De ce să adopți ținute cu imprimeu floral în sezonul rece

De ce să adopți ținute cu imprimeu floral în sezonul rece

Redactor Alexa Galgau

De obicei, asociem imprimeurile florale cu primăvara sau cu sezonul cald, iar pe timpul iernii mergem fie pe varianta imprimeurilor geometrice, fie pe aceea a hainelor simple, adesea în culori sobre. Deoarece este frig și zilele sunt mai întunecoase, tindem să evităm hainele cu print floral, însă, ca întotdeauna, lumea modei ne învață să ne depășim limitele autoimpuse și să experimentăm cât mai mult dacă dorim un look unic.

Iată de ce ar trebui să porți imprimeu floral iarna și cum să o faci cu bun gust, respectând câteva sfaturi!

Imprimeu floral pe timp de iarnă

Adevăratele fashioniste nu țin cont de reguli decât într-o mică măsură, astfel încât să nu dea dovadă de prost gust. În rest, ele se disting întotdeauna prin îndrăzneala pe care o au la capitolul îmbrăcăminte și tocmai de aceea ajung să aibă atât de mulți urmăritori - pentru că își creează un stil propriu.

Dacă până acum te-ai gândit că nu este deloc potrivit să porți imprimeuri florale în timpul iernii, mai gândește-te o dată! De fapt, cu ajutorul lor poți „sfida” vremea mohorâtă și poți da culoare ținutelor tale. Tocmai din acest motiv, multe femei cu stil au început să integreze acest tip de imprimeu în ținutele lor în sezonul rece, iar tu trebuie să le urmezi exemplul, ținând cont de câteva trucuri.

Una dintre cele mai mari greșeli de stil pe care le poți face iarna este să nu te îmbraci corespunzător anotimpului, ci să pui pe tine mai multe haine subțiri, potrivite pentru primăvară sau vară. Vei avea un look încărcat și, în plus, texturile și materialele nu vor fi deloc potrivite sezonului rece. Așadar, nu scoate din dulap rochia de vară cu imprimeu floral, deoarece nu se va potrivi pentru o ținută de iarnă.

A purta un imprimeu floral pe timp de iarnă nu înseamnă neapărat că piesa centrală a outfitului tău trebuie să aibă acest print. Poți apela cu încredere la accesorii cu imprimeu floral, care sunt mai ușor de adaptat ținutelor de iarnă. De exemplu, eșarfele cu acest imprimeu vor „condimenta” outfitul și vor fi o pată de culoare bine-venită!

Un alt accesoriu care nu trebuie să îți lipsească din garderobă este geanta cu imprimeu floral, pe care o poți purta de-a lungul a trei anotimpuri: primăvara, vara și iarna! O astfel de geantă merge de minune cu o eșarfă cu imprimeu floral (asortate, desigur), iar în rest poți adopta o ținută monocromă, ca să echilibrezi ținuta.

Pantalonii cu imprimeu floral pot fi itemul statement al acestui sezon, însă trebuie să optezi pentru un material mai grosuț, care să ofere impresia unui outfit de vară. Dacă optezi pentru astfel de pantaloni, nu folosi multe accesorii și ai grijă ca bluza pe care o porți să fie simplă, fără imprimeuri. Pentru ca imprimeul floral să fie purtat cu bun gust, trebuie să ai întotdeauna grijă să nu îți încarci prea mult ținuta.

O variantă fermecătoare de ținută cu imprimeu floral este cea în care porți un pulover cu un astfel de print. Pentru că acest imprimeu este la modă în 2017, poți găsi multe astfel de pulovere în magazine. Poartă acest item cu o pereche de pantaloni într-o culoare mai aprinsă sau mai deschisă, asortată la una dintre culorile imprimeului. Vei arăta ca o doamnă, dar în același timp vei avea și „acel ceva” jucăuș în ținută, care atrage toate privirile și te face să pari mai tânără.

Să nu uităm de hainele de iarnă cu imprimeu floral! Paltonul cu un astfel de imprimeu te va scoate din anonimat cât ai bate din palme!

Totuși, pentru un look mai casual, poți să optezi pentru una dintre piesele cele mai hot ale anului 2017: jacheta bomber cu imprimeu floral. Acest tip de geacă, adorată de Gigi Hadid și de Kendall Jenner, îmbină perfect confortul cu stilul impecabil. Probabil că nu o vei putea purta în zilele cele mai geroase, ci în zilele mai blânde de iarnă, care deja merg spre primăvară, dar este bine să o ai în vedere!

După cum vezi, imprimeul floral este perfect și pentru sezonul rece și nu ai niciun motiv să îl înlături din ținutele tale, atât timp cât nu porți hainele de vară, ci te orientezi către haine pentru sezonul rece cu un astfel de print.

Iată și cum să porți geaca matlasată în 2016-2017!

Articolul urmator
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Afla ce tendinta din sezonul rece te reprezinta!
Incepe quiz
Afla ce tendinta din sezonul rece te reprezinta!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.