DivaInterviu: Stilul Andreea Raicu

Andreea Raicu este una dintre cele mai mediatizate vedete din Romania. Fost model de succes, aceasta s-a impus in ultimii ani si pe piata media, prezentand o serie de emisiuni pentru Prima Tv.
Desi ai o cariera in televiziune, nu ai renuntat inca la podiumul de prezentare. De ce?
Urc de doua ori pe an pe podium, doar pentru prezentarile Irina Schrotter care mi-e prietena si cu care colaborez de foarte mult timp; prezenta mea la lansarile noilor ei colectii a devenit deja o traditie. Tin foarte mult la Irina, ale carei creatii ma reprezinta si alaturi de care imi face mare placere sa lucrez.
Esti model de multa vreme si ai trecut prin toate experientele acestei meserii. Ce ai invatat de la specialisti de-a lungul timpului? Eu am trecut peste etapa de model acum multi ani, cand am decis sa-mi construiesc o cariera in televiziune; de atunci aparitiile mele pe podium pot fi numarate pe degete, asa cum spuneam sunt legate de evenimente speciale. Dar din experienta de model am invatat multe lucruri. In primul rand am invatat sa-mi doresc mai mult, nu doar sa reprezint o imagine a unui creator, ci sa fiu eu insami o imagine. Poate ca suna putin orgolios, pentru mine a primat insa in alegerea pe care am facut-o faptul ca am vrut mai mult de la mine, am vrut sa am o cariera a la long, sa ma exprim, iar modellingul m-a ajutat enorm pentru ca m-a obisnuit cu reflectoarele, cu show-bizzul, cu munca foarte grea din spatele unei transmisii in direct perfecte, cu lucrul in echipa, la care daca nu te adaptezi nu ai nici o sansa. Apoi m-a ajutat in constuirea propriei imagini, de la cele mai simple lucruri care tin de machiaj, coafura si stil pana la rigoarea ce tine de contracte, de relatiile cu oamenii din domeniu. |
![]() |
Esti imaginea unui sampon datorita podoabei tale capilare. Cum o ingrijesti?
Acum nu mai reprezint imagiea niciunui sampon, dar mi-a facut placere sa reprezint un brand de par si m-am bucurat ca parul meu a fost apreciat, fiindca sunt foarte mandra de el. Din fericire, natura m-a inzestrat cu un par extrem de sanatos, de ascultator si de lucios. Asa ca nu trebuie sa fac nimic special pentru a-l pune in valoare. Ritualul obisnuit, adica spalatul si coafatul, sunt de ajuns pentru a arata excelent, ma simt norocoasa din acest punct de vedere pentru ca parul este o componenta foarte importanta a imaginii. Este destul sa aiba o zi proasta si iti poate ruina o aparitie altfel impecabila. Eu nu am aceasta problema si extrem de putinele tratamente pe care le fac, la trecerea dintre anotimpuri, pentru a-l hrani si pentru a-l feri de actiunea agresiva a soarelui, sunt de ajuns.
Probabil ca ai intrat in contact cu tot felul de produse cosmetice, dintre cele mai bune. Dar care este produsul pe care nu il schimbi niciodata?
Imi place sa testez si acesta este motivul pentru care am foarte multe creme; baia mea arata realmente ca un magazin de cosmetice. Tocmai pentru ca am incercat atat de multe variante, dar am ramas fidela, de peste 10 ani, unui produs care mie mi se pare absolut incredibil: Estee Lauder Advanced Night Repair, care, indiferent de anotimp, nu lipseste nici macar o data din ritualul meu cosmetic.
Stim ca esti o prezenta nelipsita din sala de sport. Care sunt activitatile fizice preferate?
Intr-adevar, sportul ocupa un rol privilegiat in agenda mea. M-am obisnuit cu acest stil de viata care imi da energie si ma face sa ma simt bine atat fizic cat si psihic, iar acum mersul la sala de cel putin trei ori pe saptamana e un ritual la care tin mult. Nu sunt genul de sportiva care vrea sa faca performanta, prefer antrenamentele de tonifiere si intretinere, dar sunt extrem de consecventa si odata intrata in sala nu fac altceva decat sa-mi execut programul zilnic. Asta inseamna antrenament cardio, banda sau stepper sau o ora de tae bo.
Pentru aparitiile tale publice colaborezi cu specialisti in vestimentatie, hair si make-up? Care?
Am avut ocazia, de-a lungul carierei mele, sa lucrez cu cei mai buni make-up artisti, ceea ce a fost extrem de instructiv. Acum ma machiez singura de cele mai multe ori cand am aparitii publice pentru ca "am furat", ca sa zic asa, multe trucuri de la Alexandru Abagiu si Miki Puran. De parul meu se ocupa intotdeauna Razvan Dobrescu, el este de asemenea o constanta in viata mea, pentru ca tot de vreo 10 ani ma coafeaza si stie totul despre parul meu, despre ce-mi place sa port, cum imi place, asa ca e o adevarata placere sa colaborez cu el. In privinta hainelor am considerat dintotdeauna ca mai multe opinii avizate sunt importante si desi in momentul de fata nu am un consilier permanent, ma sfatuiesc intotdeauna cu prietenii mei, Irina Schrotter, Razvan Ciobanu, Ramona Voicu si Roxana Voloseniuc, pentru ca toti patru ma cunosc foarte bine si ma ajuta sa-mi pun in valoare atuurile in stilul care ma reprezinta.
Crezi ca peste 10-15 ani vei apela la proceduri de chirurgie estetica? Daca da, care?
Mi-e greu sa spun ce va fi peste 10-15 ani. In primul rand acest domeniu se dezvolta atat de repede incat peste 10 ani poate ca totul se va rezolva mult mai simplu, fara a fi nevoie de interventii chirurgicale. Oricum, trendul mondial marseaza mult pe ideea de estetica prietenoasa, noninvaziva sau cat mai putin invaziva.
Care e procedeul tau de urgenta de recuperare dupa o noapte pierduta in club (care presupune fum, deshidratare pielii, cearcane, oboseala)?
Sunt rare cazurile in care imi petrec o noapte in club. Ies foarte rar, de aceea probabil ca organismul meu nici nu se resimte; nu-l obosesc constant supunandu-l unor factori de stres major cum ar fi muzica foarte puternica sau fumul. Eu nu beau alcool, deci nu ma confrunt cu starea de mahmureala si am renuntat la fumat de cativa ani. E drept ca in club nu poti sa eviti fumul de tigara, de aceea intotdeauna cand imi petrec o noapte sau doar o ora in club, sau intr-un loc unde se fumeaza intens, beau foarte multa apa, pentru a elimina toxinele. Daca organismul e hidratat reactioneaza mai bine. Si am grija sa dorm pana mai tarziu pentru a ma reface.
Ce alimente sunt nelipsite din dieta ta zilnica?
Fructele si legumele imi sunt indispensabile. Mananc multe salate, tot felul de salate, pentru ca incerc sa reduc cat mai mult carnea, produsele din carne si pe cele conservate. Dar suplinesc mancand peste si vegetale crescute cat mai natural.


