Horoscop
Înapoi la

Ziua întregirii androginului: cum sunt aduse sufletele pereche împreună în această dată specială, în funcție de zodie

Ziua întregirii androginului: cum sunt aduse sufletele pereche împreună în această dată specială, în funcție de zodie

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Ziua de 14 februarie este cunoscută în multe țări ca o sărbătoare a dragostei. Dar Ziua Îndrăgostiților, așa cum o știm astăzi, are rădăcini mult mai vechi, iar multe dintre legende o leagă fie de festivitățile din Roma Antică, de Lupercalia, sau de sărbătorirea unui călugăr care ar fi purtat numele de Valentin, care ar fi căsătorit tineri în secret. Însă există și scrieri care atestă că această sărbătoare ar fi legată de un mit grecesc, al androginului, care s-a regăsit și în mistica creștină.

Conform acestui mit, oamenii au fost la început deopotrivă bărbați și femei, reuniți în Omul rotund sau Omul întreg. La un moment dat, divinitatea a hotărât să-i separe și, din acea clipă, cele două jumătăți se caută pretutindeni, pentru a se reuni sub forma ființei perfecte, de la începuturile lumii.

Acestea sunt originile legendelor despre sufletele pereche, persoane care au fost predestinate să fie împreună, jumătăți ale aceluiași întreg.

cupidon

O altă legendă este aceea a Sfântului Valentin, a cărui sărbătoare datează de secole.

Despre acest sfânt martir se spune că i-a redat vederea fiicei judecătorului său și i-a trimis acesteia, înainte de a fi executat de către romani, o scrisoare de rămas-bun semnantă cu „Al tău Valentin”. Aceasta este originea scrisorilor de Valentine's Day, care se folosesc de peste un secol.

Mai mult decât atât, Sfântul Valentin ar fi fost un ocrotitor al căsătoriilor, ajutându-i pe tinerii soldați romani care nu aveau voie să se însoare să fie reuniți cu femeile iubite, într-o nuntă clandestină creștină. Atunci când oficia aceste nunți, Sfântul Valentin le dăruia soldaților inimi decupate din pergament, care au devenit în timp un simbol consacrat al iubirii.

Treptat, legenda Sfântului Valentin a fost asociată dragostei romantice și i s-au adăugat obiceiuri mai recente, de a trimite persoanelor iubite daruri și felicitări cu inimi și Cupidoni, apărând așa-numita Zi a Îndrăgostiților. Mitologia androginului a fost și ea integrată în Ziua Îndrăgostiților, pentru că se spune că 14 februarie este ziua în care se reunesc sufletele pereche și adevărata dragoste triumfă.

Ce aduce ziua de 14 februarie pentru fiecare zodie

Berbec

Chiar dacă nu cauți dragostea, aceasta te va găsi pe tine. Ești sceptică atunci când vine vorba de întâlniri karmice și suflete pereche, dar anul acesta s-ar putea să ai parte de o surpriză. O persoană va alege Ziua Îndrăgostiților pentru a-ți mărturisi iubirea. Chiar dacă nu crezi în destin, vei simți că ceva din vechile legende despre iubiri predestinate ar putea fi adevărat.

Taur

Tu ești guvernată de Venus, de aceea ziua de 14 februarie este cu adevărat magică pentru tine. Te pregătești sufletește ca în această zi să te dedici cu totul iubirii. Aștepți de la partenerul tău întreaga suită de gesturi romantice, de la o invitație în oraș pentru cină până la un cadou care să simbolizeze profunzimea sentimentelor lui. La rândul tău, îți vei arăta iubirea în cel mai concret mod, prin gesturi pline de pasiune.

Gemeni

Natura duală a zodiei tale are foarte multe în comun cu mitul androginului. Legenda vorbește despre cei doi frați, Castor și Pollux, care au fost meniți să fie mereu împreună sub forma unei constelații. Dintre zodii, tu tânjești cel mai mult după sentimentul de întregire, după găsirea sufletului pereche. De aceea, nu te mulțumești cu orice fel de relație și ai mai multe legături înainte de a-ți găsi jumătatea. În ziua de 14 februarie, folosește energiile astrale pentru a-ți clarifica dacă partenerul actual este sufletul tău pereche sau te gândești în secret la o altă persoană și simți că inimile voastre sunt legate. 

Rac

Ca o zodie lunară și acvatică, ești familiară cu tot ceea ce ține de reflectare. Simți că numai iubirea te întregește și cauți mereu pe cineva care să te ocrotească și să te înțeleagă. Ziua de 14 februarie va fi mai mult decât o sărbătoare romantică în cazul tău. Va fi prilejul unei reuniri mistice cu persoana care ți-a fost destinată, fie că este vorba de partenerul de acum sau de cineva care se îndreaptă către tine în lumea concretă, fizică, după ce sufletele voastre s-au întâlnit deja în sferele astrale.

Leu

Pentru tine, Valentine's Day a fost mereu prilejul de a fi în centrul atenției, de a te simți dorită și a străluci în mijlocul admiratorilor tăi. Dar, în momentul în care simți că ai întâlnit persoana care te împlinește, ai sentimentul că ești una cu ea, că gândirea și emoțiile curg între voi ca un râu fără opreliști. Soarele este unul dintre simbolurile alchimice foarte importante în mitul androginului, pentru că reprezintă Mirele Cosmic, cel care se reunește cu Luna în Nunta alchimică. Această legătură mistică se stabilește între tine și partenerul tău și o vei resimți din plin pe 14 februarie.

baloane rosii

Fecioară

Planeta care te guvernează este Mercur, de aceea latura ta rațională predomină adesea asupra celei sentimentale. Se știe că androginul aduce laolaltă rațiunea și simțirea, pentru a crea ființa completă. Încearcă să stimulezi mai mult inteligența inimii, dacă vrei să găsești persoana potrivită pentru tine. Este posibil ca Ziua Îndrăgostiților să te găsescă nepregătită, să percepi că ești izolată și că sunt ziduri greu de trecut între tine și partenerul tău. Dacă vrei să depășești aceste blocaje, lasă intiuiția și spontaneitatea să te ghideze.

Balanță

Ca și Taurul, ești condusă de Venus, care, în cazul tău, este mai spirituală și mai rafinantă. Îți plac lucrurile frumoase și discrete, iar persoana care te impresionează trebuie să fie galantă și îndrăzneață, dar fără să exagereze cu laudele și importanța de sine. Ziua Îndrăgostiților va fi plină de armonie pentru tine, dacă ți-ai găsit deja sufletul pereche. Dacă încă te afli în căutarea lui, fii cu ochii în patru pe 14 februarie, pentru că influențele astrale lucrează în beneficiul tău și jumătatea ta îți poate ieși în cale.

Scorpion

Faci parte dintr-o zodie care apreciază foarte mult senzualitatea și latura erotică a unei relații. Iubirea nu poate fi completă, în cazul tău, în absența pasiunii și a unei vieți intime intense. Ziua întregirii androginului este pentru tine acea zi în care găsești o persoană cu care să rezonezi din toate punctele de vedere: fizic, mental și emoțional. Dorința ta de a experimenta dragostea în toate aspectele ei te-ar putea arunca într-o aventură amețitoare pe data de 14 februarie, cu o persoană care îți trezește cele mai ascunse dorințe.

Săgetător

Unul dintre simbolurile tale secrete este cel al lui Cupidon, arcașul dragostei, care atinge inimile cu flacăra pasiunii. Același simbol este conectat cu Valentine's Day, de aceea această zi îți aduce surprize în fiecare an. Și anul acesta trebuie să fii atentă și receptivă, pentru că astrele ți-au pregătit o surpriză. Un semn de foc, precum Berbecul sau Leul, îți va ieși în cale și s-ar putea să fie chiar sufletul tău pereche.

Capricorn

Crezi în suflete pereche, chiar dacă nu o mărturisești și pari preocupată mai degrabă de o relație sănătoasă și pragmatică. De fapt, ai o înclinație pentru ceea ce este tainic, legat de astrologie, ocultism sau magie și speri în secret că vei fi îndumată către jumătatea ta de o forță divină. Ziua întregirii androginului te face să-ți definești mai bine calitățile sufletului tău pereche. Pentru a cere ceva Universului, trebuie să-ți clarifici intențiile și scopurile și să știi cu precizie ce-ți dorești.

Vărsător

Independența ta este greu de îmblânzit, de aceea mitul androginului nu este printre favoritele tale. Ai nevoie de un partener care să te înțeleagă și să te completeze, dar care să-ți dea suficient de multă libertate și să nu-ți încalce spațiul personal. Îți place să primești mici cadouri de Ziua Îndrăgostiților, dar nu consideri că această sărbătoare este mai mult decât o distracție romantică. Nu uita că felul în care gândești tu creează realitatea. Dacă vei avea mai multă încredere în întâlniri predestinate, s-ar putea ca Universul să-ți iasă în întâmpinare, trimițând un mesager al dragostei în calea ta.

Pești

valentine 

Ești extrem de romantică și toată viața te-ai hrănit cu miturile iubirii și ai așteptat să apară în calea ta prințul din povești. Legenda androginului ți se pare una dintre cele mai frumoase și aștepți cu nerăbdare ziua de 14 februarie, când știi că ți-ai putea întâlni jumătatea. Simți în adâncul sufletului că ceva extraordinar s-ar putea întâmpla în această zi. Curiozitatea și încrederea ta sunt călăuze sigure către răsplata pe care ți-o pregătește Universul. Inima ta este deschisă miracolelor, de aceea Ziua Îndrăgostiților va fi magică pentru tine.

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Zodiile care trebuie să frângă o inimă înainte de a-și cunoaște adevărata dragoste
Zodiile care trebuie să frângă o inimă înainte de a-și cunoaște adevărata dragoste
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate
Incepe quiz
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.4 (17)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.