A murit cântărețul Chris Rea la 74 de ani. Interpretul piesei „Driving Home For Christmas” a dus o luptă grea cu boala
Lumea muzicii internaționale a pierdut una dintre cele mai recognoscibile și sensibile voci ale ultimelor decenii. Chris Rea a murit la vârsta de 74 de ani, pe 22 decembrie 2025, vestea fiind confirmată de un purtător de cuvânt al familiei. Artistul britanic s-a stins din viață într-un spital, după o luptă grea cu boala, înconjurat de cei apropiați.
„Cu o imensă tristețe anunțăm moartea iubitului nostru Chris. El s-a stins din viață liniștit, astăzi, într-un spital, după o scurtă suferință, fiind înconjurat de familie.”, a transmis familia, într-un mesaj care a emoționat fanii din întreaga lume.
Moartea lui vine într-o perioadă simbolică, chiar în preajma sărbătorilor, când muzica lui răsună, an de an, în casele a milioane de oameni.
A murit marele actor Anthony Geary, legenda din serialul „General Hospital"
Un sfârșit marcat de boală, dar și de o forță incredibilă
În ultima parte a vieții, Chris Rea a dus o luptă dură cu boala, dar nu s-a lăsat învins foarte ușor.
Când era mai tânăr, Chris Rea a fost diagnosticat cu cancer pancreatic, iar în 2001 a trecut printr-o intervenție chirurgicală extrem de dificilă, care a presupus extirparea pancreasului, împreună cu părți din stomac și intestinul subțire.
Deși mulți credeau că va renunța definitiv la carieră, a continuat să compună și să înregistreze muzică, adaptându-se noii sale realități. În 2016, starea sa de sănătate s-a complicat și mai mult, după ce a suferit un accident vascular cerebral.
Cu toate acestea, artistul a rămas o prezență constantă în inimile fanilor, chiar și atunci când aparițiile publice au devenit tot mai rare.
De la debutul timid la consacrarea internațională
Cariera lui Chris Rea a început oficial în 1978, odată cu lansarea albumului „Whatever Happened to Benny Santini?”, un titlu ironic, care făcea referire la pseudonimul impus inițial de casa de discuri. Piesa „Fool (If You Think It’s Over)” i-a adus o nominalizare la premiile Grammy și l-a propulsat rapid în atenția publicului.
Deși succesul nu a fost constant la început, artistul a revenit puternic în anii ’80. Albume precum „On the Beach” și, mai ales, „The Road to Hell”, lansat în 1989, l-au transformat într-unul dintre cei mai apreciați artiști solo din Marea Britanie. Stilul său inconfundabil, bazat pe slide guitar și o voce profundă, melancolică, a devenit semnătura sa artistică.
Cântecul care a devenit coloană sonoră pentru milioane de oameni în perioada Crăciunului
Pentru publicul larg, numele lui Chris Rea este strâns legat de piesa „Driving Home For Christmas”. Compusă în 1978 și lansată în 1986, melodia a fost, inițial, un proiect de care artistul nu era convins. El a mărturisit de-a lungul timpului că a încercat să-și convingă casa de discuri să nu o lanseze.
Inspirația a venit însă dintr-un moment personal dificil. Rămas fără contract și fără sprijin financiar, Chris Rea a fost nevoit să se întoarcă acasă cu mașina soției sale, un vechi Austin Mini, după ce casa de discuri ar fi refuzat să îi plătească un bilet de tren. Blocați în trafic, pe ninsoare, el a început să observe fețele obosite ale șoferilor din jur și, aproape în joacă, a fredonat primele versuri. În doar câteva minute, s-a născut unul dintre cele mai iubite cântece de Crăciun din lume.
Ironia face ca piesa să revină an de an în topurile muzicale, ocupând în acest sezon locul 30 în clasamentul melodiilor de Crăciun, la aproape patru decenii de la lansare.
A murit soprana Anda-Louise Bogza la numai 60 de ani. „A fost una dintre personalitățile marcante”
Un artist discret, cu un impact uriaș
Deși a compus un imn al sărbătorilor, Chris Rea a cântat „Driving Home For Christmas” live abia în 2014, într-un concert special, folosind ca recuzită tunuri pentru zăpadă artificială. A fost una dintre puținele ocazii în care artistul a acceptat să transforme melodia într-un moment spectaculos de scenă.
„Am pus un metru de zăpadă artificială în tribune. Cei de la locație mi-au cerut 12.000 de lire sterline să o curăț!”, își amintea el despre acel concert memorabil.
Moartea lui Chris Rea marchează sfârșitul unei epoci, dar muzica lui rămâne. Drumurile, melancolia, dorul de casă și speranța vor continua să fie spuse, an după an, prin cântecele sale.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: BBC, Theguardian, Dailymail
Tags: Stiri externe