Mirabela Grădinaru, interzisă în deplasările oficiale? Un proiect AUR susține ca doar soția președintelui să poată face parte din delegațiile oficiale plătite de stat

Mirabela Grădinaru, interzisă în deplasările oficiale? Un proiect AUR susține ca doar soția președintelui să poată face parte din delegațiile oficiale plătite de stat
Alina Nedelcu
Joi, 15.10.2026

Un proiect legislativ al AUR propune ca doar soțul sau soția șefului statului să poată beneficia, în anumite condiții, de acoperirea cheltuielilor pentru participarea la vizitele oficiale. În condițiile în care Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan nu sunt căsătoriți, partenera de viață a președintelui ar putea fi vizată de proiectul menționat. Acest proiect a venit în contextul în care Mirabela Grădinaru a participat, în ultimele luni, la mai multe evenimente internaționale.

Proiect AUR care vizează limitarea participării Mirabelei Grădinaru la deplasările oficiale ale președintelui

Un grup de 68 de parlamentari AUR, printre care și liderul partidului, George Simion, a depus pe 14 octombrie 2026 o propunere legislativă care urmărește modificarea Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României.

Potrivit informațiilor publicate de „Știripesurse.ro”, inițiativa legislativă stabilește mai clar categoriile de persoane care pot participa la delegațiile oficiale ale președintelui, cu cheltuielile suportate de Administrația Prezidențială. Printre acestea se numără angajații instituției, demnitarii, diplomații, experții și personalul responsabil de securitatea sau organizarea vizitelor.

Documentul conține și o prevedere referitoare la partenerul de viață al șefului statului. Conform sursei citate, se precizează că „soțul sau, după caz, soția Președintelui României, poate face parte din delegația oficială”. Condiția este ca participarea să fie justificată de programul, caracterul sau protocolul vizitei. Practic, proiectul face o distincție între persoanele căsătorite legal cu președintele și cele care se află într-o relație de cuplu care nu este oficializată prin căsătorie.

Mirabela Grădinaru zâmbitoare, imbracata cu rochie cu modele in nuante de albastru, mergand alaturi de sotia ambasadorului SUA in Romania, imbracata cu rochie alba fara maneca, in spatele lor aflandu-se Nicusor Dan si diversei oficiali de la Ambasada SUA

În plus, proiectul urmărește să împiedice folosirea resurselor financiare, tehnice și umane ale statului pentru persoane care nu dețin o funcție sau un statut oficial recunoscut de lege, dar care însoțesc șeful statului la evenimente oficiale. 

Discuțiile privind faptul că Mirabela Grădinaru l-a însoțit de multe ori pe Nicușor Dan în deplasările oficiale nu sunt noi. Astfel, în septembrie 2026, deputata AUR Dumitrina Mitrea a solicitat Administrației Prezidențiale și Ministerului Afacerilor Externe explicații cu privire la statutul partenerei președintelui și finanțarea deplasărilor sale externe. „Vrem să știm clar: în ce calitate ne reprezintă Mirabela Grădinaru și din ce bani”, a transmis Dumitrina Mitrea, potrivit unui comunicat AUR preluat de AGERPRES.

Mirabela Grădinaru, noua Primă Doamnă a României, spune adevărul despre căsătoria cu Nicușor Dan. „Am greșit în fața lui Dumnezeu”

Mirabela Grădinaru a reprezentat România la evenimente internaționale importante în 2026

Partenera de viață a lui Nicușor Dan și-a făcut simțită prezența în cadrul mai multor evenimente internaționale. Activitatea sa s-a concentrat în special asupra problemelor care îi afectează pe copii, dar și asupra educației, sănătății și sprijinirii persoanelor vulnerabile.

Una dintre cele mai importante deplasări a avut loc în august 2026, când partenera lui Nicușor Dan a mers la Kiev, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Acolo a participat la cea de-a șasea ediție a Summitului Primelor Doamne și Primilor Domni, organizat la inițiativa Olenei Zelenska, soția președintelui Volodimir Zelenski. Evenimentul a reunit reprezentanți ai mai multor state și a inclus lansarea unui Vocabular Global al Rezilienței, fiecare participant fiind invitat să propună un cuvânt reprezentativ pentru propria țară. 

Mirabela Grădinaru imbracată cu rochie albă,stand in fata unui pupitru alb cu microfoane in timp ce a luat cuvantul la evenimentul Summitului Primelor Doamne și Primilor Domni,, organizat la inițiativa Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska

O altă deplasare demnă de menționat a avut loc în Republica Moldova. La Chișinău, Mirabela Grădinaru a participat la o conferință internațională despre siguranța copiilor în mediul digital și efectele internetului asupra sănătății mintale a tinerilor. Cu această ocazie, partenera președintelui României s-a întâlnit cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova.

În septembrie 2026, Mirabela Grădinaru l-a însoțit pe Nicușor Dan în SUA, în contextul participării șefului statului la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. La New York, aceasta a avut propria agendă de evenimente, separată de o parte dintre întâlnirile oficiale ale președintelui. Printre acestea s-a numărat participarea la reuniunea „Fostering the Future Together Partnership Event”, organizată sub patronajul Melaniei Trump.

De asemenea, Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan au avut în program inaugurarea intersecției „The Queen Marie of Romania Corner”, eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Reginei Maria în SUA. Cei doi au participat și la evenimente dedicate comunității românești din New York.

Implicarea Mirabelei Grădinaru nu s-a limitat însă la deplasările externe. De altfel, și în România partenera președintelui a participat la evenimente și dezbateri despre prevenția medicală, relația dintre părinți și copii și combaterea dependențelor în rândul tinerilor. Mai mult, în octombrie 2026 a vizitat inclusiv secția de terapie intensivă pentru nou-născuți a Spitalului „Marie Curie”.

Primele imagini cu Mirabela Grădinaru de la întâlnirea cu Melania Trump. Cum s-a prezentat la întâlnirea Primelor Doamne

Nicușor Dan despre activitatea Mirabelei Grădinaru: „Este o formă de diplomație care ajută România”

Într-un interviu acordat „Euronews România”, Nicușor Dan a vorbit despre activitatea partenerei sale și despre rolul pe care aceasta îl îndeplinește în relația cu organizațiile neguvernamentale și instituțiile publice.

Președintele a explicat că Mirabela Grădinaru era interesată de problemele sociale și înainte ca el să ajungă la Cotroceni, iar vizibilitatea de care beneficiază acum îi permite să aducă împreună oameni care au obiective comune, dar care nu reușesc întotdeauna să comunice direct: „A fost întotdeauna preocupată de tematica asta...Reușește să pună împreună oameni care nu reușeau să ajungă unii la alții”.

Șeful statului a oferit și exemple concrete pentru a explica această activitate. El a amintit situațiile în care ONG-urile au nevoie să intre în legătură cu autoritățile pentru a-și pune în practică inițiativele.

Totodată, în interviul pentru sursa citată, președintele s-a referit și la deplasările externe ale partenerei sale. În legătură cu acest subiect, a insistat asupra ideii potrivit căreia participarea Mirabelei Grădinaru la reuniuni internaționale poate contribui la promovarea inițiativelor derulate de România: „Pe plan internațional este invitată la diferite evenimente și este o formă de diplomație care ajută România”.

În opinia sa, asemenea întâlniri sunt binevenite întrucât aduc în atenție activitățile desfășurate în țara noastră în domenii precum sănătatea, intervențiile în situații de urgență și sprijinul acordat persoanelor vulnerabile.

Rămâne de văzut dacă propunerea legislativă a AUR va obține susținerea necesară în Parlament. Propunerea de pe 14 octombrie 2026 nu a fost însă prima care a vizat-o pe partenera de viață a lui Nicușor Dan. Potrivit informațiilor furnizate de „Știripesurse.ro”, în august 2026 AUR a reintrodus, în legea integrității, un amendament care se referea la obligația de a depune declarație de avere și de interese și de către persoanele „care au relații asemănătoare celor dintre soți” cu demnitari. Curtea Constituțională (CCR) a respins însă amendamentul, pe motiv că țara noastră nu dispune încă de o lege privind parteneriatul civil. 

Surse foto: facebook.com/NicusorDan.ro/, facebook.com/AdministratiaPrezidentialaRO/, youtube.com

Surse articol: agerpres.ro, digi24.ro, digi24.ro, euronews.ro, evz.ro, national.ro, stiripesurse.ro

Tags: Stiri politice, Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Testul care ghiceste din ce generatie faci parte: GenZ sau Milenial?
Testul care ghiceste din ce generatie faci parte: GenZ sau Milenial?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe