Acesta este și cazul lui Peter, un băiat care trăiește într-o familie bună, datorită muncii depuse de tatăl său. Domnul Garrison a trudit din greu la magazinul de pantofi deschis pentru a le oferi un trai mai bun soției și băiatului său. Dar Peter a considerat întotdeauna că i se cuvine totul și că este mai presus de ceilalți copii. Asta până într-o zi, când a primit o lecție usturătoare, chiar din partea tatălui.
Afacerea familiei Garrison era una dintre cele mai vechi din cartier și profitul încasat a fost mereu pe măsură, în ciuda concurenței. Asta deoarece proprietarul a știut întotdeauna cum să se poarte cu toți care le treceau pragul, indiferent de statut și de venituri.
În 30 de ani de existență, magazinul s-a deschis întotdeauna la aceeași oră, fără nicio întârziere. Cutiile de pantofi erau mereu impecabile, fără vreo urmă de praf pe ele. În plus, fiecare clientbprimea un pahar de suc de portocale din partea casei.
Amabilitatea și profesionalismul au fost cele două calități care l-au făcut pe domnul Garrison să fie cel mai bun antreprenor din cartier. Dar fiul lui Peter avea o cu totul altă gândire și i se părea că magazinele concurente pot avea mai mult succes dacă își selectează clientela și dacă nu permit accesul oricui printre rafturi. Băiatul se străduia în fel și chip să schimbe strategia de marketing a tatălui. Peter a încercat pentru a mia oară să atragă atenția tatălui său asupra altui magazin:
„Tată, uită-te la magazinul acela! Au cea mai bună iluminare, aduc la raft doar cele mai cunoscute mărci de pantofi, iar personalul este tânăr și are o uniformă elegantă... Și uite... chiar și clienții de acolo par înstăriți. Nu sunt oameni care "doar se uită". Ei chiar au bani să cumpere produsele respective!”, a încercat el să îl convingă să facă o schimbare.
Însă tatăl său a dat doar din cap și nu a răspuns nimic. Peter s-a văzut nevoit să continue, în speranța că îl va convinge.
Citește și: Omul străzii care și-a părăsit sora cu 38 de ani în urmă se întoarce la ea cu ceva surprinzător
„Cum ar fi...uită-te la puștiul ăsta de aici. Arată ca un om al străzii. Nu i-a fost rușine să intre în magazinul nostru, dar nu va avea nicio șansă să intre în celălalt magazin. Vezi?” a spus Peter, apropiindu-se încet de băiatul despre care vorbea.
Dintr-o dată, s-a simțit stăpân peste afacere și ce a urmat ar putea lăsa pe oricine fără cuvinte…
„ Hei, tu! Cine ți-a spus că ai voie să atingi pantofii?”, a strigat și l-a speriat pe bietul băiat.
„Îmi pare rău. Nu am vrut...”, a răspuns cu un glas stins.
„Încerci să furi, băiete? Cred că ar trebui să sun la poliție...”, a continuat nervos fiul proprietarului.
Apoi s-a prefăcut că formează 112 pe telefon. Începuse chiar să aibă o urmă de satisfacție din cauza privirii speriate a puștiului.
„Nu, nu am venit aici să fur. Am venit să cumpăr pantofi. Ai mei sunt toți uzați. Uite, bunica mi-a dat toți banii din salariul ei de femeie de serviciu ca să-i cumpăr...”.
Băiatul a prins curaj în timp ce și-a deschis palma pentru a dezvălui câteva bancnote mototolite. Dar lui Peter nu i-a păsat de banii lui și a continuat să îl necăjească, mai ales când a auzit ce slujbă avea bunica sa.
„Femeie de serviciu? Bunica ta lucrează ca femeie de serviciu și crezi că-ți poți permite pantofii pe care îi vindem aici?”, a continuat din ce în ce mai nervos.
„Dar dacă numărați banii...”, vocea băiatului se stingea în timp ce încerca să explice.
„Cine vrea banii tăi? Dar acum că ești aici...Fă-mi o favoare. Folosește ceea ce ai învățat de la bunica ta și curăță-mi pantofii, bine? Consideră că îți fac o reducere pentru perechea pe care vrei s-o cumperi, da?”, a zâmbit viclean și s-a bucurat că avea atenția întregului personal.
Copilul s-a uitat la oamenii din magazin care se holbau la el și a izbucnit în lacrimi.
„Nu m-ai auzit, băiete? Curăță-mi pantofii!”, a insistat Peter.
„Ajunge!”, s-a auzit răcnetul unui domn mai în vârstă care a spart liniștea din încăpere.
Toți s-au speriat și au tresărit, mai ales Peter care uitase că tatăl său era încă acolo.
„Peter, mi-e rușine cu tine! Nu ai voie să vorbești așa cu un client de-al meu sau cu orice altă ființă umană!” a strigat patronul.
„Și acum, ce facem? O să mă obligi să-mi cer scuze față de acest neica nimeni și o să ne obligi să dăm mâna?” a spus tânărul răsfățat.
Se pare că uitase de această latură feroce și strictă a părintelui său care încă îl speria.
„O, nu, fără scuze. Tu, dragul meu fiu, îți vei învăța lecția pe calea cea grea.”, a spus bărbatul și s-a întors spre angajații săi.
„Domnilor, mâine vom avea pe cineva special care va ține locul omului de serviciu. Minunatul meu fiu, Peter. Își va asuma responsabilitatea de a curăța magazinul și de a face inventarul de trei ori pe parcursul zilei.”, a declarat el, bătându-și fiul un pic prea tare pe spate.
Apoi, l-a privit direct în ochi și l-a atenționat:
„Sunt 12.342 de cutii de pantofi în acest magazin vechi și demodat. Ar fi bine să nu văd nici măcar un fir de praf pe vreuna dintre ele când voi verifica mâine!”
Peter era îngrozit de această versiune a tatălui său. Știa că nu se putea contrazice cu furia din ochii lui. Domnul Garrison s-a întors și a ieșit, căutându-l pe băiețelul care părăsise liniștit magazinul.
A doua zi, Peter a trebuit să se trezească înainte de răsăritul soarelui pentru a ajunge la serviciu și a începe curățenia. Furia pe care o simțea l-a ajutat să își găsească motivația, mai ales că trebuia să frece toaletele și să dea cu mopul pe jos. Toată această energie s-a stins în mai puțin de o oră.
Ca un patron responsabil, domnul Garrison s-a asigurat că „angajatul” nu lenevea nici măcar o clipă. Când fiul a terminat de șters praful de pe fiecare cutie de pantofi de pe fiecare raft, era timpul să curețe din nou băile.
Abia atunci a înțeles ce se ascundea în spatele întreținerii și administrării unui magazin de pantofi care avea un asemenea succes. A văzut că, așa cum el muncea zilnic, și personalul și oamenii de serviciu munceau fără să obosească sau fără să se plângă.
În ciuda efortului depus, i-a auzit întotdeauna vorbind despre tatăl său cu mult respect și admirație. I-a auzit cum îi făceau pe clienți să se simtă confortabil și respectați cu ajutorul discuțiilor și al abilităților de buni vânzători.
Când a venit ora deschiderii, vălul de ceață de pe mintea lui Peter s-a ridicat și a realizat că nu se purtase tocmai corespunzător. A mers la tatăl său și i-a spus cu ochii în lacrimi și lipsit de puteri:
„Tată, îmi pare rău. Îmi dau seama că am fost naiv și nepoliticos în tot acest timp. Mi-am dat seama că avem ceva ce alții nu vor avea niciodată - cel mai grijuliu personal. Și mi-e teribil de rușine pentru lucrurile pe care i le-am spus ieri bietului băiat...”
Dar proprietarul nu a răspuns nimic, deși a văzut că fiul vorbea din inimă. A așteptat mai întâi să-l vadă că își cere scuze de la cel în fața căruia greșise.
„Intră, băiete!”, a spus domnul Garrison cu voce tare.
Peter a privit cum băiatul pe care îl înjosise cu o zi înainte a intrat împreună cu o femeie în vârstă. Micuțul avea încă teamă în ochi. A alergat spre el și imediat i-a cerut scuze atât lui, cât și bunicii.
„Hei, puștiule! Îmi pare atât de rău pentru lucrurile pe care le-am spus ieri. Am fost incredibil de urât din partea mea! Și doamnă, dumneavoastră trebuie să fiți bunica lui... Tocmai mi-am petrecut o zi întreagă încercând să fac ceea ce faceți dumneavoastră pentru a trăi. Și acum știu că este vorba de multă îndemânare și de mult efort. Îmi pare rău că v-am denigrat pe dumneavoastră și pe munca dumneavoastră!”, a spus el ștergându-și lacrimile.
Bătrâna a rămas fără reacție, dar copilul l-a îmbrățișat și i-a dat de înțeles că l-a iertat.
„Acum, băiete, stai jos și așteaptă-mă!”, a mai zis Peter, înainte de a-i șopti ceva tatălui.
A plecat apoi în depozit și s-a întors cu o cutie frumos ambalată pe care i-a oferit-o băiețelului. Nepotul s-a uitat la bunica lui și apoi a deschis cu mare grijă cadoul. Teama de pe fața lui a dispărut imediat și a fost înlocuită de o fericire imensă. Ținea în mâini exact perechea de pantofi la care visase!
Care sunt învățăturile acestei povești?
Nu ar trebui să judecăm niciodată oamenii după locul de muncă pe care îl au și nici să ne credem superiori dacă avem venituri mai mari decât ale celor din jur. Fiecare persoană merită respectată, indiferent de modul în care își câștigă existența. În plus, trebuie să ții minte că o afacere funcționează doar dacă angajații știu să lucreze în echipă și să își aprecieze munca unul altuia.
Urmareste-ne pe Google News
