Ai piciorul lat? Uite ce încălțăminte trebuie să porți!

Ai piciorul lat? Uite ce încălțăminte trebuie să porți!

Sorina Corneanu

Stephan Pelger

Articol revizuit de Stephan Pelger

Specialitate
Designer vestimentar
Despre
Pasiunea mea pentru creatie a debutat la 2 ani, cand am inceput sa desenez. Apoi, in adolescenta, am urmat cursuri de pictura si desen. Primul meu job a fost la 14, la magazinul Benetton, in Brasov, unde m-am angajat sa decorez vitrinele. In fiecare...

Ți se întâmplă des să fii cucerită de pantofi care nu ți se potrivesc, orice ai face? Probabil te-ai simțit ca o Cenușăreasă modernă care, în încercarea de a găsi pantoful potrivit, aleargă din magazin în magazin sau, mai rău, își forțează piciorul să încapă în pantoful dorit, fără să înțeleagă cauza războiului dus.

Chiar dacă ți se pare că o femeie cu picior lat nu este sexe și privești asta ca pe un defect, află că lucrurile nu stau deloc așa. Poate ești obișnuită cu modele ale perfecțiunii, însă frumusețea nu constă în perfecțiune, ci mai degrabă în nota unică pe o dai ținutei tale. Să știi să îți transformi micile defecte în atuuri... asta înseamnă să fii o divă!

Dacă ai piciorul lat și nu mai ai idee ce pantofi să îți cumperi, care să te avantajeze cu adevărat, iată câteva idei potrivite de încălțăminte!

Modele de încălțăminte pentru femeile cu picior lat

1. Pantofii pumps. Se potrivesc la orice ținută, îi poți purta în orice situație și, foarte important, în orice anotimp. Indiferent că ești adepta ținutelor feminine, office sau a stilului ușor masculin, pantofii clasici stil pumps se asortează cu succes atât la rochii, cât și la fuste sau pantaloni. Marele lor atu este acela că știu exact cum să îți ofere efectul unui picior mai mic – oferindu-ți în același timp confortul după care tânjești.

pumps shoes

2. Pantofii cu platformă. Pentru că sunt realizați astfel încât să urmeze, în mod confortabil, forma piciorului tău, pantofii cu platformă nu pun presiune asupra piciorului și, în felul acesta, lățimea acestuia este ținută sub control. Îi poți asorta cu lejeritate la orice ținută, ceea ce îi face demni să revoluționeze industria modei!

platforme

3. Balerinii. Orice s-ar spune despre ei, balerinii rămân în topul celor mai comode încălțări. Dacă ai piciorul lat, nu doar că îți vor fi foarte comozi, dar au și capacitatea uimitoare de a ține talpa sub control. Foarte important este, totuși, să alegi materialul potrivit. Încearcă, pe cât posibil, să eviți pânza, pentru a evita efectul invers!

balerini

4. Sandale și pantofi cu barete și toc gros. Dacă ești adepta tocurilor și ai piciorul lat, sandalele cu baretă lată și toc gros te ajută să te simți confortabil și stylish în același timp. Lejere și potrivite sezonului cald, indiferent ce ținută ai purta, acestea nu ar trebui să îți lipsească din colecție!

pantof toc gros

5. Stiletto. Pantofii stiletto sunt deja un must-have. Dacă inițial erau asociați cu ceea ce numim ținută impecabilă în zona office, acum stilettos sunt pantofi care nu lipsesc nimănui și care se asociază perfect cu rochiile înflorate, blugii boyfriend, jeanșii skinny sau rochiile de seară. Dincolo de faptul că pantofii stiletto sunt comozi, aceștia te ajută când vrei să ascunzi că ai un picior lat.

stiletto

6. Sandale în stil grecesc. Sunt, de departe, cele mai comode, îți permit să porți accesorii de gleznă și șă-ți etalezi unghiile colorate, pe timp de vară, dar, mai întâi de toate, sandalele în stil grecesc sunt adevărate comori pentru piciorul lat. Multitudinea baretelor oferă un efect puternic care distrage atenția de la problema cu care te confrunți.

greek sandals

Mai jos poți vedea un clip video cu idei de încălțăminte pentru femeile cu picior lat. Sperăm să te inspire și să te ajute să îți găsești perechea potrivită! 

Articolul urmator
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Ce incaltaminte de toamna-iarna ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce incaltaminte de toamna-iarna ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.4 (15)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.