Sunt un adult diagnosticat cu ADHD. Cum mi-a schimbat asta viața

Sunt un adult diagnosticat cu ADHD. Cum mi-a schimbat asta viața

Redactor Divahair.ro

La fel ca în cazul majorității afecțiunilor de sănătate mintală, tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este adesea prost înțeleasă și stigmatizată. Percepută ca fiind boala „băieților obraznici”, este, de fapt, o afecțiune de neurodezvoltare care poate afecta pe oricine și care se manifestă toată viața. Nu numai că poate influența în mod semnificativ comportamentul acelei persoane, dar are repercusiuni mult mai largi: afectează în mod negativ relațiile interpersonale, viața de zi cu zi și realizările profesionale.

Propriul meu diagnostic a apărut din senin, dar m-a învățat foarte multe într-un timp extrem de scurt.

Chiar dacă o persoană suspectează că are ADHD, în Marea Britanie, poate dura mult timp până la obținerea unei evaluări, unele liste de așteptare ajungând în ziua de astăzi până la cinci luni. Dar, simțind că ceva nu este în regulă cu mine, am decis să mă informez de una singură înainte să merg la medic.

Citind despre ADHD și raportându-mă la simptomele cele mai frecvente apărute la femei, am știut că trebuie să aflu mai multe. Am descoperit că unele simptome se manifestă și la mine și am rămas șocată, mai ales vorbitul excesiv, întreruperea celorlalți, pierderea sau uitarea constantă a lucrurilor, agitația, dificultățile în gestionarea timpului și disforia sensibilă la respingere (o sensibilitate emoțională extremă, însoțită și de durere fizică cauzată de respingere și critică), toate acestea fiind simptome pe care le experimentam în mod regulat.

Nu esti vinovata pentru traumele tale, insa vindecarea sta doar in puterea ta

„Piesele de puzzle se potrivesc, iar eu încep să văd imaginea de ansamblu!”

Când a venit în sfârșit ziua evaluării, am primit note mari la aproape toate criteriile de diagnostic: picasem toate testele de atenție și la fel se întâmplase cu opt din cele nouă testări ale hiperactivității. În primul rând, am fost șocată: cum de am trăit 26 de ani cu această afecțiune fără să-mi dau seama? Dar a fost și emoționant. Aceste cunoștințe m-au făcut să simt că toate problemele mele ar putea fi rezolvate. „Este ca și cum rotițele din creierul meu s-au potrivit în sfârșit unele cu altele”, i-am spus unei prietene în ziua în care mi-am aflat diagnosticul. „Piesele de puzzle se potrivesc, iar eu încep să văd imaginea de ansamblu!”, am mai adăugat.

Apoi s-a întâmplat ceva neașteptat: am căzut într-o depresie severă. Nu am putut ieși din casă zile întregi. Am devenit extraordinar de precaută, atât în viața mea personală, cât și la muncă, și m-am baricadat între gândurile mele. Întârziam la orice eveniment și întâlnire, uitam să răspund la mail-urile importante, pierdeam obiecte de valoare și mă zăpăcea orice sunet care nu îmi era cunoscut. Nu am știut atunci, dar trecusem prin „faza lunii de miere” pentru ca apoi să fiu lovită de o durere complet neașteptată, care mi-a intensificat de zece ori simptomele.

Apariția unor întrebări legate de propria identitate

De atunci am aflat că nu e deloc neobișnuit ca persoanele cu ADHD să aibă depresie post-diagnosticare, mai ales când devine clar că medicația nu va rezolva totul. Înrăutățirea simptomelor nu este neobișnuită, dacă e să credem în Reddit. „Cu cât învăț mai mult despre această tulburare și îmi recunosc comportamentele, care sunt, de fapt, simptome, se pare că acestea se înrăutățesc”, a scris un utilizator. „Înainte de diagnostic vedeam lucrurile atipice pe care le făceam ca fiind destul de normale și nu mă deranjau chiar deloc, dar acum, după diagnostic, mă simt ca și cum aș fi atât de afectat dintr-o dată de lucrurile pe care le-am considerat normale în cea mai mare parte a vieții”, spune altul.

Studiile privind diagnosticarea ADHD la adulți au constatat că, deși obținerea unui diagnostic este în primul rând o experiență pozitivă, conștientizarea simptomelor poate fi copleșitoare, mai ales atunci când „trăsăturile” sau „ciudățeniile” personale pe care le-ai manifestat încă din copilărie, se dovedesc a fi, de fapt, simptome. În mod nesurprinzător, acest lucru duce la apariția unor întrebări legate de propria identitate.

Tânără stând pe pat într-o cameră semi întunecată în timp ce se uită în față

În lunile care au urmat diagnosticului meu, nu m-am putut abține să nu mă uit în urmă, la viața și la luptele mele cu problemele senzoriale, termenele limită, uitarea și relațiile eșuate. Mi-am amintit atunci de toate situațiile în care am fost mult prea sensibilă la criticile (constructive) venite din partea celor dragi, mi-am amintit de toate hobby-urile pe care m-am axat și pe care le-am lăsat în urmă din lipsă subită de interes, de perioadele în care nu puteam să mă concentrez și de gândurile intruzive ce și-au făcut loc în sufletul meu.

Am realizat abia după ce am studiat cu atenție comportamentul meu că avusesem depresie și anxietate încă din copilărie, pentru că exista atâta furie neexprimată față de incapacitatea mea de a funcționa în societate. Am crezut atunci că toate greutățile din viața mea sunt cauzate de respingerea de care aveam parte și îmi pare rău că nu am știut cine sunt și ce se întâmplă cu mine. Dar, mai presus de toate, îmi pare rău pentru sinele meu mai tânăr, acel biet copil care era inconștient de „handicapul” său și se confrunta adesea cu furia celorlalți pentru că nu putea să urmeze instrucțiuni sau norme sociale. Durerea m-a pus la pământ.

De ce este important să împărtășești cu alții atunci când treci printr-o perioadă dificilă

Am fost într-un loc întunecat în care nu am găsit niciun răspuns care să mă satisfacă

Apoi, primul lucru care mi-a venit în minte a fost marea întrebare: „Cum mi-ar fi schimbat viața un diagnostic timpuriu? ”. Oare aș fi fost în stare să îmi termin studiile universitare, să rămân implicată în seminarii și să îmi depun la timp eseurile și disertația? Aș fi fost în stare să păstrez numeroasele prietenii care se „ofiliseră” dintr-un motiv sau altul? Mi-aș fi putut regla mai bine emoțiile în situații foarte stresante sau supărătoare? Aș fi fost un copil, un prieten sau un partener mai bun? Ar fi fost oamenii mai drăguți cu mine dacă ar fi știut? A fost un loc întunecat în care nu am găsit niciun răspuns care să mă satisfacă.

Îmi dau seama acum că mascarea ADHD-ului meu nediagnosticat a avut, de asemenea, un impact considerabil asupra bunăstării mele, ducând la cicluri frecvente de epuizare. Acum învăț să îmi trăiesc viața într-un mod în care, în loc să mă pedepsesc pentru că nu sunt capabilă să împlinesc așteptările sociale sau personale și să mă prăbușesc mental, sunt mai blândă, mai amabilă și mai flexibilă cu mine. De asemenea, am devenit mai conștientă de nevoile mele specifice în cadrul relațiilor, precum și în mediul casnic și de lucru, astfel încât cer ajutor atunci când este necesar. A fost ciudat la început, dar acum viața mea începe să fie mai puțin haotică și, sincer, mai plăcută.

Nu eu sunt problema, ci contextul

Sunt recunoscătoare că am putut primi răspunsuri la întrebări pe care nici măcar nu știam că le am.

Nu sugerez că ADHD-ul poate fi în întregime „reparat”, dar simptomele pot fi „ameliorate” cu un diagnostic timpuriu și cu ajutorul celor din jur. Ce ar trebui să facem? Să ne concentrăm pe recunoașterea și eliminarea barierelor care fac viața mai grea pentru persoanele cu dizabilități, aducând beneficii tuturor în acest proces, în loc să ne întrebăm ce este în neregulă cu capacitatea cognitivă a acestora. Ar trebui să ajutăm persoanele cu astfel de probleme să găsească răspunsuri care să le ajute ulterior să se dezvolte frumos.

În ciuda perioadei dificile care a urmat după diagnosticarea mea cu ADHD, a meritat pentru că am reușit să văd că nu eu sunt problema, ci contextul. Sunt recunoscătoare că am putut primi răspunsuri la întrebări pe care nici măcar nu știam că le am. Astăzi, găsesc instrumente care să mă ajute să trăiesc cu această afecțiune și învăț să trăiesc fără măști. Trecând peste durere, văd că diagnosticul mi-a oferit darul de a-mi croi un nou drum înainte în timp ce mă iubesc și sunt blândă cu mine.

Surse foto: Unsplash

Surse articol: Bustle 

Articolul urmator
Sunt de-o viață cu partenerul meu, dar nu împărțim aceeași casă. Dragostea ne-a făcut să rezistăm provocării timpului
Sunt de-o viață cu partenerul meu, dar nu împărțim aceeași casă. Dragostea ne-a făcut să rezistăm provocării timpului
Ce costum de baie trebuie sa porti vara asta?
Incepe quiz
Ce costum de baie trebuie sa porti vara asta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.