara pare, mai degrabă, imună la iubire. Este retrasă şi pregătită pentru orice detaliu care poate apărea în mod neaşteptat, minuţiozitatea fiind una dintre trăsăturile de caracter ale Fecioarei. Îngrijorarea face parte din firea ei şi nu e de mirare dacă o vezi des gândindu-se la rezolvarea unei probeme care îi dă bătăi de cap. O irită lucrurile ieşite din comun, în ciuda farmecului pe care acestea îl au.

zodie care se schimba cand iubeste

Preferă lucrurile practice şi disciplina, însă atunci când simte trăiri mai intense pentru o altă persoană, începe să-şi mute atenţia de pe propria persoană asupra celei pentru care inima bate mai tare. Iubirea pentru un nativ din această zodie se manifestă prin grijă, devotament, punând iubirea pe un piedestal şi transformând-o în ideal.  Nu e uşor să ajungi la inima ei, fiind foarte selectivă, iar atracţia în acest caz nu se întâmplă prin agresivitate sau sexualitate, ci prin echilibru şi moderaţie. Răbdarea este o calitate pe care Fecioara o apreciază şi care o ajută să ia o decizie în privinţa persoanei iubite.

Capricorn

Capricornul este persoana care are răbdare până îi iese planul, punând la cale o strategie minuţioasă. Mai degrabă, îi place să fie mai retras şi să analizeze lucrurile, fiind spectator la ceea ce se întâmplă. Se înconjoară de un zid ca să se protejeze, iar, în spatele cortinei, este o persoană puternică, muncitoare, dedicată. În exterior, afişează o prezenţă rece, condimentată cu umor sec, în timp ce în interior lucrurile stau pe dos. Îi place să viseze la aventuri, călătorii, îşi doreşte să ia parte la bucuriile vieţii. Lecţia lui cea mai mare este să se elibereze de aceste condiţionări pentru a se manifesta liber.

Această libertate iese la iveală atunci când începe să iubească. Iubirea începe să dărâme zidul creat în jurul lui şi începe să devină vulnerabil faţă de persoana iubită. Doar prin iubire Capricornul începe să-şi descopere latura sensibilă şi inima caldă.
Deşi la prima vedere nativii din această zodie au impresia că nu au nevoie de nimeni pentru a-i valida, pentru a le arăta iubirea, la primul gest sau compliment în numele iubirii, li se topeşte inima şi recunosc faptul că, de fapt, tânjesc după romantism.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (44)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Horoscop complet 1-7 martie: prima săptămână de primăvară îți aduce lumea la picioare (11867 vizite)
    2. Meghan Markle și prințul Harry, noi dezvăluiri tulburătoare despre Familia Regală, în cel mai așteptat interviu al anului (6505 vizite)
    3. Regretata Diana, cea mai frumoasă prințesă a tuturor timpurilor, potrivit oamenilor de știință (5119 vizite)
    4. Alexandra Dinu + Mircea Radu = LOVE. Detalii neștiute despre relația celor două vedete (4517 vizite)
    5. Horoscop complet 8-14 martie: zodiile strălucesc ieșind din „umbra” lui Mercur postretrograd (4236 vizite)
    1. Sfaturi de care orice Scorpion trebuie să țină cont, dacă vrea să îi meargă bine în viață (nota 4.6)
    2. Diana Bianca: "Mama e mereu o prelungire a fiintei mele." (nota 4.5)
    3. Horoscop chinezesc 2021. Sfaturi pentru noroc la bani în anul Bivolului de Metal (nota 4.2)
    4. Vitamina B12 poate calma probleme cu tenul și pielea uscată? Ce spun specialiștii (nota 3.8)
    5. 4 trucuri ce te ajută să ai o piele cu aspect tânăr și luminos (nota 3.1)
    1. Cinci beneficii ale consumului de șampanie (0 comentarii)
    2. Trucuri simple pentru rufe mai curate, fără pete! (0 comentarii)
    3. Nu ajungem întotdeauna să fim până la adânci bătrâneți cu iubirea vieții noastre (și asta e în regulă) (0 comentarii)
    4. Carolyn a renunțat la zahăr acum mai bine de 30 de ani și corpul ei parcă nu a mai îmbătrânit (0 comentarii)
    5. La 15 ani de la moartea Laurei Stoica, mărturisirile dureroase ale mamei ei îți sfâșie sufletul (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!