Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Care sunt trendurile sezonului în materie de căciuli și pălării

Vineri, 23.12.2016
de Alexa Galgau

Oricât de multe haine în tendințe ai avea, nu te poți numi o fashionistă adevărată până nu începi să porți căciuli și pălării cu care să impresionezi. Aceste accesorii nu trebuie să fie doar utile, ci trebuie să și impresioneze. Și ar fi păcat să nu alegi modele care să îți definească stilul, mai ales că piața este atât de ofertantă la acest capitol!

Află care sunt modelele de căciuli și pălării care se poartă în iarna 2016-2017!

Căciuli și pălării la modă

Dacă ți s-a întâmplat până acum să stai în fața oglinzii și să simți că lipsește ceva, deși aveai ținuta bine pusă la punct, atunci poți să fii sigură că aveai nevoie de o pălărie sau de o căciulă pentru a atinge perfecțiunea. În vreme ce purtăm căciuli mai mult de nevoie în sezonul rece, adesea ajungem să neglijăm complet pălăriile, iar acesta este un adevărat „păcat” pentru o fashionistă.

Modelele de căciuli și pălării care se poartă în 2016-2017 sunt cel puțin interesante, așa că te invităm să arunci un ochi peste ele!

Căciulile croșetate

Una dintre cele mai călduroase căciuli este și foarte trendy în acest sezon, ceea ce ne bucură nespus! Căciulile croșetate sunt ușor de purtat la aproape orice outfit și merg de minune mai ales cu părul lăsat liber sau cu o coadă de cal realizată la baza capului. Niște bucle lejere vor arăta perfect cu o astfel de căciulă care poate fi și ușor oversized dacă ai o podoabă capilară bogată. Dacă ai un păr destul de rar, nu purta căciuli masive, pentru că se va crea o dicrepanță vizuală deloc flatantă. Există căciuli croșetate fin, așa că trebuie să cauți un model potrivit pentru tine și fața ta.

Instagram: Kate Blue

Instagram: SVETLIVA

Pălării Fedora în stil gangter

Fetele „rele” pot purta în acest sezon pălării inspirate din moda gangsterilor. Pălăriile Fedora sunt un must-have al iernii 2016-2017 și îmbină în mod armonios eleganța cu o ușoară masculinitate, care îți scoate în evidență trăsăturile feminine. Ele pot fi purtate la outfituri sofisticate, la ținutele office, dar și la ținutele de zi cu zi, atât timp cât ai grijă să le integrezi armonios din punct de vedere cromatic. Dacă alegi o Fedora neagră sau nude, mergi la sigur, deoarece acest model este foarte versatil. Pe podiumuri a avut mare succes pălăria roșie care te poate transforma în femeia fatală!

Instagram: Ioanna Deschamps

Instagram: ihatu

Bereta franțuzească

Dintre căciulile și pălăriile la modă în sezonul acesta, bereta franțuzească este de departe cea mai delicată și feminină. Fie că ești o femeie de afaceri de succes sau o școlăriță care abia începe să cocheteze cu moda, bereta franțuzească este un accesoriu cu care nu ai cum să dai greș. Ea este perfectă pentru zilele de iarnă blânde și poate fi purtată și mai încolo, când primăvara începe să dea primele semne. Designerii au acordat o atenție specială acestui item vestimentar atât de versatil - supermodelele au purtat beretele într-o parte, școlărește, iar efectul a fost unul năucitor!

Instagram: Joy Nunes

Instagram: Olga Kay

Căciulile din blană naturală

Căciula din blană naturală este una dintre cele mai bune investiții pe care le poți face atunci când vine vorba de accesoriile de iarnă. Chiar dacă prețul uneia de calitate nu este tocmai mic, o vei putea purta foarte mulți ani, pentru că pare să fie nemuritoare în lumea modei. În fiecare an ne bucurăm să vedem că se poartă aceste căciuli călduroase și foarte elegante, iar în 2016 am putut vedea că ushanka (căciula rusească) este cea preferată de designerii de pretutindeni.

Instagram: FurLand London-Moscow

Pălăriile Bowler

Aceste pălării de origine britanică au fost printre cele mai purtate la prezentările de modă din 2016. Dacă ți se pare destul de dificil să le potrivești la ținutele tale, ține minte că ele merg perfect la costume cu linii mai masculine și la sacouri. Pentru a crea un echilibru, poartă-le cu părul desfăcut, pentru că nu vrei să îți pierzi din feminitate, ci să o scoți în evidență.

Instagram: Carmen Heller-Chariton

Aceste căciuli și pălării sunt cele mai bune opțiuni dacă vrei să fii o divă în 2016-2017!

Află și cum să porți jacheta bomber și maleta!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!