Horoscop
Înapoi la

Zodii care își găsesc sufletul pereche în octombrie

Zodii care își găsesc sufletul pereche în octombrie

Redactor Divahair.ro

Suntem în plină toamnă. Putem spune acest lucru atât după peisajul de afară și temperaturile scăzute, cât și după mișcările astrelor. Așa cum probabil ai aflat deja, există multe evenimente astronomice care vor avea loc în această toamnă și care ne vor influența viața, cum ar fi intrarea lui Jupiter în Scorpion și începerea mișcării de retrogradare a planetei Venus.

Deși majoritatea semnelor zodiacale vor avea parte de influențe mai puțin favorabile pe plan sentimental în această toamnă, se pare că patru nativi vor avea norocul de a-și întâlni sufletul pereche. Ești curioasă despre cine este vorba, dar și care sunt circumstanțele în care se va petrece acest lucru? Vezi mai jos!

ilustratie femeie care zambeste

Zodii care își vor găsi iubirea în luna octombrie

Berbec

Dacă de la începutul acestui an ai avut parte doar de relații eșuate, dar astrele ți-au pregătit o surpriză în octombrie. Ești pe cale de a-ți întâlni sufletul pereche. Dacă ai avut până acum impresia că lumea este mai frumoasă, acesta poate fi efectul pe care astrele îl au asupra ta. Începi să fii mai deschisă cu cei din jur, iar acest lucru îți permite să întâlnești foarte multe persoane noi. Încearcă să fii atentă în special în cadrul cercurilor de prieteni, dar și la locul de muncă. Sufletul tău pereche poate fi un nou amic sau chiar colegul tău de muncă.

Gemeni

Este posibil să fi trecut de curând printr-un moment mai puțin plăcut în relația de cuplu. Poate tocmai te-ai despărțit de persoana iubită sau ai avut parte de o mare dezamăgire. Ei bine, toamna aceasta te va ajuta să clarifici orice problemă pe care ai avut-o până acum pe plan sentimental. Încearcă să îți asculți instinctul, deoarece te poate ajuta să oferi o șansă exact persoanei de care ai nevoie în acest moment. O prietenă îți va face cunoștință cu persoana alături de care îți vei petrece tot restul vieții, așa că nu spune „nu” acestei ocazii unice.

femeie care se distreaza

Balanță

Este momentul tău să strălucești! Astrele îți vor influența pozitiv toate planurile, inclusiv pe cel sentimental. Deși ai fost singură până în acest moment, este momentul să spui adio solitudinii. Îți poți întâlni sufletul pereche într-o călătorie pe care o vei face în această lună. Fluturașii din stomac îți vor semnala clar că este vorba despre dragoste la prima vedere. Nu ignora aceste sentimente și lasă-te purtată de val!

Pești

Atunci când ești una dintre cele mai sensibile femei din zodiac, este destul de dificil să găsești un bărbat care să îți prețuiască aceste trăsături. Ai hotărât să nu mai intri în relații cu bărbați care nu te prețuiesc pentru ceea ce ești, iar pentru acest lucru nu putem decât să te felicităm. Astrele ți-au pregătit însă o surpriză: te vei îndrăgosti nebunește de o persoană care îți va fi copie fidelă. Compatibilitatea este clară, însă mai este nevoie și să îți deschizi sufletul. Așadar, nu încerca să ascunzi sentimentele evidente, ci spune-i acestei persoane exact ce simți. Vei vedea că sentimentele vor fi mai mult decât împărtășite!

Zodiile care își vor găsi sufletul pereche în această toamnă trebuie să fie atente la semne, dar și să fie deschise găsirii persoanei alături de care să își petreacă tot restul vieții.

Surse foto: Pixabay, Istock

Articolul urmator
Ce regrete are un Taur pe patul de moarte
Ce regrete are un Taur pe patul de moarte
Alege un mic dejun și îți spunem care e sufletul tău pereche!
Incepe quiz
Alege un mic dejun și îți spunem care e sufletul tău pereche!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (14)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.