Recunosc, am făcut un avort. Sunt una dintre nenumăratele persoane care au oscilat între două decizii neplăcute: trebuia să aleg între a întrerupe o sarcină sau a da naștere unui copil nedorit. Nu m-am gândit niciodată că voi posta aceste detalii în mediul online, dar după recenta decizie a Curții Supreme de Justiție din SUA, mi se pare și mai important ca toți cei din jurul meu să vadă exact pe cine afectează noile măsuri.
După cum poate ai aflat deja, în SUA este anulat dreptul constituțional la avort, după jumătate de secol în care a fost protejat acest privilegiu al femeilor. Decizia nu face ca întreruperile de sarcină să fie ilegale, dar oferă fiecărui stat în parte puterea de a interzice sau autoriza avorturile. Nu ar trebui ca fiecare persoană să ia decizii în legătură cu propriul corp?
Vreau să spun că, fără accesul ușor la un avort sigur, nu aș fi fost femeia care sunt astăzi și nici nu aș fi avut privilegiul de a influența într-un mod pozitiv viețile altora. În primul rând, să dau copilul spre adopție nu era o opțiune. Realitatea este că sistemul de plasament familial din SUA este defect, în special în cazul copiilor de culoare, care stau mai mult timp în centre decât ceilalți.
Oamenii nu se înghesuie să adopte copii de culoare. Am fost martoră la o nedreptate și am crescut văzând cum propria mea mamă a abuzat de sistem, exploatându-l pentru bani și traumatizând numeroși copii vulnerabili pentru a-și hrăni orgoliul. Dacă ea și atât de mulți alții ar putea face acest lucru atât de ușor, de ce aș risca să fac și eu un copil care să ajungă în aceeași situație?
Citește și: O tânără de 18 ani își dă fiul nou-născut spre adopție, copilul dispare a doua zi din spital
Nici păstrarea copilului nu era o opțiune. Ca părinți, nu eram în măsură să îi oferim o viață mai bună decât aceea pe care o aveam noi. Aș fi făcut mai mult rău decât bine dacă alegeam să cresc un copil pe care nu mi-l doream, într-un moment în care nu eram pregătită din punct de vedere emoțional sau financiar.
Știu cum este să crești împovărat de o traumă, fiindcă am moștenit una de la părinții mei și... chiar am încercat să mă sinucid ca urmare a acestui lucru. M-am luptat mult timp cu anxietatea și depresia, deși nu am primit niciodată un diagnostic. Eram sigură că voi ajunge iar în acel "spațiu mental sinucigaș" dacă eram forțată să nasc.
„Instinctul meu matern” probabil că nu ar fi alungat depresia ca prin magie. Probabil că s-ar fi înrăutățit, așa cum se întâmplă în cazul multor mame. În zilele noastre, există multe femei care se confruntă cu depresii postnatale și care nu cer ajutor, pentru că nu consideră că au nevoie de îndrumare. Au impresia că sunt perfect sănătoase și, din păcate, în scurtă vreme se ajunge la adevărate tragedii.
Ar trebui să menționez că în mod intenționat am omis din această poveste orice detaliu despre partenerul meu. Când am decis să fac avort, el a intervenit în foarte multe feluri și mi-a susținut decizia. A recunoscut, de asemenea, numeroasele efecte negative pe care le-ar avea un copil în viața amândurora. Singurul meu regret din experiența avortului este cât de egoistă am fost în timpul acelei perioade.
El trecuse recent printr-o tragedie proprie și, la scurt timp după aceea, am fost puși în această situație care ne-a schimbat viața. În mijlocul vârtejului meu de emoții, nu am reușit să mă gândesc la suferințele lui. Deși, da, este corpul meu și, în cele din urmă, este alegerea mea, nu mi-am făcut timp să mă consult cu el și cu modul în care ar putea procesa această alegere.
Sper că poate accepta scuzele mele foarte întârziate și că știe că acesta este motivul pentru care aleg să nu-l numesc pe el și nici perioada din viața mea în care s-a întâmplat acest lucru. Este povestea mea dar este și a lui, iar el ar trebui să aibă dreptul de a decide dacă vrea să o spună și când să facă asta.
În orice caz, îi sunt veșnic recunoscătoare lui și familiei sale pentru că m-au iubit în această perioadă, așa cum nici părinții mei nu ar fi făcut-o. Vreau să știe că au avut un impact pozitiv asupra vieții mele și nu îi voi uita niciodată.
Experiența a fost cât se poate de plăcută, având în vedere că a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care a trebuit să le fac vreodată. Nu a trebuit să mă lupt cu o mulțime de opoziții. Partenerul meu, care m-a susținut incredibil de mult, a venit cu mine și a rămas alături de mine. Echipa medicală a fost extrem de amabilă și grijulie. Mi-au desemnat chiar și o asistentă a cărei singură sarcină era să mă țină de mână și să îmi vorbească în timpul procedurii.
Am auzit atât de multe povești de la oameni care au trebuit să depășească atât de multe obstacole pentru a găsi îngrijirea de care aveau nevoie. Eu sunt privilegiată, pentru că nu prea am întâmpinat neplăceri. Mă gândesc adesea la femeile care au doar o singură clinică sau foarte puține în orașul lor. Nu mi-aș putea imagina că trebuie să lipsesc de la cursuri sau de la serviciu ca să merg mult mai departe dacă vreau să am acces la îngrijirea de care am nevoie.
Este complicat să trăiești într-o lume în care trebuie să te lupți cu părerile altora când vrei să iei cea mai bună decizie, astfel încât să nu îți fie afectată sănătatea mintală. De ce să te sacrifici tu pentru a le face altora pe plac? Nu este deloc o idee bună și atrage după sine o mulțime de consecințe.
Nu, nu regret avortul meu și nici nu am regretat vreodată. Fiind crescută cu frica lui Dumnezeu biserică, îmi aduc aminte că m-am simțit vinovată pentru ușurarea pe care am simțit-o. De asemenea, mi-am asumat greutatea stigmatului avortului și am simțit că eram cumva o femeie pătată în ochii societății. Chiar și așa, nu a existat nicio zi în care să cred că am făcut alegerea greșită. Pe măsură ce trece timpul, mă simt și mai împăcată cu decizia mea de a întrerupe sarcina.
Recent, am fost promovată la locul de muncă și am ajuns să ajut studenții marginalizați în procesul de înscriere la facultate. Am fost selectată pentru a prezenta la conferințe regionale și naționale chiar pe acest subiect. În plus, reușesc să fiu sprijin pentru familie și prieteni în atâtea momente dificile.
Mă gândesc la tot ceea ce am reușit să realizez în viața mea, la locurile în care am călătorit, la vindecarea emoțională pe care am atins-o, precum și la toate planurile pe care încă nu le-am realizat. Sunt atât de multe lucruri bune pe care sper să le fac pentru lume și pot spune cu încredere că avortul a contribuit în mod activ la capacitatea mea de a realiza totul de până acum. Aș mai fi putut face aceste lucruri cu un copil? Aș vrea să sper că aș fi putut găsi puterea de a reuși. Cu toate acestea, ar fi fost mult mai dificil decât a fost deja să ajung unde sunt astăzi.
Un copil nu este o povară și nici nu își încurcă mama în vreun fel, doar că fiind atât de mic, are nevoie de grijă și atenție. Apoi femeia care îi dă viață se vede nevoită să facă sacrificii pentru binele lui și să renunțe la dorințele sale și ale altor adulți. Știm cu toții că un bebeluș este pe primul loc într-o familie și totul se învârte în jurul lui, așa este normal. Dar asta nu înseamnă că restul oamenilor nu mai au voie să își vadă liniștiți de drumul spre atingerea obiectivelor.
Mișcarea anti-avort prețuiește doar viața care încă nu s-a născut. Nu prețuiește viața femeii care îl aduce pe lume și nici viața lui odată ce iese din uter. Traiul meu ar fi fost grav afectat dacă nu aș fi făcut acel avort, iar copilul ar fi fost nevoit să suporte povara acestui lucru. Nu există câștigători atunci când femeile sunt forțate să nască un copil pe care nu îl vor sau pe care nu au cum să-l crească.
Decizia autorităților sugerează că avortul ar trebui luat în considerare doar după ce o persoană este violată. Eu cred că este perfect în regulă să faci un avort pur și simplu pentru că nu vrei să naști. Punct și de la capăt. De asemenea, nu trebuie să trăiești în fiecare zi cu regrete constante. Poți fi perfect fericită cu alegerea ta.
Speranța mea este că, spunându-mi povestea, altă femeie se va simți mai încrezătoare în a o spune pe a sa și vom putea arăta că sunt umane și persoanele care au ales avortul și au devenit mai bune apoi. Este vorba despre mine, despre tine, despre altele ca noi...
Normal ar fi să ne asumăm dorințele și deciziile, fiindcă nimeni nu poate hotărî ce trebuie să se întâmple cu trupul nostru.
Acest articol este o adaptare a articolului publicat pe Collective World, care a fost redactat de Erica Gabrielle, o femeie din Statele Unite ale Americii.
Urmareste-ne pe Google News
