Uite o lecție despre căsnicie pe care eu am învățat-o prea târziu: Existența iubirii, a încrederii, a respectului și a siguranței într-o relație depinde adesea de momente pe care, în mod obișnuit, le-ai putea cataloga drept neînțelegeri mărunte.
Lucrurile care distrug dragostea și căsnicia se deghizează adesea în lucruri mărunte și aparent neimportante. Multe situații periculoase nici nu par și nici nu se simt periculoase în timp ce se întâmplă. Nu sunt bombe și împușcături, ci banale înțepături de ac, tăieturi de hârtie. Și fix acesta este pericolul, de fapt - când nu recunoaștem ceva ca fiind amenințător, atunci nu suntem în gardă. Aceste răni minore încep să sângereze, iar sângerarea este treptată, astfel că mulți dintre noi nu recunosc amenințarea... decât atunci când este prea târziu pentru a o opri.
Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții crezând că sfârșitul căsniciei mele a fost cauzat de comportamente pe care eu le includ în categoria „Crime Matrimoniale Majore”. Dacă violul, crima și jaful armat sunt infracțiuni majore în sistemul de justiție penală, eu am considerat că aventurile de o noapte, abuzul fizic asupra soțului/ei și jocurile de noroc în care se pierd economiile familiei sunt infracțiuni majore în căsnicie.
Pentru că nu comiteam „Crime Matrimoniale Majore”, atunci când eu și soția mea aveam păreri opuse cu privire la o anumită problemă, sugeram să fim de acord să nu fim de acord. Credeam că ea greșea - fie că înțelegea incorect o situație, fie că mă trata în mod nedrept. Întotdeauna mi se părea că pedeapsa nu se potrivea cu infracțiunea - ca și cum m-ar fi acuzat de crimă cu premeditare, în timp ce greșeala mea era mai degrabă asemănătoare cu infracțiunea de a conduce cu puțin peste limita de viteză și cu un stop ars despre care nici măcar nu știam că era ars.
Pare absurd atunci când încerc să descriu motivul pentru care mariajul meu s-a încheiat: soția m-a părăsit pentru că uneori las vasele nespălate în chiuvetă. Asta o face pe ea să pară ridicolă și mă face pe mine să par o victimă a unor așteptări nedrepte. Dar nu era vorba de vase, ci de ceea ce reprezentau ele, de fapt.
De sute, poate chiar de mii de ori, soția mea a încercat să îmi spună că era ceva în neregulă, că o doare ceva. Dar eu mă gândeam că asta nu are sens. Creadeam că nu ar fi trebuit să se simtă rănită dacă eu nu încercam să o rănesc.
Nu ne-am prăbușit într-o explozie puternică. Am sângerat din cauza a 10.000 de tăieturi de hârtie, în liniște și încet. Ea știa că era ceva în neregulă, dar eu am insistat că totul era bine și așa s-a terminat căsnicia mea. Așa s-ar putea să se termine și a ta...
Există anumite probleme de care se lovesc toate cuplurile, dar fiecare percepe diferit aceste neînțelegeri. Ar putea fi vorba de lucruri banale precum: aruncarea rufelor pe jos, urmele de noroi lăsate prin casă imediat după ce partenerul/a tău/ta a făcut curățenie. Nu contează care este lucrul în sine. Pentru noi, era vorba de vasele din chiuvetă.
Uneori las pahare folosite lângă chiuveta din bucătărie, la câțiva centimetri de mașina de spălat vase. Acum nu mai este o mare problemă pentru mine, nu mi se părea mare lucru nici în vremea în care eram căsătorit, dar pentru ea era ceva de neacceptat. De fiecare dată când soția mea intra în bucătărie și descoperea paharul pe care îl lăsasem nespălat, era din ce în ce mai aproape de momentul în care s-a mutat și a pus capăt căsniciei noastre. Doar că eu nu știam asta încă...
Poate acum te întrebi de ce aș lăsa un pahar în chiuvetă în loc să-l pun în mașina de spălat vase. Pot să îți ofer motivele concrete:
- S-ar putea să vreau să îl folosesc din nou.
- Mie, personal, nu-mi pasă dacă un pahar stă nespălat decât dacă sunt musafiri în vizită. Nu-mi va păsa niciodată. Este imposibil, e ca și cum mi-ai cere să devin interesat de croșetat sau să mă bucur de grădinărit (activități care nu îmi plac).
Există un singur motiv pentru care aș putea renunța în viitor să mai las paharul lângă chiuvetă și este o lecție pe care am învățat-o mult prea târziu: trebuie să fac asta pentru că îmi iubesc și îmi respect partenera, iar pentru ea este un gest care contează.
Am crezut că soția mea ar trebui să mă respecte pentru simplul fapt că ne-am făcut jurăminte unul altuia la nuntă. Nu ar fi fost prima dată când m-am purtat așa pentru că aveam impresia că am dreptul să o fac. Ceea ce știu cu siguranță este că nu făcusem niciodată legătura între a pune o farfurie în mașina de spălat vase și câștigarea respectului soției mele.
Cred că, uneori, aceste lucruri mărunte explodează în viața de cuplu pentru că poate nu credem că este corect ca preferințele partenerului nostru să câștige întotdeauna în fața preferințelor noastre. E ca și cum am vrea să ne luptăm pentru dreptul nostru de a lăsa paharul acolo.
Reacția ar putea suna cam așa:
„Vrei să distrugi această seară liniștită și să te cerți cu mine pentru acest pahar? După toate lucrurile importante pe care le fac pentru a ne fi bine în viață - lucruri pentru care nu aud niciodată un mulțumesc (și pe care nu îl cer) - ai de gând să ridici un pahar la rang de problemă conjugală? N-aș putea fi atât de meschin nici dacă aș încerca. Dacă vrei să pui paharul ăla în mașina de spălat vase, pune-l tu însăți acolo fără să-mi spui nimic. Altfel, o să-l pun deoparte când vine cineva la mine sau când termin cu el. Asta e o ceartă puerilă care pare nedreaptă.”
Am vrut ca soția mea să fie de acord că, atunci când te detașezi de situație și vezi din alt unghi lucrurile, un pahar din chiuvetă nu este o mare problemă care ar trebui să provoace o ceartă. Am crezut că ar trebui să recunoască și ea cât de neînsemnată și lipsită de sens era banala supărare în marea schemă a vieții. Am gândit așa în cea mai mare parte a celor 12 ani, așteptând ca ea să fie de acord cu mine. Dar nu a făcut-o niciodată, nu a fost niciodată de acord.
Mă certam din cauza paharului din chiuvetă, dar pentru soția mea, nu era vorba de pahar. Nu era vorba despre vasele din chiuvetă, despre rufele de pe podea sau despre faptul că ea încerca să scape de sarcina de a avea grijă de fiul nostru, pentru că nu există nimic ce nu ar face.
A fost vorba de considerație. Despre sentimentul omniprezent că era căsătorită cu o persoană care nu o respecta și nu o aprecia. Și dacă nu o respectam sau nu o apreciam, atunci nu o iubeam într-un mod care să o fac să simtă că sunt demn de încredere. Nu se putea baza pe adultul care promisese să o iubească pentru totdeauna, fiindcă nimic din toată treaba asta cu farfuria de la chiuvetă nu semăna cu a fi iubită.
Acum înțeleg că atunci când am lăsat acel pahar acolo, am rănit-o pe soția mea - provocându-i literalmente durere - pentru că i s-a părut că i-am spus pur și simplu: „Hei! Nu te respect și nu-ți apreciez gândurile și opiniile. Să nu pierd patru secunde punându-mi paharul în mașina de spălat vase este mai important pentru mine decât tine".
Dintr-o dată, acest moment nu mai este despre ceva atât de banal și lipsit de semnificație ca un pahar murdar. Acum, acest moment este despre un act semnificativ de iubire și sacrificiu.
Soția mea știa că sunt destul de deștept, așa că nu și-a putut da seama cum am putut să nu înțeleg după sute de astfel de conversații. A început să se întrebe dacă nu cumva încercam în mod intenționat să o rănesc și dacă o iubeam cu adevărat.
Uite cum stă treaba: lăsarea unei farfurii lângă chiuvetă nu pare în niciun caz dureroasă sau lipsită de respect pentru un soț sau o soție care se trezește în fiecare zi și vede că partenerul/ă îi comunică prin cuvinte și prin fapte cât de important/ă îl/o vede și cât de mult prețuiește relația pe care o au. Soția mea nu a fost deranjată din cauza unei farfurii de lângă chiuvetă pentru că este o cicălitoare insuportabilă care trebuia să facă tot timpul ce voia. Adevărul este că soția mea adunat durere și frustrare din cauza frecventelor semnale de alarmă pe care le vedea și care îi spuneau de fiecare dată că eu nu o luam în considerare atunci când luam decizii.
Atunci când avem o discuție de cuplu, chiar și intenția pozitivă și un prejudiciu pe care îl considerăm accidental sunt chestiuni la fel de dăunătoare pentru încredere ca acțiunile vizibil dăunătoare. Nu contează dacă refuzăm în mod intenționat să cooperăm cu soțul/soția noastră sau dacă suntem în mod legitim incapabili să înțelegem ce este în neregulă - rezultatele matematice sunt aceleași. Rezultatul net al cerutilor banale de cuplu este mai multă durere și mai puțină încredere. Indiferent de intențiile oricui. Acesta este modul în care doi oameni bine intenționați se îndepărtează încet-încet.
Dacă ar trebui să rezum problemele din relațiile eșuate la o singură idee, aș spune că a fost vorba despre: eșecul nostru colosal de a face vizibil invizibilul, eșecul nostru de a investi timp și efort în dezvoltarea conștientizării a ceea ce altfel nu am putea observa în agitația vieții de zi cu zi.
Dacă aș fi știut că această situație cu paharul și alte certuri similare ar fi pus capăt căsniciei mele - că existența iubirii, a încrederii, a respectului și a siguranței în căsnicia noastră depindea de aceste momente pe care le treceam cu vederea ca fiind neînțelegeri mărunte, aș fi făcut alegeri diferite.
Aș fi putut să îi comunic dragostea și respectul meu pentru ea dacă nu i-aș fi lăsat în fiecare zi mici reamintiri că nu era luată în considerare, că nu a fost ținută minte, că nu a fost respectată. Aș fi putut să evit cu grijă să las dovezi îi arătau că aș fi ales întotdeauna sentimentele și preferințele mele în locul preferințelor ei.
Textul este o adaptare a articolului de pe theatlantic.com, care face parte din noua carte a lui Matthew Fray, „This Is How Your Marriage Ends”.
Citește și: Găsește curajul de a pleca atunci când nu ți se dă niciun motiv să rămâi
Sursă articol: Theatlantic
Urmareste-ne pe Google News
