Zodiile care vor frânge inimi vara asta. Vor doar aventuri, nu legături sincere

Să te alegi cu inima frântă în urma unei relații romantice nu este o experiență ușor de gestionat și, de aceea, nu este de mirare că, dacă ai trecut prin așa ceva, îți propui să te gândești de două ori înainte să faci pași importanți în următoarea relație. În plus, nu este exclus să te confrunți și cu amarnice regrete.
Cu toate acestea, nu uita că inclusiv astrele ne influențează și, prin urmare, având în viața noastră persoane născute în anumite zodii, riscăm să ne alegem în final cu inima frântă. Din articolul de mai jos poți descoperi care nativi vor doar aventuri. Ferește-te de ei!
Gemeni
Întrucât sunt sociabili, isteți și fermecători, Gemenii cuceresc cu ușurință inima cuiva. Cu toate acestea, chiar dacă persoana respectivă face eforturi pentru a duce relația în direcția cea bună, partenerul născut în zodia Gemenii își pierde rapid interesul față de ea. Se întâmplă așa nu numai pentru că sunt mereu în căutare de noi aventuri, care să le stârnească curiozitatea, ci și pentru că Gemenii procesează foarte rapid informațiile de care dispun și încep să se plictisească când nici nu te aștepți.
De asemenea, nativii pot frânge inimi nu doar vara aceasta, ci oricând, în contextul naturii lor duale. Astfel, fiind imprevizibili, nu știi niciodată la ce să te aștepți de la ei. Spre exemplu, au momente când sunt foarte atenți cu ființa iubită și își manifestă afecțiunea, iar în scurt timp creează impresia că nu îi mai interesează ce simte persoana respectivă.
În plus, chiar dacă dragostea sa este intensă, așteaptă-te ca un partener născut în zodia Gemeni să te dezamăgească pentru că îi este greu să ia decizii. În ciuda faptului că știe că este necesar să facă un asemenea demers, întârzie foarte mult până ia o hotărâre fermă.
Cu alte cuvinte, cine formează un cuplu alături de un reprezentant al acestei zodii trebuie să ia în calcul și că se poate alege cu inima frântă dacă nu reușește să-l accepte așa cum este și să facă față numeroaselor urcușuri și coborâșuri din relație.
Fecioară
În condițiile în care, în general, Fecioarele nu sunt deranjate de faptul că nu fac parte dintr-un cuplu, își iau un angajament într-o relație pe termen lung numai dacă ajung la concluzia că așa le va fi mai bine decât singure. De aceea, dacă vrei să fii alături de o persoană născută în această zodie, nu exclude riscul de a te alege cu inima frântă. Mai exact, deși ești gata să-ți pui sufletul pe tavă și să dai tot ce ai mai bun pentru ca relația să meargă, există riscul ca Fecioarele să nu procedeze la fel. Nu fac așa ceva din răutate, ci pur și simplu dacă simt că nu ești pe măsura lor.
De altfel, nativii au standarde foarte înalte, căutând perfecțiunea peste tot, inclusiv în relațiile romantice. Din acest motiv nu fac eforturi să rămână într-o relație dacă partenerii lor nu corespund întocmai idealurilor pe care și le-au construit. Chiar și dacă acceptă până la urmă să formeze un cuplu, persoanele de lângă ele pot avea mult de suferit deoarece se vor frământa permanent ce să mai facă pentru a le satisface exigențele acestor nativi.
Totodată, Fecioarele pot ajunge să frângă inimi nu numai pe parcursul acestei veri, ci în orice perioadă, în condițiile în care se pricep de minune să critice. În acest context, dacă nu reușești să te ridici la înălțimea așteptărilor lor, vei auzi vorbe dure, dăunătoare pentru încrederea și stima de sine.
Singurele zodii care sunt în stare să iubească o Fecioară până la adânci bătrâneți
Capricorn
Când formezi un cuplu alături de un Capricorn, te poți aștepta să îți frângă inima în primul rând pentru că este inflexibil și nu este dornic să facă compromisuri. Se întâmplă așa nu doar din pricina încăpățânării, ci și pentru că își dorește să se protejeze. Prin urmare, dacă sesizează cel mai mic semn care îi arată că ar putea avea de suferit, preferă să fie primul care iese din relație.
În al doilea rând, nativii reușesc să frângă inimi vara aceasta întrucât le este greu să ierte și, odată ce încrederea lor este trădată o singură dată, ajung să suspecteze pe toată lumea, permanent. Mai bine aventuri de-o noapte decât legături în care să sufere! Din acest motiv, intră într-un cerc vicios, marcat de tensiuni, din care până la urmă și partenerul își va dori să iasă.
Nu în ultimul rând, Capricornii frâng inima persoanelor iubite deoarece, în general, empatia nu este punctul lor forte. Nativii cred că dacă lor nu le este greu să facă față unor situații, și ceilalți pot reuși. Prin urmare, preferă să nu își manifeste compasiunea și toleranța.
Vărsător
Întrucât nu excelează în privința capacității de a lua decizii ferme, reprezentații acestei zodii ajung în anumite cazuri să frângă inima persoanei iubite din cauza infidelității. Inclusiv în momentele în care li se aduc acuzații, aleg să se considere nevinovați, insistând că au înșelat doar pentru a se simți bine într-un anumit moment. De aceea, Vărsătorii nu sunt dornici de angajamente pe termen lung, fiind convinși că le va prinde mai bine să țină seama de oportunitățile din calea lor. Clar, preferă aventurile unor relații sigure.
În plus, nativii frâng inimi pentru că nu sunt previzibili, alegând de multe ori să se lase în voia dorințelor de moment. Nu este surprinzător că și din acest motiv se vor simți neînțeleși, optând numai pentru relații în care să nu se simtă amenințați că își pot pierde independența.
Mai mult, deși intenția lor nu este să frângă inimi, Vărsătorii își pun partenerii de cuplu într-o asemenea situație pentru că de obicei sunt distanți și aleg să nu dezvăluie ce simt cu adevărat. În acest context, persoanele de lângă ei se simt copleșite de temeri și se întreabă permanent ce pot face pentru a îmbunătăți relația.
În afară de zodiile amintite, alți nativi care au tendința de a frânge inimi sunt Săgetătorii. Se întâmplă așa pentru că sunt preocupați în primul rând de satisfacerea propriilor dorințe și nevoi, fără să se gândească la persoanele de lângă ei și să-și manifeste empatia.
Cum să îți vindeci inima frântă după o relație de iubire eșuată, în funcție de zodie
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: collective.world, msn.com, parade.com, yourtango.com
Tags: Zodia Capricorn, Zodia Fecioara, Zodia Gemeni, Zodia Varsator