Coafurile civilizatiilor

     Parul a fost intotdeauna un subiect de controversa, de razboi, un simbol al libertatii omului si al farmecului personal al fiecaruia dintre noi. Alegem sa il aranjam dupa cum dorim si dupa cum credem ca se va oglindi in starea noastra sufleteasca. Dar oare acum mii de ani, parul avea aceeasi valoare? Era purtat la fel de liber?
     In caldura Egiptului , nobilii si femeile isi prindeau parul foarte aproape de cap. Numai la ceremonii speciale se foloseau peruci cu suvite ondulate foarte bogate. Perucile femeilor erau lungi si impletite, ornate cu aur si agrafe din fildes.
     In Grecia femeile purtau parul prin intr-un coc strans la spate si il vopseau cu henna in rosu, apoi il stropeau cu pudra aurie, infrumusetandu-l cu flori proaspete sau bijuterii. Parul barbatilor era foarte scurt si uneori capul era ras complet.
     In Roma austera, tendinta in materie de par era dictata de greci. Clasele burgheze foloseau ustensile de incretit parul si preferau stilul impudrat cu auriu al grecilor. Femeile isi vopseau parul blond sau purtau peruci facute din parul civilizatiilor slave captive. Mai tarziu, stilurile au devenit mai impodobite cu onduleuri stranse si prins in crestetul capului. Existau, bineinteles, si frizerii, saloane speciale pentru intretinerea parului.
     In Est , in comunitatea musulmana parul era traditional ascuns de public. Barbatii purtau un turban sau un fez iar femeile isi ascundeau parul sub traditionalul voal. Atat femeiele cat si barbatii vizitau baile publice pentru a se intretine, unde parul era ingrijit cu henna si tuns.
     In China , fetele nemaritate purtau parul lung si impletit, in timp ce femeiele maritate il purtau prins intr-un coc, fara sa acopere fata. Regimul Manchu din aceea perioada dicta ca barbatii sa-si rada partea din fata de par si cel de la spate sa-l poarte impletit si prins cu matase neagra.
  Si in Japonia barbatii purtau parul ras in fata si restul prins strans la spate intr-o coada de cal. In perioada medievala femeiele purtau parul lung si liber, dar in secolul 17 parul a inceput sa fie mai stilizat si ornat cu ace si bijuterii. Coafurile gheishelor erau extrem de elaborate, coafuri inalte si grele impodobite abundent cu bijuterii.
     In Africa , datorita diferitelor stiluri tribale, coafurile erau diversificate. Luptatorii masai isi prindeau parul din fata in sectiuni mici impletite, in timp ce parul de la spate era lasat sa creasca pana aproape de talie. Femeile si cei care nu luptau aveau capetele rase. Multe triburi isi vopseau parul in nuante de rosu si il ungeau cu grasimi. Stilul complicat al femeilor Mangbetu consta in aranjarea parului in jurul unei forme de cos pusa pe cap si impodobind cu ace de par din os. Alte triburi, ca Miango, abordau coafuri mai simple, acoperind cozile foarte lungi cu esarfe si impodobind cu frunze.
     In America , indienii erau impartiti in functie de stilul coafurilor: cei de pe coasta de est purtau capetele rase in intregime, lasand mici portiuni in jurul crestetului, in timp ce indienii din centru, atat femeile cat si barbatii purtau parul lung, impodobit cu pene. Mai in sud, incasii purtau parul tuns bob, peste el purtand bentite negre, in timp ce femeiele aztece isi impleteau parul cu bucati de carpe colorate in jurul capului.
     In Europa , in perioada renasterii, doamnele din inalta clasa au dus cuvantul „a jumuli” la limita, pensand fiecare fir de par de la baza fruntii pentru a creea impresia de frunte inalta. Restul parului era prins pentru a oferi coafuri elaborate. Aceasta era o practica obisnuita, in Italia doamnele isi acoperau linia parului cu bonete sau turbane ornamentate cu bijuterii. De asemenea, stateau ore intregi in soare pentru a deschide culoarea parului sau utilizau fierturi de sofran sau de ceapa.