Universul trezește la viață patru nativi. Au fost în „moarte clinică” cu sentimentele, dar acum intră iar în cursa destinului

Fiecare dintre noi avem perioade în care simțim că stăm pe loc, că nimic nu ne iese așa cum ne-am dori. Cu toate acestea, din diverse motive, nu avem nicio inițiativă de schimbare și parcă așteptăm să vină cineva și să ne împingă de la spate. Astăzi, pe 25 iulie, Universul este cel ce realizează un asemenea demers, în condițiile în care Soarele este în opoziție cu Pluto, ceea ce înseamnă că trebuie să ne confruntăm cu aspecte pe care am încercat să le evităm.
De aceea, 4 nativi vor avea astăzi revelații importante, care îi vor convinge că, pentru a-și schimba viața, nu trebuie să mai bată pasul pe loc.
Vărsător
Deși persoanele născute în această zodie de aer știau că este cazul să facă o schimbare importantă pentru a intra în cursa destinului, au amânat cât au putut un astfel de demers. Lucrurile vor începe să se schimbe pentru ele chiar de astăzi, 25 iulie, în contextul în care Universul le transmite următorul mesaj: a venit timpul să nu se mai opună schimbării. Partea bună este că luau deja în calcul să facă ceva pentru binele lor, iar datorită influenței generate de Soarele aflat în opoziție cu Pluto vor primi imboldul necesar pentru a-și atinge un asemenea obiectiv.
Astfel, Vărsătorii se vor trezi la viață, în sensul în care își vor da seama că, de fapt, sunt puternici și au calități valoroase. De aceea, își vor susține cu fermitate punctul de vedere și nu vor mai ezita să-și exprime dorințele și nevoile. În aceste condiții, își vor schimba o percepție care, până acum, i-a ținut pe loc.
Mai exact, este vorba despre faptul că vor fi mai convinși ca niciodată că, pentru a-și construi viața pe care și-o doresc cu adevărat, nu trebuie să se mai perceapă ca fiind cei care rezolvă întotdeauna problemele și care sunt responsabili pentru fericirea celor din jur. În schimb, chiar dacă vor continua să-și ofere sprijinul și să facă lucruri benefice și pentru ceilalți, vor impune anumite limite sănătoase.
Leu
Pe de o parte, Universul îi va trezi la viață pe Lei întrucât le va transmite acest mesaj: nu trebuie să dețină întotdeauna controlul pentru ca lucrurile să meargă bine. Un asemenea mesaj le este transmis prin intermediul unor vise recurente, unor amintiri sau pur și simplu prin gânduri care le revin în minte obsedant. Ținând cont de toate aceste semne venite de la Univers, nativii vor reflecta mai profund la experiențele din trecut și vor realiza că, pentru a intra în cursa destinului, le va prinde bine să-și păstreze încrederea în ei și optimismul și când nu dețin controlul. Acționând în acest mod, se vor simți în siguranță și vor privi cu mai mult curaj spre viitor.
Pe de altă parte, pe fondul opoziției dintre Soare și planeta Pluto, Leii vor avea o revelație binevenită: nu trebuie să se mai preocupe tot timpul de fericirea celor din jur și să se sacrifice pentru a avea grijă de ceilalți. De aceea, reprezentanții acestei zodii de foc vor face o schimbare în viața lor și vor pune mai mult accent pe grija față de propria persoană și pe conservarea energiei. Așa se explică de ce vor lua decizia de a nu se mai implica în rezolvarea problemelor celor dragi și de a dedica mai mult timp unor activități care le aduc bucurie.
Zodiile care se ridică din propria cenușă în august. Lasă tot răul în urmă
Scorpion
Astăzi, 25 iulie, Universul îi trezește la viață și pe Scorpioni aflați în „moarte clinică”, transmițându-le un mesaj valoros: a venit vremea să fie mai onești cu ei înșiși pentru a-și da seama ce își doresc cu adevărat. Deși această onestitate le va declanșa trăiri intense și anumite temeri, trebuie să aibă încredere că numai așa se pot elibera de ceea ce îi ține pe loc și să vină cu schimbările necesare pentru a intra iar în cursa destinului. Prin urmare, își vor asculta cu mai multă atenție vocea interioară și se vor gândi la planurile ambițioase pe care și le-au construit mai demult. O mare parte dintre aceste planuri au rămas valabile, de aceea nu ar trebui să mai amâne realizarea lor.
Ca să le fie mai la îndemână să-și împlinească obiectivele, nativii vor înțelege că le este dăunător să se bazeze numai pe propriile forțe și să nu ceară sprijinul celor din jur. Din fericire, energia venită de la Soarele aflat în opoziție cu Pluto îi va stimula să-și exprime cu mai multă îndrăzneală dorințele și nevoile în fața celor din preajmă. Treptat, Scorpionii vor constata că acest demers dă rezultate, în sensul în care vor avea parte de mai multă susținere decât și-ar fi închipuit. Tocmai datorită acestui sprijin se vor bucura de realizări care le vor oferi multă satisfacție.
Săgetător
Mesajul trimis de Univers astăzi Săgetătorilor, pentru a-i trezi la viață, este demn de luat în seamă: trebuie să-și asume mai mult responsabilitatea pentru acțiunile și deciziile lor. Chiar dacă inițial nu se vor simți deloc în largul lor, nativii vor înțelege că numai așa își pot lua destinul în propriile mâini, pentru a-și construi viața la care aspiră. Cu alte cuvinte, vor deveni mai responsabili pentru alegerile făcute și nu vor mai încerca să caute răspunsuri în altă parte. Datorită influenței venite de la opoziția dintre Soare și Pluto, vor înțelege mai bine ca niciodată că o bună parte dintre răspunsurile de care au nevoie se află chiar la ei înșiși.
Pe măsură ce își vor căuta singuri răspunsurile respective, Săgetătorii își vor pune în valoare îndrăzneala și spiritul de aventură pentru a face schimbări care le vor îmbunătăți viața. În plus, grație optimismului lor, nu vor ezita să-și extindă mai mult orizontul și să fie deschiși la noi perspective, ceea ce le va aduce satisfacție și un plus de încredere în ceea ce le rezervă viitorul.
În situația în care nu faci parte dintre zodiile menționate, nu trebuie să îți faci griji. În schimb, îți va fi de mare ajutor să îți păstrezi încrederea în forțele proprii și în ceilalți și să fii cât mai deschisă la oportunitățile care apar. Procedând așa, îți crești șansele ca, la momentul oportun, Universul să lucreze în favoarea ta pentru a-ți împlini și cele mai îndrăznețe aspirații.
Universul le surâde ! 4 zodii care își găsesc echilibrul și norocul vara asta
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: astrologyanswers.com, astrostyle.com, people.com, yourtango.com
Tags: Zodia Leu, Zodia Săgetator, Zodia Scorpion, Zodia Varsator