Cum să treci, fără să o iei razna, peste încercările cele mai grele ale vieții
„Nu ai cum să liniștești furtuna, așa că oprește-te din a mai încerca asta. Tot ce poți face este să te calmezi pe tine. Furtuna va trece.”, spune Timber Hawkeye, autorul „Buddhist Boot Camp”.
Soarele apunea încet, iar eu îi urmăream cu uimire jocul de lumini. Stăteam pe o stâncă și priveam, fără vreun scop anume, în depărtare. Undeva, câinii lătrau fericiți că își vedeau stăpânii, adolescenții râdeau gălăgios în timp ce se bucurau de viață și mașinile roiau necontenit pe străzile încurcate ale orașului. Undeva, muzica se auzea armonios, acompaniind perfect șușoteala oamenilor care trăiau cu frenezie momentul.
Sursa foto: Unsplash
Și se întuneca. Încetul cu încetul, începuse să dispară totul în noapte. Câteva lumini timide se vedeau printre ferestrele apartamentelor celor care au ajuns deja acasă după o zi grea de muncă. Era, într-adevăr, un peisaj superb în fața ochilor mei, dar nu mă puteam bucura nicicum de el. Era haos în mintea mea, iar gândurile mele extrem de timorate zburau de colo-colo. Uneori simțeam că, deși corpul meu era într-un loc anume, eu însumi eram departe.
Toate acele probleme pe care am refuzat să le rezolv la timpul lor mi-au umbrit complet viața. Greutățile vieții, chiar și cele pe care le-am exagerat eu, m-au zdrobit, m-au pus la pământ. Și uite așa m-am transformat într-un simplu schelet, care-și poartă durerea cu el dintr-un loc în altul, de la o zi la alta.
Tot acest haos emoțional m-a distrus. Nu doar psihic, ci și fizic. Sufletul meu plângea alături de trupu-mi mult, mult prea slăbit. Tensiunea, spaima și îndoielile nu dispăreau niciodată. Mâinile-mi tremurau constant, în tandem cu picioarele care păreau că vor să o ia la fugă. Nu, nu puteam continua să trăiesc așa. Era deja mult prea mult.
Dacă te-ai regăsit în povestea mea, ei bine, îmi pare rău să te anunț că ești doar o altă victimă a stresului cotidian. Pare că viața ți-a furat deja orice fericire a existenței, dar adevărul este că lucrurile nu stau deloc așa.
Ai șansa de a-ți lua soarta în mâini, chiar dacă simți că de multe ori a fost cu un pas înaintea ta. Chiar și cele mai grele încercări ale vieții pot fi depășite, dacă vei încerca să ții cont de următoarele sfaturi:
- Dacă ești furios/furioasă, vei consuma de două ori mai multă energie decât în mod normal. Știi, atunci când ești epuizat/ă, gol/goală din punct de vedere energetic, nu ar trebui să-ți creezi prea multe așteptări din partea ta. Realitatea îți este distorsionată și gestionezi în mod haotic sentimentele pe care le resimți. Încearcă să renunți la furie, înlocuind-o cu gânduri frumoase, blânde și mulțumitoare.
- Găsește-ți anumite fraze sau replici care te-ar putea ajuta să te simți mai bine. Nu uita că nimeni nu te poate încuraja mai bine ca tine. De fiecare dată când simți că-ți fuge pământul de sub picioare, oferă-ți puțină încredere și susținere. Folosește doar fraze în care crezi precum “Pot face față”, ”Tot răul se va termina curând”, ”Nu voi lăsa acest lucru să mă deranjeze”.
- Scrie-ți “furia” pe o bucată de hârtie. Trebuie să te descarci, asta e clar! Și poți face acest lucru doar cu o bucată de hârtie și un pix. Notează-ți supărările și caută-le o explicație.
- Întreabă-te de ce anume ai avea nevoie de a te calma în acel moment. Vrei o țigară? Sau ai nevoie de alinarea unei persoane anume? Vrei să ieși să iei puțin aer? Sau te gândești să-ți îneci durerea în alcool? Ia în calcul și faptul că un obicei prost se poate transforma în viciu destul de rapid.
- Nu uita de meditație și Yoga. Dacă nu poți participa la cursuri de Yoga și meditație, te poți ghida oricând după numeroasele resurse de pe internet.
- Dansează, dansează, dansează! Da, dansul este una dintre cele mai cool metode de a face față stresului. Corpul tău are nevoie de asta. Relaxează-te și dă-i voie să se miște!
- De ce să nu râzi? Cum altfel să uiți de tristețe, dacă nu râzând? Da, poate fi destul de greu să faci asta, mai ales atunci când viața încearcă să-ți pună bețe în roate, dar de ce să nu încerci? Te poți uita la o comedie cu prietenii tăi sau poți căuta subiecte amuzante de discuție.
- Cântă! Și ce dacă nu ai voce? Cântă! Tot ce vrei tu, tot ce-ți place ție. Fie că o faci în duș, la o seară de karaoke sau oriunde altundeva ai tu chef, cântatul te va ajuta să scapi de stres.
- Închide ochii și imaginează-ți că problemele tale au rămas deja în urmă. Și chiar așa și este. Nu uita că tu trăiești în prezent, ci în niciun caz în trecut. Te-ai decis deja să-ți lași problemele în urmă și să te bucuri de prezent. Imaginează-ți, pur și simplu, cât de detaliat simți nevoie să o faci, că îți lași toate supărările undeva departe, tare departe de tine.
Uneori, ți s-ar putea părea că te afli într-o împrejurare fără speranță și că tot ce-ți mai rămâne de făcut este să renunți. Dar, undeva acolo în sufletul tău, știi foarte bine că asta nu e o opțiune. Adu-ți aminte că există o cale de ieșire din orice situație, oricât de dificilă ar fi ea. Misiunea ta este o cauți și să înveți să gândești corect.
Surse articol: Cluber, 6seconds, Ditchthelabe
Surse foto: Unsplash