Mi-am părăsit iubitul de peste 10 ani pentru a călători în toată lumea și nu regret nicio secundă

Alida Enache

Treisprezece luni – atât am stat fără să-mi văd iubitul. Exact treisprezece luni. Îl vedeam pe un ecran în fiecare zi, dar nu îl puteam atinge, nu îl puteam lua de mână și nu mă puteam cufunda în brațele sale.

Nu mi-a fost ușor să îl părăsesc. Probabil că a fost cel mai dificil moment din viața mea. Dar știi ce? Nu regret nici măcar o secundă...

 Imagine cu o femeie care stă cu spatele în Bangkok, Thailanda

L-am cunoscut pe Mihai în liceu. Ne-am îndrăgostit instant, iar de atunci suntem împreună. Da, suntem unul din acele cupluri... exagerat de drăguțe. Facem totul împreună, absolut totul. De Crăciun construim case din turtă dulce, iar de Halloween sculptăm dovleci. Ce pot spune? Ne distrăm pe cinste împreună și profităm de fiecare clipă pe care o petrecem alături de celălalt, chiar și așa... cu lucruri mărunte și nesemnificative.

Am făcut excursii în America, ne-am decorat tricourile unul altuia și ne-am lăsat bilețele de dragoste în parbrizul mașinii. Ne-am luat primul apartament împreună, am adoptat doi pisoi blănoși și am pornit la drum cu rucsacul prin Europa. Eram în fiecare clipă unul lângă celălalt și așa au trecut rapid 10 ani de zile. Dar...ce să vezi? După cei 10 ani superbi pe care i-am trăit împreună, mi-am dat seama că trebuie să-l părăsesc. De ce? Voiam să-mi urmez visul și nu o puteam face alături de el.

Mă săturasem să fiu chelneriță. Nu mai suportam să urle cineva la mine că am uitat să-i aduc ketchup-ul sau că supa nu era suficient de caldă. Nu, nu mă regăseam deloc în situația asta. Voiam să plec în lume, să călătoresc și să predau limba engleză. Știam de foarte mult timp că la un moment dat va trebui să fac și asta. Începusem de ceva vreme să fac cercetări, ba chiar am obținut și o certificare de predare online și am început să aplic pentru locuri de muncă. Am așteptat mult timp să primesc un răspuns, dar nu mi-am pierdut niciodată speranța. În fiecare zi analizam hărțile și mă gândeam ce frumos va fi să-mi petrec weekendurile pe Marele Zid sau vacanțele în Coreea de Sud și Japonia.

Nu cred că voi uita vreodată ziua în care am primit e-mailul care mi-a schimbat viața: „Felicitări, am dori să vă oferim un post didactic………”. Nici măcar nu am terminat de citit tot. Aproape că mi-am aruncat laptop-ul pe podea, în timp ce țipam și alergam prin casă de fericire. În sfârșit, visul meu devenea realitate după atâta timp de așteptare.

Imediat după ce am înțeles ce se întâmplă, l-am strigat pe Mihai pentru a-i da vestea. Sigur, m-a întâmpinat cu un zâmbet oarecum susținător, dar puteam vedea în ochii lui dezamăgire și durere. Nu cred că putea să accepte faptul că îl părăsesc pentru a-mi urma visurile. Dar nu aveam de ales. Știam deja că asta trebuia să fac.

În următoarele șase luni de la aflarea veștii ne-am pregătit amândoi pentru plecarea mea. Ne-am făcut planuri și ne-am jurat unul altuia că orice ar fi nu vom renunța la dragostea noastră. Mai mult, a luat și el hotărârea de a-și schimba viața pentru un an de zile. Voia să plece alături de pisicile noastre și câțiva prieteni în Colorado pentru a munci acolo și pentru a face snowboard tot anul.

Mi-am făcut rost de viză, iar Mihai mi-a căutat apartamente online. După ce ne-am golit locuința, am plecat împreună în Colorado. L-am ajutat să se mute în noul său apartament și am încercat să mă obișnuiesc cu ideea de a sta departe de el. Pe deoparte eram foarte fericită, dar pe de alta îmi era extrem de teamă. Dacă îl vedeam pentru ultima oară? Ce se va întâmpla cu relația noastră? Chiar merită să facem asta?

Dar am făcut-o până la urmă. Ne-am îmbrățișat și sărutat pentru ultima oară în aeroport și ne-am jurat unul altuia că ne vom revedea... cu lacrimi în ochi. Doamne, credeam că n-o să mă mai opresc din plâns niciodată!

Culmea! Ne-am obișnuit destul de rapid cu noua noastră viață. Povesteam la telefon în fiecare seară și eram atât de entuziasmată să aflu despre aventurile sale. Unele zile au fost mai dificile, într-adevăr, dar am încercat să nu ne lăsăm afectați de singurătate. Până la urmă, în sfârșit ne îndeplineam cele mai mari dorințe.

Totul a fost exact așa cum mi-am imaginat că va fi. Eram de-a dreptul îndrăgostită de slujba mea, m-am împrieteni cu oameni de peste tot din lume și am învățat să vorbesc și puțin chineză. Da, o simplă chelneriță s-a transformat într-un profesor independent. Era minunat! Am vizitat fiecare oraș pe care mi-am propus să îl văd și m-am obișnuit să exist singură și să mă distrez fără iubitul meu.

Într-un final, Mihai a cumpărat un bilet de avion spre Fuzhou, iar eu am început numărătoarea inversă până la sosirea lui. Lunile au zburat rapid și ziua cea mare se apropia. Dar, doamne... Nu eram deloc pregătită pentru așa ceva. Nu-mi venea să cred cât de agitată mă simțeam știind că urmează să mă revăd cu bărbatul alături de care îmi trăisem o mare parte din viață. Mi-am căutat ținuta perfectă, m-am machiat de zeci de ori și m-am jucat cu părul constant. Voiam să fiu perfectă în ochii lui.

Timp de un an de zile m-am gândit constant la momentul în care ne vom revedea. Mi-am imaginat o reuniune extrem de romantică, cu mine plângând de fericire în brațele sale, în aeroport. Dar lucrurile s-au întâmplat total altfel. Am pierdut autobuzul, l-am lăsat pe Mihai să mă aștepte la poartă, iar îmbrățișarea noastră a fost de-a dreptul... lipicioasă. Am alergat spre aeroport, eram foarte transpirată și gâfâiam. Deloc romantic. Nu-i așa?

Partea bună este că viața noastră a revenit la normal destul de repede. Mihai s-a mutat cu mine, mi-a întâlnit toți prietenii și am început să facem din nou excursii împreună. El lucra online, din apartamentul nostru, iar eu predam într-o școală pe timpul zilei. Seara, după ce terminam amândoi, ne întâlneam la cină și povesteam ce am făcut pe parcursul zilei. Sincer, ne simțeam de parcă nu ne-am fi despărțit niciodată. Se pare că cele 13 luni au trecut mai repede decât aș fi putut crede, iar iubirea noastră nu a fost deloc afectată de distanță.

Privind înapoi la decizia mea de a pleca, cu siguranță că nu aș schimba nimic. Mi-am îndeplinit visul și m-am apropiat chiar mai mult de partenerul meu. Relația noastră a înflorit din cauza timpului pe care l-am petrecut separați. Chiar și acum, la un an de zile de când ne-am mutat din nou împreună, încă realizăm că ne-a prins atât de bine această schimbare.

Da, mi-am părăsit iubitul că să-mi îndeplinesc cea mai mare dorință, iar el mă iubește chiar mai mult pentru asta. Iar eu îl ador din toată inima mea. S-a sacrificat pentru mine, a renunțat la propriile nevoi, a renunțat la confort și m-a susținut. Merită toată dragostea mea. Chiar o merită. Mi-a dovedit asta...

Citește și: Mi-e greu să recunosc asta, dar pierderea copilului ne-a salvat căsnicia

Sursă articol: Yourtango

Surse foto: iStock

Articolul urmator A supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial, a scăpat de soțul abuziv și, de la 83 de ani, își împlinește visul de a călători în toată lumea

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.