Cum combini pantalonii cargo în 2020 ca să fii în trend

Cum combini pantalonii cargo în 2020 ca să fii în trend

Redactor Andreea Baluteanu

Apăruți în anii 1930 în armata britanică, pantalonii cargo au început să fie purtați în scop fashion, nu utilitar sau funcțional, abia în anii 90. Încadrându-se perfect în stilul casual al decadei, aceste itemuri au făcut furori în garderoba fashionistelor perioadei.

Azi, pantalonii cargo au revenit în atenția noastră în principal datorită comodității lor. Cu toate acestea, lookurile actuale au o doză mult mai ridicată de stil decât cunoșteau pantalonii cargo pe vremuri, vizând ansambluri care să contrabalanseze influențe din diverse repertorii. Iată cum să îi porți în 2020 ca să fii în trend!

Pantalonii cargo: reguli de purtare în 2020

Pantalonii cargo au fost inițial folosiți în armata britanică, fiind creați numai în scop funcțional. Caracterizați printr-un format comod, în nuanțe de kaki, și prin prezența buzunarelor pătrate, situate pe fiecare picior, pantalonii cargo au devenit abia în anii 90 emblemă a unei generații care îi percepea în stil fashionable.

În acest an, pantalonii cargo revin în atenția fashionistelor, în interpretări cât se poate de diferite. Iată cum să îi porți acum!

Cu cizme stilettos

Unul dintre cele mai stylish și hot modele de încălțăminte ale anului sunt cizmele cu toc cui și te anunțăm că se potrivesc de minune cu pantalonii cargo. Le mai atenuează din latura casual și le redau alte semnificații. Păstrează restul outfitului cât se poate de simplu, mizând pe un pulover negru și pe o geacă de piele elegantă.

pantaloni cargo

Sursa foto: Pinterest

Glamour

Nu ai fi crezut că pantalonii cargo pot fi glamour, nu? Ei bine, reușesc, în combinațiile potrivite. Se vor înțelege de minune cu un maiou sofisticat cu franjuri și alături de o geantă în același stil. Dacă posezi astfel de itemuri în garderobă, ar fi și păcat să nu le faci cunoștință. Completează cu sandale fine cu toc înalt!

pantaloni cargo cu maiou

Sursa foto: Pinterest

Cu pulover scurt

Un alt element care reușește să mai șteargă din latura de „articol vestimentar confortabil fără pic de imaginație” a pantalonilor cargo este un pulover scurt, cu vedere la abdomen. Mizează pe o helancă, precum în imaginea de mai jos, și completează în chip stylish cu o pereche de stilettos. Nu e așa că ești deja inspirată?

pantaloni cargo cu Cu pulover scurt

Sursa foto: Pinterest

Rock

Dată fiind latura lor military, nu e de mirare că pantalonii cargo arată atât de bine alături de elemente rock. Ai grijă însă, acestea trebuie să fie impecabile și perfect croite pe corp. Se iau bocanci clasici și o geacă de piele sleek&cool, o borsetă trendy și se obține un outfit numai bun pentru a reliefa șarmul pantalonilor cargo.

tinuta rock

Sursa foto: Pinterest

Casual-sport

Nu ne înțelege greșit: nu pretindem că trebuie neapărat să contrazici latura sport a unei perechi de pantaloni cargo ca să arăți bine. Dacă vrei să te simți comod de la primul la ultimul articol, optează pentru un pulover oversized, o pereche de bocanci și pantaloni cargo. Mizează pe unitate cromatică și aruncă în ecuație un singur accesoriu într-o culoare contrastantă, așa cum este geanta.

tinuta Casual-sport

Sursa foto: Pinterest

Cu pantofi stilettos

Această combinație e mană cerească! O pereche de pantaloni cargo, clasici, cu niște stilettos animal print te vor face să arăți precum o fashionistă! Poți completa cu un pulover cu un umăr gol sau cu un hanorac și te vei simți precum întruchiparea tuturor curentelor trendy din lume!

pantaloni cu stilettos

Sursa foto: Pinterest

Supermodel style

Azi, supermodelele fac legea în modă. Gigi, Kendall, Kaia și Bella stabilesc trendurile, iar surorile Jenner sunt la datorie să ne arate cum să purtăm pantalonii cargo. Cu o maletă simplă și o pereche de adidași albi, ținuta lui Kendall Jenner ne demonstrează de ce simplitatea e întotdeauna cea mai bună opțiune.

Kendall Jenner

Sursa foto: Pinterest

Cu trenci

E frig de îngheață pietrele și vrei să îți porți pantalonii cargo? Iată cum! Se ia un pulover, se adaugă un cardigan, un trenci sau un palton și adidașii cu look retro sau bocancii tăi neasemuiți. Ceea ce reiese de aici e un look impecabil în care pantalonii cargo strălucesc!

cargo cu trenci

Sursa foto: Pinterest

Pantalonii cargo provin din armată, dar au înțeles perfect moda. Așa îi porți plecând de la aparițiile fashionistelor!

Vezi și care sunt pantalonii pe care nicio femeie nu ar trebui să îi poarte vara!

Surse foto: Pinterest

Articolul urmator
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Fă acest test și află ce beauty trend se potrivește personalității tale
Incepe quiz
Fă acest test și află ce beauty trend se potrivește personalității tale

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.